După ce angajații Spitalului de Psihiatrie din Sibiu și-au primit salariile cu întârziere și fără sporuri, peste o sută de persoane au decis să iasă în curtea spitalului și să transmită conducerii care sunt problemele și doleanțele lor.
Oamenii s-au trezit în zi de salariu cu bani mult mai puțini și cu un fluturaș pe care nu există sporuri. Indignați de banii puțini și de lipsa explicațiilor, angajații Spitalului de Psihiatrie au ieșit în curtea unității medicale și au promis să nu se miște din loc până nu primesc răspunsuri.
„Stăm aici până ne dau banii. Nu am primit salariile și ni se spune că ni se vor tăia și sporurile. Nu putem să trăim cu o mie de lei. Nu ne mai mișcăm de aici dacă nu ne dau toți banii”, spune o angajată.„Nu mi se pare normal să ne lase așa, cu ochii în soare. Nu pricepem nimic din anunțurile lor. Noi vrem banii și să ni se spună clar ce se întâmplă cu sporurile. Le mai luăm sau nu?”, spune o alta.
Sindicatul spitalului a ales să nu își asume protestul.
„Nu avem niciun program de protest stabilit pentru astăzi. Oamenii se adună, dar noi nu ne putem asuma. Nu noi am stabilit acest protest, iar altă structură sindicală nu cred că există în spital. Doar anumiți medici și asistenți au primit mărire de salariu. Și atunci normal că restul sunt indignați. Sporurile nu se dau acum, nici mărire nu au primit, dar, repet, nu noi am organizat”, a spus un sindicalist.Imediat după ce angajații au început să se adune în curtea spitalului, managerul Sebastian Stroia s-a alăturat protestatarilor pentru a le asculta doleanțele și a le răspunde la întrebări. Discuțiile au durat în jur de o oră și jumătate.
„Consider că am reușit să gestionez problema stând de vorbă cu oamenii cam o oră și jumătate. Astfel, acest protest s-a transformat practic într-un dialog. Am constatat că oamenii, cum era de așteptat, aveau numeroase neclarități, au înțeles eronat ce înseamnă noua lege a salarizării personalului medical și auxiliar, regulamentul de sporuri publicat în luna martie, procentul care se poate acorda și așa mai departe. Eu consider că m-am făcut înțeles și am explicat pe înțelesul lor ce înseamnă acest nou sistem de salarizare. Le-am explicat că noi suntem în faza în care, în urma comunicării de către Consiliul Județean a sumei în care trebuie să ne încadrăm cu totalul sporurilor pe spital, suntem nevoiți să facem calcule, simulări, să vedem ce vor însemna exact sporurile pentru spitalul nostru. Oamenii au înțeles acest lucru și și-au reluat activitatea, iar noi ne-am întors la calcule”, spune Sebastian Stroia, managerul spitalului.
De asemenea, și în ceea ce privește lipsa totală a sporurilor de pe fluturașii de salariu există o explicație.
„În acel fluturaș de salariu nu apar deloc sporuri. Dată fiind întârzierea aceasta a plății salariilor, cauzată de faptul că regulamentul de sporuri s-a publicat foarte târziu, în luna martie, și acele sporuri urmau să se aplice inclusiv salariilor lunii martie, neavând toate datele necesare, sperând că le vom avea până vineri când trebuia să dăm salariile, am recurs la această soluție extraordinară, de a plăti astăzi salariile de bază fără sporuri, urmând ca în zilele viitoare să virăm sporurile aferente salariilor”, explică managerul.
Foto: Silvana Armat
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Psihiatrie Sibiu , Silvana Armat , Consiliul Județean , protest spital , protestatari , Bulevardul Spitalelor , Sebastian Stroia , proteste
Vizualizari: 5765
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
HBomb
Acum 3 ore
@Pol-Pot
Acum 3 ore
Soso
Acum 3 ore
Bunu
Acum 3 ore
A