Joi,
18.04.2024
Innorat
Acum
5°C

O sută de purcei Mangalița și Bazna, livrați crescătorilor prin programul ministerului

O sută de purcei Mangalița și Bazna, livrați crescătorilor prin programul ministerului

Aproape 100 de purcei de Bazna şi Mangaliţa au fost livraţi până în prezent crescătorilor de animale în cadrul programului guvernamental de susţinere a creşterii celor două rase autohtone, lansat în urmă cu peste o lună în Sibiu, a declarat Ion Roșu, directorul general adjunct în cadrul Direcţiei Politici Agricole din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, relatează Agerpres.

Prezent la acţiunea prin care trei crescători din Alba au primit în total 26 de purcei din rasa Bazna, proveniţi din gospodăriile a doi furnizori din Mihalţ şi Valea Lungă, oficialul din Ministerul Agriculturii a menţionat că, în afară de aceştia, la nivel naţional au fost livraţi până acum 68 de purcei Bazna şi Mangaliţa în judeţele Sibiu, Hunedoara, Cluj, Ialomiţa şi Dâmboviţa.

„Până în prezent, s-au livrat în cadrul programului 68 de purcei Bazna şi Mangaliţa, în greutate de minimum 10 kilograme. Crescătorii deja şi-au încasat banii, respectiv cei 2.500 de lei de purcel. (...). Cei 68 de purcei au fost distribuiţi către 9 crescători. S-au distribuit şi 10, s-au distribuit şi 8 purcei, în funcţie de numărul de porci pe care crescătorii i-au avut de livrat. În Ialomiţa, de exemplu, numărul de purcei a fost de 4", a declarat, pentru AGERPRES, Ion Roşu.
Luni a fost lansat programul şi în Alba, fiind distribuiţi unor crescători din Bistra, din Munţii Apuseni, şi Mihalţ un total de 26 de purcei de Bazna.

 

Sursa: agerpres.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus