Un traseu principal și unul secundar din Sibiu vor fi deservite exclusiv de autobuze electrice. Acestea urmează a fi oferite Sibiului de către Guvernul României.
Anunțul potrivit căruia Sibiul va avea nouă autobuze electrice a fost făcut de primarul Sibiului, Astrid Fodor, în deschiderea conferinței “Mobilitatea viitorului“ organizată de Camera de comerț, industrie și agricultură franceză din România. “În cadrul unui proiect pe care îl implementăm în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice vom achiziționa nouă autobuze electrice care vor deservi o linie deja existentă în municipiul Sibiu, mă refer la cea care leagă Gara de Pădurea Dumbrava. Aceste autobuze vor avea un sistem de ticketing integrat, vor fi dotate cu toate facilitățile“, a anunțat primarul Sibiului, Astrid Fodor.
În afara traseului secundar cu numărul 13, ale cărui autobuze circulă între Gara Sibiu și Muzeul Astra, și pe traseul cu numărul 5 (cel care leagă Valea Aurie de Gara Sibiu) vor circula astfel de autobuze electrice. Cele două trasee au fost desemnate pe baza unui studiu efectuat de o echipă din Dresda, studiu al cărui obiect a fost eficiența transportului electric în oraș.
Autobuzele vor fi cumpărate din fonduri europene de către Ministerul Dezvoltării Regionale, în cadrul unui proiect în care sunt incluse mai multe municipii din țară. În prezent, administrația locală a Sibiului este în faza de a semna acordul de parteneriat, în urma căruia urmează achiziția propriu-zisă a autobuzelor electrice, după care acestea vor fi predate municipalității de pe Cibin. Perioada de implementare a acestui proiect depinde de modul în care MDRAP va derula procedurile de achiziție a autobuzelor electrice.
A doua “linie verde“
În afara celor nouă autobuze electrice oferite de Guvern, administrația Sibiului a mai aprobat crearea unei “linii verzi“ de transport public, care să fie deservită exclusiv de autobuze electrice. “Vor fi autobuze electrice de mici dimensiuni, iar «linia verde» va fi în jurul centrului istoric al Sibiului“, a mai declarat Astrid Fodor. Această linie de transport public cu autobuze electrice de mici dimensiuni a fost prevăzută în Planul de mobilitate urbană, pe baza căruia vor fi atrase fondurile europene puse la dispoziție Sibiului. Respectivul Plan de mobilitate urbană prevede achiziționarea a zece astfel de minibus-uri, proiectul de creare a liniei de transport public având o valoare estimată la două milioane de euro. Acest proiect prevede crearea unei stații de încărcare rapidă a autobuzelor electrice în zona Gării Sibiu, stații care ar urma să încarce și cele nouă autobuze electrice ce urmează a fi achiziționate de către MDRAP.În cadrul conferinței “Mobilitatea viitorului“, primarul Astrid Fodor a vorbit și de celelalte aproximativ 100 de autobuze aflate în curs de achiziție sau care urmează a fi cumpărate. “Municipiul Sibiu va achiziționa în perioada următoare 60 de autobuze, zece de către Primărie și 50 de către Tursib. Aceste achiziții sunt în derulare, ofertele sunt în curs de evaluare. Din estimările noastre, vom avea cele 60 de autobuze noi în Sibiu până la începutul iernii. De asemenea, pregătim achiziționarea unui număr cuprins între 45 și 50 – încă nu știm exact numărul – de autobuze ecologice, din fonduri europene“, a mai anunțat Astrid Fodor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Muzeul Astra , Astrid Fodor , Valea Aurie , gara sibiu , Pădurea Dumbrava , Guvernul României , Administraţiei Publice , triciclete electrice , Replica Tursib , Municipiul Sibiu , Pentru Sibiu , autobuze , Gării Sibiu , Respectivul Plan
Vizualizari: 8721
Ultimele comentarii
Acum 18 minute
MB
Acum 21 minute
Claudiu
Acum 22 minute
Liberal autentic
Acum 24 minute
Neli Oproiu
Acum 26 minute
Bobo