Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

FC Hermannstadt, trei meciuri în șapte zile. Pelici e nemulțumit de programare

FC Hermannstadt, trei meciuri în șapte zile. Pelici e nemulțumit de programare

După succesul obținut marți, în manșa tur a semifinalelor Cupei României, cu Gaz Metan Mediaș, scor 1-0, FC Hermannstadt are programat un nou meci de campionat.

Vineri, 20 aprilie, de la ora 17:00, echipa sibiană joacă în deplasare, cu Ripensia Timișoara, un meci contând pentru etapa a XXX-a a Ligii 2.

Antrenorul Alexandru Pelici nu îi poate folosi în meciul cu Ripensia pe portarul Toma Niga și căpitanul Răzvan Dâlbea. Cei doi s-au accidentat în meciul cu Gaz Metan. Acestora li se alătură Alexandru Târnovan, care are probleme de ordin medical mai vechi.

„Cu Ripensia nu îi vom avea pe Niga și Dâlbea, care sunt cu probleme medicale după jocul din semifinalele Cupei României”, a spus Pelici.
Tehnicianul „alb-roșilor” a mai adăugat că se așteaptă la un nou meci extrem de greu pentru echipa sa, împotriva unei echipe bune din Liga 2, chiar dacă aceasta ocupă în momentul de față abia locul 10 în clasament. „Va fi un meci dificil. Ripensia a schimbat recent antrenorul, iar orice schimbare la nivelul băncii tehnice îi ambiționează pe jucători. La fel ca Luceafărul, Ripensia are în lot unul din golgeterii Ligii 2, pe Mediop Ndiaye. Ne propunem să repetăm evoluțiile bune din celelalte jocuri de campionat și să obținem toate cele trei puncte”, a mai spus Pelici.

Altfel, antrenorul echipei sibiene este s-a arătat surprins de programarea meciurilor echipei sale în campionat și cupă, în ultima săptămână. În decurs de 7 zile, FC Hermannstadt joacă trei meciuri oficiale. După ce sâmbăta trecută a evoluat pe teren propriu cu Luceafărul Oradea, în Liga 2, obținând victoria cu 4-0, iar marți, în semifinalele Cupei României, tot pe Stadionul „Municipal”, a învins-o pe Gaz Metan cu 1-0, vineri sibienii o întâlnesc pe Ripensia.

„Este interesant modul în care se face programarea meciurilor. Cu Ripensia am fi putut juca sâmbătă, mai ales că, în etapa intermediară de la mijlocul săptămânii viitoare, nu avem meci, ar fi trebuit să jucăm cu ASA Tg. Mureș”, a adăugat Pelici.
După 29 de etape, FC Hermannstadt ocupă locul secund în clasamentul Ligii 2, cu 68 de puncte, cu 3 mai puține decât liderul, Dunărea Călărași, și 10 mai multe decât echipa clasată pe 3, Chindia Tîrgoviște.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus