X
Program impreuna pentru viata 2

Centru de chirurgie cardiovasculară pediatrică la Sibiu. „Pilonul cel mai important este sprijinul Statului Român”

Primul pas oficial către un Centru de Excelență în Chirurgia Cardiovasculară Pediatrică a fost făcut astăzi, la Facultatea de Medicină, în cadrul unei conferințe de advocacy la care au luat parte numeroase personalități remarcante în domeniul medical și nu numai.

Deja de câțiva ani, la Sibiu, medici din întreaga lume vin să salveze copii cu malformații congenitale cardiace grave, micuți care altfel nu ar avea vreo șansă de supraviețuire. Numărul pacienților cu o astfel de afecțiune crește îngrijorător de la an la an, iar în jur de 1.000 de copii pierd lupta cu viața anual. Datorită unui program lansat în 2014, zeci de copii sunt salvați constant de medici din România și din străinătate care vin și luptă pro bono pentru viețile lor. Acum însă, proiectul este dus mai departe iar planul este să formeze o echipă de specialişti şi un Centru de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică, sub tutela Universităţii Lucian Blaga din Sibiu.

Vestea cea bună nu a venit singură, întrucât săptămâna aceasta alți 15 copii cu malformații congenitale cardiace grave au fost tratați cu succes de echipa inimii. Se estimează că peste 3.000 intervenţii chirurgicale cardiace sunt necesare anual pentru copiii români, dar în puţinele centre de profil din ţară se realizează numai 600 operaţii. Cei mai mulţi dintre aceşti copii provin din familii defavorizate, care nu au posibilităţi financiare pentru a se opera în străinătate.

„Săptămâna aceasta am efectuat zece intervenții chirurgicale iar cinci copii au fost tratați prin proceduri miniminvazive de cardiologie intervențională. Anul trecut am tratat astfel 60 de copii, sper ca de luna viitoare să trecem la un nivel superior, pentru că în momentul de față acești copii pot fi operați din mila publică, din bunăvoința unor oameni care donează bani la fundația Polisano. Dar sper ca din luna mai, iunie cel târziu, Casa de Asigurări de Sănătate să ramburseze astfel de intervenții. Sunt o mie de copii care mor în fiecare an în România din cauza lipsei echipelor și centrelor capabile să realizeze astfel de intervenții chirurgicale. Vrem să ajutăm și noi centrul de la Tg. Mureș care realizează peste 90% din intervenții acolo, iar necesarul este departe de a fi acoperit. Atunci când vom avea centrul, vom avea lunar la Sibiu echipe din străinătate care să realizeze intervențiile”, spune Victor Costache, director medical la Polisano.

Vasile Spinean, directorul Casei de Asigurări de Sănătate Sibiu, spune că după finanțarea oferită pentru operațiile afecțiunilor cardiovasculare la adulți următorul pas firesc este întradevăr un ajutor financiar acordat intervențiilor pe cord la copii.

„Am avut privilegiul să văd acest proiect al unui centru de chirurgie cardiovasculară în Sibiu de-a lungul evoluției lui, de la stadiul de idee și până la ceea ce este astăzi. Anul trecut am reușit să pornim prima dată pe o finanțare de la Casa de Asigurări de Sănătate, pentru derularea unor intervenții la Sibiu. Este extrem de important că am reușit să deschidem acest capitol și faptul că centrul demonstrează că are capacitatea să desfășoare în condiții calitative de nivel european intervențiile pe care și le asumă, este deschiderea pentru un nou pas. Cel de-al doilea pas înseamnă ca acest centru să fie nominalizat în ordinul Ministerului Sănătății, pentru a derula și intervenții pe copii. În acest moment, finanțare de la Casa Națională există pentru programul de chirurgie cardiovasculară pe mai multe activități, dar încercăm să deschidem zona de finanțare și pentru intervențiile pentru copii și ne-am propus în primă fază la undeva în jur de 400.000-500.000 de lei, plecând de la faptul că cele aproape 60 de intervenții realizate în centru demonstrează că avem posibilitatea să o facem și o facem foarte bine”, spune Vasile Spinean.

Șerban Stoica, medic primar în chirurgie cardiovasculară pediatrică la Spitalul Universitar din Bristol și un partener de nădejde al proiectului încă de la primele operații din 2014, spune că pilonul cel mai important pentru a garanta succesul acestui centru este ajutorul Statului Român.

„Avem toate ingredientele ca să avem o activitate de success. Asta nu s-a făcut însă fără îndrăzneală și tenacitate. Victor (n.r. Costache) a fost un deschizător de drumuri și a avut viziunea să pună toate aceste ingrediente la un loc. Dorim să punem bazele unui proiect solid și de durată. În acest proiect există bineînțeles susținerea sectorului privat, iar această componentă filantropică este foarte importantă. Prima misiune pe care am realizat-o aici la începutul lui 2014 s-a realizat în întregime pe cheltuiala Spitalului Polisano. Ulterior ați aflat că există un parteneriat solid academic și ne bucurăm de sprijinul organizațiilor nonguvernamentale, dar poate pilonul cel mai important este sprijinul Statului Român, fie că acesta vine prin intermediul autorităților locale sau printr-un program national”, spune Șerban Stoica.

Proiectul este realizat de Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Societatea Română de Chirurgie Endovasculară, British Romanian Chamber of Commerce, Fundaţia Polisano, Spitalul de Pediatrie Sibiu și Spitalul European Polisano. În prezent, inițiatorii se află în căutare de parteneri pe termen lung pentru sprijinirea acestui proiect. Cei care doresc să sprijine financiar această iniţiativă, o pot face prin donaţii în contul Fundaţiei Polisano: RO04BRDE330SV97331943300.

 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact