Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
18°C

VIDEO-Un TIR a încercat să scoată un SUV de pe drum, la intrare pe Valea Oltului

VIDEO-Un TIR a încercat să scoată un SUV de pe drum, la intrare pe Valea Oltului

O altercație în trafic, petrecută în județul Vâlcea, aproape de intrarea pe Valea Oltului, a fost foarte aproape să se termine tragic.

În urma unor neînțelegeri, doi șoferi au început să se șicaneze, făcând o serie de manevre foarte periculoase pentru participanții la trafic.

Episodul filmat s-a petrecut joi, 19 aprilie, în jurul orei 07.40.

Totul a început după ce şoferul unui SUV s-a angajat într-o depăşire riscantă, reuşind să se reîncadreze pe banda lui printr-un miracol și frânând apoi brusc în fața unui TIR.

Tiristul depăşit, înfuriat de gestul inconştient s-a ţinut după şoferul SUV-ului ca să-i dea o lecţie. În dreptul Complexului Expoziţional de la Seaca, unde există o bandă specială pentru cei care vor să vireze stânga spre complex, conducătorul auto din TIR a accelerat şi i-a tăiat celuilalt calea, depăşindu-l pe partea stângă şi obligându-l să frâneze, ca să nu iasă în decor.

Imaginile au fost postate de www.gazetavalceana.ro.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

8 comentarii

OMG

Acum 5 ani

".....ca să nu iasă din decor....." JALE!
Raspunde

Konig von Siebenburgen

Acum 5 ani

1 decembrie 2018 va fi cea mai trista zi a secolului!
Raspunde

Dumitru

Acum 5 ani

E ziua ta?
Raspunde

el

Acum 5 ani

Tir ul merge pe axul drumului km intregi cu scopul de a depasu Tuaregul, a facut.o intr.o zona interzisa, si a mai gafat.o incercad sa.l impinga in sant cand Tuaregul l.a depasit, probabil ptr al avertiza.
Raspunde

florin

Acum 5 ani

...si in ambele masini racneau cele mai noi manele
Raspunde

Tj

Acum 5 ani

Eu 1 le-aș lua permisele la amândoi pe 6 luni, dacă au făcut asa înseamnă că nu este pentru prima data, șofer profesionist sa faca asta ala nu mai este șofer și ala cu suvul la fel doi criminali pe șosele, părerea mea
Raspunde

Prutean S

Acum 5 ani

2 idioti Ala cu suvul e și idiot e si prost complet, mai ales daca avea si copii in masina
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus