X
proiect liceu de arta nou (3)

Răsturnare de situație: judecătorii obligă Primăria Sibiu să reia cel mai mare proiect ACTUALIZARE

Anunțat în 2016, prezentat public în ianuarie 2017, licitat pentru proiectare și execuție în noiembrie 2017, contestat în decembrie 2017, lună în care licitația este și anulată. Dar reluată, mai apoi, în februarie 2018, în urma unei decizii a CNSC. Toate acestea fac parte din evoluția celui mai mare proiect al Sibiului.

Vezi la finalul articolului câteva precizări transmise redacției Turnul Sfatului de către reprezentanții administrației locale.

Estimat la 22,6 milioane de lei, fără TVA, contractul de reabilitare și extindere a căminului de pe str. Oituz în vederea mutării Liceului de Artă din Sibiu reprezintă, de mai bine de doi ani, cel mai mare proiect al administrației locale a municipiului Sibiu. Studiul de fezabilitate al investiției a fost finalizat în 2016 și prezentat public în ianuarie 2017: 3.000 de mp suprafață desfășurată, 51 de spații acustice, 12 spații de recreere sau sală de festivități pe două niveluri sunt printre caracteristicile stabilite prin respectivul studiu de fezabilitate.

Procedura de atribuire publică a contractului de proiectare și execuție a lucrărilor pentru viitorul liceu a fost lansată abia la jumătatea lunii noiembrie 2017, după ce reprezentanții Agenției naționale pentru achiziții publice au cerut de mai multe ori refacerea documentațiilor.

proiect liceu de arta nou (2)

Construcția promisă este una “dincolo de modelul clasic“

Contestată, anulată

La doar o zi după lansarea licitației, Consproiect M SRL – o firmă din Botoșani – solicită eliminarea din caietului de sarcini a unei lungi liste de cerințe (autorizații, atestate și licențe, în mare). Administrația locală refuză această cerință, firma din Botoșani amenință cu judecata, Primăria elimină doar o parte din cerințe, după care firma din Botoșani contestă documentația de atribuire a contractului, solicitând și suspendarea procedurii.

Reprezentanții Primăriei Sibiu nu au mai așteptat, însă, ca judecătorii Consiliului național de soluționare a contestațiilor (CNSC), să se pronunțe pe speța invocată de Consproiect M SRL și, în 4 decembrie 2017, anunță anularea licitației. “Autoritatea contractantă consideră că nu este în interesul autorității contractante eliminarea autorizațiilor motivat de împrejurarea că acestea sunt necesare pentru realizarea proiectării și execuției lucrării de către operatori autorizați pentru a asigura standardele calitative necesare realizării unei lucrări de o asemenea complexitate, în conformitate cu legislația în vigoare. Autoritatea contractantă, la acest moment, este în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca acestea să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2, alin. 2 din Legea 98.2016 (este vorba de noua lege a achizițiilor publice, iar principiile invocate la art. 2 sunt nediscriminarea, tratamentul egal etc. – n.r.)“, se arată în decizia de anulare publicată pe 4 decembrie 2017.

“În afara prevederlor legale“

Și decizia de anulare a licitației este contestată la CNSC de firma din Botoșani. “Autoritatea contractantă nu motivează în fapt anularea procedurii pe încălcarea unor dispoziții legale și nici nu arată în concret ce prevederi legale au fost încălcate, ci aceasta constată în urma notificării prealabile și a contestației societății noastre faptul că «nu este în interesul autorității contractante eliminarea autorizațiilor motivat de împrejurarea că acestea sunt necesare pentru realizarea proiectării și execuției lucrării de către operatorii autorizați»“, scriau în noua lor contestație botoșănenii.

Judecătorii Consiliului s-au pronunțat pe 15 februarie 2018 asupra acestei din urmă contestații, iar în motivarea deciziei lor – prin care au admis contestația firmei din Botoșani – critică în termeni duri modul în care reprezentanții administrației locale au procedat cu această licitație. “Autoritatea contractantă are dreptul de a anula procedura de atribuire pentru cinci motive expres și limitativ prevăzute de lege, printre acestea neregăsindu-se acela că «nu este în interesul autorității contractante eliminarea autorizațiilor motivat de împrejurarea (…)»“, arată judecătorii CNSC.

“Consiliul reține că autoritatea contractantă nu-și poate invoca propria culpă, potrivit principiului de drept «nemo auditur propriam turpitudinem allegans» (nimănui nu-i este îngăduit să se prevaleze în de propria sa culpă pentru a valorifica un drept – n.r.), izvorâtă din defectuoasa pregătire a procedurii de atribuire, impusă participanților la procedura de atribuire după o perioadă lungă de timp, înăuntrul căreia s-au consumat în bună măsură etape importante ale procedurii (analiza documentației de atribuire, elaborarea ofertelor etc.). Modalitatea în care a înțeles Serviciul public de administrare a unităților de învățământ preuniversitar de stat din Sibiu să anuleze procedura de atribuire a contractului se situează în afara prevederilor legale. (…) Din studiul documentelor aflate la dosarul cauzei, Consiliul reține că anularea procedurii a avut ca unic scop respingerea primei contestații formulată de SC Consproiect M SRL și s-a făcut fără a avea la bază un motiv concret, ferm, real, obiectiv. Astfel, anularea procedurii este doar culpa autorității contractante care a apreciat, în mod pur subiectiv“, se mai arată în motivarea deciziei CNSC.

Judecătorii Consiliului arată că administrația sibiană avea posibilitatea să modifice documentația de atribuire, dacă aceasta nu respecta prevederile legale. Prin urmare, în februarie 2018, CNSC dispune “continuarea procedurii de atribuire cu respectarea legislației incidente“.

Surpriza din oferte

În urma deciziei din februarie, în 6 martie 2018, reprezentanții administrației locale anunță prin intermediul SEAP faptul că licitația este reluată, iar termenul limită de depunere a ofertelor se modifică din 21 decembrie 2017 în 30 martie 2018. Zi în care, la sediul administrației locale sunt depuse două oferte. Niciuna dintre acestea, însă, nu aparține firmei din Botoșani, ale cărei contestații au dus – mai întâi – la anularea licitației și – mai apoi – la reluarea acesteia.

Mai durează

Ambele oferte depuse sunt semnate de nume de companii cunoscute sibienilor. Cel mai bun preț a fost ofertat de asocierea Construcții SA – Arhimus SRL. Cealaltă ofertă poartă semnătura SC Geiger Proiecte Construcții SRL. Criteriul de atribuire a contractului a fost stabilit a fi cel mai bun raport calitate-preț, raport în care punctajul maxim acordat factorului preț este de 90%.

Până la stabilirea unui câștigător al contractului, însă, va mai dura. La reluarea licitației, reprezentanții administrației locale și-au propus finalizarea evaluării ofertelor cel mai târziu la finele lunii iulie 2018. Stabilirea ofertei câștigătoare nu presupune, însă, și semnarea contractului, deoarece și această etapă poate fi contestată la CNSC. A cărui decizie poate fi, de asemenea, atacată la Curtea de Apel.

De ce mutat?

Despre mutarea Liceului de Artă se discută în spațiul public de mai bine de cinci ani: proprietarii actualului sediu de pe Alexandru Odobescu – Parohia Evanghelică CA – au anunțat că doresc să îl folosească pentru extinderea Colegiului “Samuel von Brukenthal“, ai cărui elevi fac cursuri și după-amiaza din cauza lipsei de spații.
Administrația locală a fost de acord cu propunerea reprezentanților Parohiei și – după ce au propus mai multe variante de mutare, variante contestate de profesori și elevi – a decis amenajarea unui nou sediu pentru Liceul de Artă. Mai multe detalii despre acest nou sediu puteți citi aici

 

ACTUALIZARE 4 mai 2018. În urma publicării articolului, conducerea Serviciului public de administrare a unităților de învățământ preuniversitar de stat din cadrul Primăriei Sibiu a transmis două precizări. “În ceea ce privește afirmația că «termenul limită de depunere a ofertelor se modifică din 21 decembrie 2017 în 30 martie 2018. Zi în care, la sediul administrației locale sunt depuse două oferte», aceasta nu corespunde realității. Întreaga procedură de achiziție public, de licitație deschisă, se desfășoară, conform prevederilor Legii nr. 98/2016, privind achizițiile publice, on-line, prin intermediul platformei SEAP, ceea ce presupune că, întreaga documentație, se depune numai în format electronic pe SEAP și nicidecum la sediul autorității contractante“, se arată în adresa Serviciului amintit transmisă ziarului Turnul Sfatului.

Reprezentanții administrației locale fac precizări și în ceea ce privește informația referitoare la valoarea celor două oferte. “Referitor la afirmația că «cel mai bun preț a fost oferat de asocierea Construcții SA – Arhimus SRL. Cealaltă ofertă poartă semnătura SC Geiger Proiecte Construcții SRL» dorim să subliniem faptul că, la momentul publicării articolului (3 mai 2018), procedura de evaluare este în desfășurare. În prezent, ofertele financiare ale firmelor participante la procedură nu au fost supuse analizei comisiei de evaluare, acestea fiind criptate. În consecință, în acest moment ofertele financiare nu sunt cunoscute“, se mai arată în adresa Serviciului public de administrare a unităților de învățământ preuniversitar de stat din cadrul Primăriei Sibiu.

Note: Autorul textului își asumă utilizarea formulării “la sediul administrației locale sunt depuse două oferte“, pentru a evita înșirarea unor detalii tehnice, în contextul în care subiectul articolului era unul destul de tehnic. Referitor informațiile publicate în interiorul articolului, acestea provin atât din documentațiile SEAP, cât și din sursele din piața constructorilor sibieni.

 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

11 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Alzara 1918

    Probabil um model pentru facultatea de ziaristicacum nu se scrie un articol ( ne fiind presă de specialitate ) .
    Bravo , ai reușit ! Așa , nu !

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Dana

    Ce bine ar fi daca judecatorii ar putea obliga primaria sa angajeze oameni competenti.Nu -i asa ca si voi credeti ca e doar intamplare ca directoarea de la serviciul scoli Pop Simona e prietena cu familia Johannis ?

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        Misu

        Minciunica ! Doamna a fost adusa in primarie de Klaus, fiind prieteni de familie. Din prof de chimie a ajuns si mare economista si mare inginer.

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        Misu

        Minciunica ! Doamna a fost adusa in primarie de Klaus, fiind prieteni de familie. Din prof de chimie a ajuns si mare economista si mare inginer si mai ales afacerist.

        • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

          ...

          misule habar nu ai. iohannis a ajuns primar in 2000 si simona pop era deja in primarie de cativa ani. mai documenteaza-te

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    GEO

    Construcții SA – Arhimus SRL. Cealaltă SC Geiger Proiecte Construcții SRL, doua firme CONTRIBUTOARE.
    spre stiinta celor de toate stiutori dna.SOMONA POP, a fost angajata de fostul viceprimar TULUC, la cererea expresa a Primarului JOHANNIS( TEXTUAL ,,VA ROG SA REZOLVATI PROBLEMA.E PRIETENA NOASTRA ,,el si carmen”.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    GEO

    DE CAND A VENIT IN PRIMARIE Dna. POP s-a ocupat doar de aranjamente in sectorul scoli : licitatii spatii inchiriere, licitatii reparatii intretinere scoli si licee, tampon intre oferta si decidentul sef.
    UN ADEVARAT CERBER.
    NU A INTREBAT NIMENI CE A FACUT CU APARTAMENTELE DIN PALTINIS, AFLATE IN PROPRIETATEA PRIMARIEI PATRU LA NUMAR ( dotate cu mobilier in toate camerele, bucatarie).au disparut, au fost dizolvate printr-un procedeu chimic ? ca doar e profa de chimie.

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    vladtepes

    @Geo , apartamentele sun acolo. Dotate. Ap. 1 , Jandarmii ,2 Pompieri & Salvamont , 9 S.M.U.RD. , 7 protocol .
    Mai bine te-ai intreba cum au pierdut desteptii de juristi ai primariei procesul referitor la terenul de sub bloc ( cu S.C. Paltinis S.A.) de s-a ajuns in situatia ca toti locatarii sa plateasc chirie pe teren !!!

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact