Vineri,
29.03.2024
Innorat
Acum
13°C

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, vrea să devină președintele FDGR. Porr: ”Nu are dreptul de a candida”

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, vrea să devină președintele FDGR. Porr: ”Nu are dreptul de a candida”

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş,  declarat săptămâna trecută că își va depune candidatura la șefia FDGR, însă demersul său a fost blocat de conducerea Forumului. "La nivel judeţean nu există formată o organizaţie judeţeană, judeţul Maramureş subordonându-se organizaţiei regionale din judeţul Satu Mare. Împreună cu colegii de aici - membri, membri simpatizanţi sau alţi filo-germani - am decis constituirea unei astfel de organizaţii judeţene. In contextul unei altfel de organizări a Forumului la nivel naţional, pornind de la exemplul pe care-l dăm aici în Maramureş, mi-am exprimat dorinţa de a candida fără să spun pentru ce doresc să candidez sau pentru ce organizaţie. Nu exclud candidatura pentru funcţia de preşedinte la nivel naţional, aici (la Baia Mare) având suficient de multe persoane care să se ocupe de chestiuni la nivel local, judeţean, iar la nivel naţional cred că aş putea fi mult mai eficient decât cei care conduc astăzi FDGR, mult mai eficient, scuzaţi-mi lipsa de modestie, infinit mai eficient", a declarat Cătălin Cherecheş, citat de Agerpres.

Acesta a menţionat că este membru activ al FDGR, şi nu simpatizant şi că şi-a onorat cotizaţia de membru până în anul 2030. "Se specifică într-un mod discriminatoriu, paradoxal pentru o organizaţie a minorităţilor naţionale, că n-aş avea dreptul să candidez. Le atrag atenţia că una dintre primele condiţii ca să aibă o funcţie într-o astfel de structură este să ştii să citeşti! Îi invit să citească statutul FDGR şi să vadă acolo că membri sunt cei care au descendenţă germană sau, fără să fie condiţii cumulative, cunosc limba germană şi sunt membri care plătesc cotizaţia. Le menţionez cu foarte mult respect faptul că sunt membru activ, şi nu membru simpatizant, de foarte mulţi ani, şi am plătită cotizaţia până în 2030", a mai spus Cătălin Cherecheş.

cherecheș mediafax Foto: Mediafax

El a precizat că se va adresa CNCD, pentru că se simte discriminat prin refuzul conducerii FDGR. "Din această perspectivă a discriminării la care sunt supus şi a declaraţiilor, am solicitat avocaţilor mei să formuleze o plângere la CNCD. Înţeleg că nu sunt cetăţean de rangul doi, înţeleg că povestea cu rasa ariană e demult depăşită şi înţeleg că această organizaţie a etnicilor germani ar trebui să se debaraseze de un filon care-i leagă legal, dar poate şi sentimental de Grupul etnic german, organizaţie fiind declarată ca şi nazistă prin sentinţa declarată în procesul de la Nurnberg", a spus Cătălin Cherecheş.

În context, primarul municipiului Baia Mare a anunţat că împreună cu alţi membri încă ai FDGR Baia Mare va înfiinţa foarte curând Uniunea Şvabilor din România (UŞR).

Porr:  ”Am încercat să-l lămuresc, însă nu am avut cu cine discuta

Liderul FDGR, Paul Jurgen Porr susține însă că intenția lui Cherecheș de a candida pentru o funcție în cadrul Forumului nu este posibilă, deoarece acesta este membru simpatizant. ”Statutul forumului este foarte clar și spune că nu au drept de a candida la funcții membrii simpatizanți. El a vrut să candideze în ciuda prevederilor statutului nostru. Am vorbit și eu cu el o singură dată la telefon și am încercat să-l lămuresc, însă nu am avut cu cine discuta. Pentru noi lucrurile sunt extrem de clare și observ în continuare că pentru el nu sunt deloc așa”, a declarat Porr pentru Turnul Sfatului.

fdgr-porr-11

Aceeași poziție a avut-o și filiala din Maramureș a FDGR, explicată printr-un comunicat de presă. ”Tema alegerii sale ca preşedinte sau membru în cadrul conducerii organizaţiei noastre nu s-a pus niciodată. În fapt, domnul Cătălin Cherecheş, în calitatea sa de membru simpatizant al organizaţiei noastre şi conform Statutului FDGR, nu poate fi ales într-o astfel de funcţie. (…) Iar în ceea ce priveşte o separare a unei organizaţii locale a FDGR de structura regională sau naţională, lucru de asemenea recomandat de domnia sa (n.red., Cătălin Cherecheș), nici nu intră în discuţiile noastre”, se arată în comunicat.

Ce spune statutul FDGR

Conform statutului FDGR diferența dintre un membru al organizației și un simpatizant este dată doar de dreptul de candida pentru o funcție în interiorul organizației. Calitatea de membru al FDGR este descrisă la Articolul 7: ”Poate fi membru al FDGR orice persoană care-și declară apartenența la minoritatea germană din România, dovedeşte această apartenenţă prin cunoaşterea limbii materne germane, recunoaşte Statutul FDGR și actionează în conformitate cu acesta. Dacă condiția cunoaşterii limbii germane nu este îndeplinită, organizaţia FDGR ierarhic superioară poate să aprobe totuşi, de la caz la caz, în baza documentelor personale prezentate, primirea persoanelor în cauză în FDGR. (2) Cetăţenii români de alte naţionalităţi şi cetăţenii străini pot deveni membri simpatizanţi ai FDGR. (3) Persoanele care au merite deosebite în reprezentarea intereselor minorităţii germane din România pot fi alese de organizaţiile FDGR ca membri de onoare. Recunoaşterea ca membru de onoare necesită confirmarea organizaţiei imediat superioare, iar în cazul organizaţiei FDGR la nivel naţional votul adunării reprezentanţilor”.

statut fdgr

Diferența dintre membri și simpatizanți este delimitată la articolul 11 din Statut: ”Membrii FDGR au dreptul de a alege şi de a fi aleşi la toate nivelele organizaţiei, să facă propuneri privitoare la program, la statut şi la întreaga activitate a FDGR, să-şi exprime părerea cu privire la activitatea consiliilor de conducere, să participe la toate manifestaţiile organizaţiilor FDGR, să sprijine activitatea acestora şi să beneficieze de programele și proiectele oferite de acestea. (2) Membrii simpatizanți şi membrii de onoare se bucură de toate drepturile prezentate în paragraful anterior, cu excepţia dreptului de a alege și a fi ales”, scrie în Stautul FDGR.

Cine este Cătălin Cherecheș

S-a născut în 7 iulie 1978, în Baia Mare. A fost deputat independent în Parlamentul României în legislatura 2008-2012 și ales primar al municipiului Baia Mare în data de 8 mai 2011 cu susținerea USL.

A fost sprijinit la ultimele alegeri locale din 2016 de alianţa politică denumită "Coaliţia pentru Baia Mare", formată din FDGR, UNPR, PNŢCD, PSRO, UDMR şi PNL. El este în prezent membru simpatizant al FDGR fără să deţină nicio funcţie. Vizat într-un dosar de luare de mită al DNA, Cătălin Cherecheş a mai fost în ultimul deceniu membru în PSD, PNL şi UNPR.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

7 comentarii

Gigi

Acum 5 ani

Ce fain !!! Ar fi "misto" ca penalul din Baia Mare sa devina seful gastii din Sb. Doamne ajuta !
Raspunde

vali

Acum 5 ani

De ce? Si tu esti penal?
Raspunde

Hexe

Acum 5 ani

Pai de ce sa nu poata candida? Ca zice Poor? Sau FDGR-ului ii este frica de o victorie a lui Chereches? Hehehehe ce distractie o sa fie apoi in Clanul de la Sibiu!
Raspunde

SO ROS

Acum 5 ani

ce politica slaba face Forumul - cu Porr numai e nimic de castigat - auf nimmer wiedersehn !!
Raspunde

zzz

Acum 5 ani

pai si un pui de dac dinasta cu cusma mare ar vrea sa fie sef peste "arieni nazisti"? ti-ai spurca semintia aia primita de la doamna mama ta cea imbogatita nesimtit din aer curat
Raspunde

Sile

Acum 5 ani

Sarmanu' mason Porr simte cum ii fuge pamantul de sub picioare. O alta loja va reusi sa il inlocuiasca si el nu vrea sa accepte decizia.
Raspunde

Zero

Acum 5 ani

Ce fain, vrei sa devii sef intr-o organizatie care o spurci din start si care nu te vrea :)))) Oare ce interese are ? Retoric ... Faina politica face individul.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus