Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
14°C

PSD Sibiu: PNL, misogin până în măduva oaselor președintelui

PSD Sibiu: PNL, misogin până în măduva oaselor președintelui

PSD Sibiu îi cere Ralucăi Turcan să-i oprească elanul misogin al lui Ludovic Orban, președintele liberalilor. ”Îndrăznim să-i cerem prim-vicepreședintelui PNL, Raluca Turcan, să-i atragă atenția șefului domniei sale, mai ales că a simțit pe propria-i piele lipsa de bun simț de care poate să dea dovadă președintele Orban. Ar fi un gest de fair play ca doamna Turcan să-și ceară scuze în numele partidului pe care îl reprezintă, căci, altfel, ori dovedește că a uitat în ce fel a fost jignită și umilită de colegul domniei sale, ori că este oricând dispusă să meargă ținându-se de mână cu un astfel de personaj care crede ca poate să facă politică doar pentru că poartă pantaloni”, susțin social-democrații într-un comunicat de presă.

PSD-iștii fac referire la o declarație atribuită lui Orban din anul 2006, când acesta s-a referit la colega sa de partid, Raluca Turcan. ”La nivelul conducerii centrale a PNL am avut două doamne: Mona Muscă şi Raluca Turcan. Mona a plecat pentru că era ocupată să-şi ţină cuvântul faţă de Băsescu (...). Am rămas cu Raluca Turcan, asta e, ce să facem (…) Vă recomand să nu urmaţi stilul de carieră politică al Ralucăi Turcan (...). Nu trebuie să treceţi prin patul nici unui şef dacă vreţi să ajungeţi în funcţii publice importante”, este citat Orban de către social-democrați. ”Iată, așadar, în ce fel își construiește omul care îi conduce pe liberali, discursul la adresa femeilor. Misogin, indecent, agresiv, Orban dovedește incă o dată lipsă de maturitate jignind-o pe Viorică Dăncilă, premierul României. În plus, în tot acest timp, președintele PNL nu pare să-și fi retractat cuvintele și să-i fi prezentat scuze public doamnei Turcan, ajunsă acum mâna dreaptă a liderului liberal, după perioada pedelistă. Ne miră faptul că, deși i-au fost aduse asemenea jigniri peste care nicio femeie nu ar putea trece, totuși, doamna Turcan se pupă pe obraji cu acest individ alături de care se afișează fără rușine la toate manifestările publice din Sibiu si nu numai”, au mai scris cei din PSD Sibiu în comunicatul de presă.

Social-democrații au făcut aceste precizări după ce Ludovic Orban a criticat în termeni duri activitatea de premier a Violetei Dăncilă. ”Viorica Dăncilă, o doamnă care a primit toate calificările unei prezențe decente, puternice și credibile, atât din partea românilor cât și din partea oficialilor europeni, este acum în vizorul unui lider de partid mediocru, care, din frustrare și neputință, lovește fără să țină cont că premierul României este o femeie în fața căreia un bărbat ar trebui să se manifeste respectuos”, au mai scris social-democrații.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

zzz

Acum 5 ani

urmeaza ca PSD Sibiu sa vina cu un citat din scripturi de acum 2000 de ani sau, de ce nu, din papirusurile vechilor egipteni. la picturile rupestre v-ati gandit? sigur e si pe acolo ceva... iar despre specinemul Dancila, nu functioneaza fara ventricloc
Raspunde

lol

Acum 5 ani

Ca sa nu ne punem sa analizam ce a spus Decebal lui Traian ca poate ne sare in cap coalitia ptr. familie!
Raspunde

Nicolae

Acum 5 ani

Dacă Ludovic Orban a spus aceste cuvinte atunci e sărac cu duhul și nu merită să fie președintele PNL sau viitor premier!Sa jignești in halul asta femeile e o mare nesimțire!
Raspunde

un sibian

Acum 5 ani

mno lasa, ca nici cu sherban nicolae nu ma pot lauda. si sa nu uitam de tatuca iliescu, zis si "mai animalule".
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus