Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Barna: PSD şi ALDE sacrifică total România şi viitorul românilor

Barna: PSD şi ALDE sacrifică total România şi viitorul românilor

Preşedintele USR, Dan Barna, afirmă că PSD şi ALDE sacrifică total România şi viitorul românilor, iar pentru Liviu Dragnea şi ai săi, direcţia de politică externă a României este alături de Viktor Orban şi Milos Zeman spre iliberalism şi ne-Europa. ”Am ajuns într-un moment de o gravitate absolută în care PSD şi ALDE sacrifică total România şi viitorul românilor, fără un minim respect pentru ordinea constituţională şi pentru procedurile diplomatice şi instituţionale specifice în context european”, scrie Barna pe pagina sa de Facebook, citat de News.ro. Liderul USR menţionează că este vorba despre un veto al României în cadrul Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE), alături de Ungaria şi Cehia, printr-o decizie a MAE luată fără consultarea preşedintelui.

El precizează că USR a susţinut dintotdeauna necesitatea respectării ordinii instituţionale, a unui dialog instituţional şi a unei analize aprofundate asupra întregului climat din regiunea Orientului Mijlociu şi care să ţină cont inclusiv de poziţionarea aliaţilor noştri din UE şi NATO. ”Însă, indiferent de subiect, o decizie precum cea de astăzi ţine de o consultare instituţională în plan intern, iar mandatul final se obţine de la preşedintele României şi ţinând cont de consultările în plan european. Aşa cum a spus astăzi şi preşedintele Iohannis, drumul României este şi trebuie să rămână alături de Uniunea Europeană. PSD şi ALDE vor altceva. Pentru Liviu Dragnea şi ai săi, direcţia de politică externă a României este alături de Viktor Orban şi Milos Zeman către iliberalism şi ne-Europa!”, declară liderul USR.

Diplomaţi din România, Ungaria şi Cehia au blocat vineri o iniţiativă a Uniunii Europene, lansată de Franţa şi alte state membre UE, care critica relocarea ambasadei Statelor Unite la Ierusalim, potrivit preasei israeliene. În replică, ministrul palestinian de Externea condamnat poziţia celor trei state, spunând că acţiunea lor va avea consecinţe la toate nivelurile. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, sâmbătă, că s-a opus iniţiativei Uniunii Europene care critica relocarea ambasadei SUA la Ierusalim întrucât ”s-a considerat că textul este unul lipsit de echilibru” pentru că se axa pe un singur element, respectiv mutarea reprezentanţelor diplomatice europene în Israel la Ierusalim.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

10 comentarii

ilol

Acum 5 ani

Domnule Barna, traim o epoca in care, nu numai la noi, se inregistreaza un proces de feudalizare a statelor corupte, acolo unde s-a furat pe rupte din pusculita statelor de catre politicieni , functionarime si afaceristi onerosi. Acestia doresc sa se bucure in liniste de averile acumulate deci au nevoie de privilegii de clasa/functie, de pace sociala si mai ales sa nu-i intrebe nimeni de unde au acele averi ....E bine ca puneti tunurile pe guvernanti dar cred ca e vorba de o lupta intre cetateni si politicieni. Poate ca multi votanti/simpatizanti aldepesede ar deschide ochii si s-ar solidariza cu apararea statului de drept daca nu ar mai crede ca doar partidele lor sunt o tinta. Totul e mai dramatic decat o simpla lupta politica...
Raspunde

democratia

Acum 5 ani

Du-te, nu vorbi! Chiar asa? Dar cine va salva Romania???
Raspunde

Vecina

Acum 5 ani

Doamne ferește de popor daca ajunge Zviktor Orbán sa ca conducă dar ce nu mai exista nici un roman adevărat sa a-și conducă țara trebuie acum....
Raspunde

Vecina

Acum 5 ani

De var vedea strămoșii noștri care sau luptat si au murit pt țara cum o prăpădește generația noastra si ne lăsam conduși de străini ne întoarcem iar cu citeva sute de ani înapoi auzi Orbán ne învață ce sa facem vai de noi si partidul lui învrăjbește poporul roman
Raspunde

S

Acum 5 ani

@vecina dupa cum scrii pe romaneste, cred ca si tu tot strain esti
Raspunde

coniac-canoe

Acum 5 ani

O întrebare domnule Barna: De ce toți cei care sunteți în conducerea USR sunteți alogeni. Și dumneavoastră sunteți ungur, iar ca să deveniți președinte USR ați concurat cu doi evrei: Cristian Seidle, care s-a retras și Vlad Alexandrescu, pe care l-ați învins. Nu sunt xenofob, dar vă întreb: USR are ceva împotriva românilor, din moment ce aceștia nu au acces la conducerea partidului?
Raspunde

lol

Acum 5 ani

De ce sunt in guvern si la nivel de ministere cei mai multi din teleorman?
Raspunde

Vecina

Acum 5 ani

Buna întrebare coniac-canoe
Raspunde

Vecina

Acum 5 ani

Pt S poți sa fi sigur ca sint mai roman ca toți ce va învrăjbește pe voi la momentul actual cum sint Bârna Orbán si altii
Raspunde

Gabriel

Acum 5 ani

Zice bine domnul Barna, conform timpurilor noastre. Că dacă domnul Barna ar fi trăit în 1960, cu siguranță declarația sa ar fi fost de solidarizare cu URSS și prietenii din blocul socialist. Alte vremuri, alt stăpân.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus