Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
10°C

Grupul Acapella sărbătorește Înălțarea Domnului prin două concerte, la Sibiu

Grupul Acapella sărbătorește Înălțarea Domnului prin două concerte, la Sibiu

Grupul vocal Acapella revine la Sibiu pentru al 12-lea an consecutiv, cu două concerte menite să sărbătorească Înălțarea Domnului. Evenimentul va avea loc duminică, 20 mai.

Primul concert va avea loc în Catedrala Mitropolitană, pe strada Mitropoliei, de la ora 11:00. Cel de-al doilea concert va avea loc seara, în Biserica Ursulinelor de pe strada Gen. Magheru, începând cu ora 19:00. Ambele concerte vor conține piese și prelucrări corale de Mozart, Josef Rheinberger, Paul Constantinescu sau Gavriil Musicescu.

Intrarea la concertele Acapella cu prilejul Înălțării Domnului este liberă. Invitatul special al ediției din acest an este naista Daniela Ghiță. Artista a concertat alături de Gheorghe Zamfir și a fost prezentă la mai toate evenimentele dedicate acestui instrument, printre care și Festivalul Internațional de Nai „Gheorghe Zamfir”.

Grupul vocal Acapella a luat ființă în anul 1999. Albumul de debut a fost intitulat „Trei Crai de la Răsărit”. Sibiul i-a „adoptat” în anul 2006, când Acapella a oferit o serie de concerte în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. De-a lungul Capitalei Culturale Europene și, apoi, în fiecare an, de Florii și de Crăciun, Acapella a încântat publicul sibian cu unicitatea melodiilor sale.

Înălțarea Domnului se sărbătorește întotdeauna la 40 de zile după Înviere, în joia celei de-a șasea săptămâni de după Paști. Evenimentul este amintit în Sfintele Evanghelii, unde se spune că, după Înviere, Mântuitorul s-a arătat ucenicilor săi timp de 40 de zile, prin multe semne doveditoare.

Programul muzical al evenimentului:

1.Tatal nostru – Gheorghe Cucu

2.Catre Tine, Doamne – Constantin Arvinte

3.Ave Maria – Ludovico da Vittoria

4.Pre Tine – Constantin Arvinte

5.Ave Regina -  Josef Rheinberger

6.Kyrie - Josef Rheinberger

7.Doamne, buzele mele -  Gavriil Musicescu

8.Abendlied – Josef Rheinberger

9.De frumusetea fecioriei Tale – Paul Constantinescu

10.Adoremus - Wolfgand Amadeus Mozart

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus