Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Nominalizată la Oscar, actrița Isabelle Huppert va susține un spectacol pe scena Sălii Thalia

Nominalizată la Oscar, actrița Isabelle Huppert va susține un spectacol pe scena Sălii Thalia

Celebra actriță Isabelle Huppert vine la Sibiu pentru cea de-a 25-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru.

Isabelle Huppert, distinsă la această ediție de festival cu o stea pe Aleea Celebrităților, vine pentru prima oară la Sibiu și va susține spectacolul-lectură „Amantul” la Filarmonica de Stat Thalia, duminică, 17 iunie. De la publicare, în 1984, romanul lui Marguerite Duras s-a vândut în mii de exemplare, fiind apreciat de public și câștigând un premiu Goncourt. „Amantul” e un roman fermecător, ce capturează experiența unei vieți întregi într-o formă simplă și emoționantă. În cazul autoarei, viața și scriitura se învârt una în jurul celeilalte, ambele bântuite de tinerețea sa, petrecută în Indochina.

Isabelle Huppert a fost nominalizată anul trecut la premiul Oscar pentru ”cea mai bună actriță într-un rol principal” în filmul ”Elle”. De asemenea ea este câștigătoare a ”Globurilor de aur” și a premiilor ”BAFTA”.

Aproximativ 8000 de bilete au fost achiziționate pentru FITS 2018 până în acest moment, iar peste 25 de reprezentații din cele care au fost puse în vânzare în primul set sunt sold out, printre care: „Nunta” (13 iunie), „Copacul” (14, 15, 16 iunie), „Atsumori” (14 și 15 iunie), „Micul Eyolf” (16 iunie și 17 iunie) și „Ravel-Bolero: Cântecul dansului” (15 și ambele reprezentații din 16 iunie), „Al dumneavoastră, Gogol” (14 și 15 iunie), „Stage Dogs” (17 iunie), „Faust” (a6 și 17 iunie) sau „Aller - Retour” (9 iunie).

Biletele pentru FITS 2018 pot fi achiziționate de la Agenția Teatrală (str. Nicolae Bălcescu nr. 17), de marți până sâmbătă, între 11:00 – 18:00, și duminică, în intervalul 10:00 – 14:00. Bilete online și mai multe informații despre spectacolele programate se găsesc pe www.sibfest.ro. Prețul biletelor achiziționate online, de pe site-ul festivalului, au același preț ca la Agenția Teatrală. Prețul biletelor achiziționate direct de pe platforma entertix.ro variază în funcție de opțiunile de tipărire și livrare alese de cumpărător.

Sursa foto

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus