Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Opt restaurante din Sibiu în primul ghid Gault & Millau. ”Mănânci bine, dar nu o să coboare îngeri”

Opt restaurante din Sibiu în primul ghid Gault & Millau. ”Mănânci bine, dar nu o să coboare îngeri”

Luni a avut loc lansarea oficială a primului ghid culinar internațional din România,Gault & Millau, care include și opt restaurante din Sibiu.

Gault & Millau Romania este primul ghid gastronomic internațional ce își propune explorarea artei culinare locale și evaluarea calității, creativității și autenticității ei. Gault & Millau este primul ghid internațional gastronomic care intră pe piața românească și în el se regăsesc doar 140 de restaurante.

Vreme de aproape șase luni 14 evaluatori români și străini au mers la cele mai bune restaurante din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea, Brașov și Sibiu. Conform reprezentanților ghidului, în ierarhizare au contat aproximativ 70 % mâncarea în sine și aproximativ 30 % atmosfera, serviciile, designul și alți factori.

Din Sibiu opt restaurante au fost incluse în ghid. Topul este condus de SyndicatGourmet, care a primit 12 puncte, urmat de Max și Old Lisbon cu câteva 11,5 puncte. Pe locurile patru și cinci se află Benjamin Steakhouse și La Pasaj Resto&Pizzerie cu câte 10,5 puncte. În continuare, pe listă regăsim restaurantele Hermania, Hochmeister și Kulinarium, fiecare cu câte 10 puncte.

Bucătarul șef de la SyndicatGourmet, Ioan Bebeșelea, a fost nominalizat în cadrul Galei Gault & Millau și pentru folosirea și promovarea produselor locale. Contactat de reporterul Turnul Sfatului acesta spune că este realist în privința ghidului, se așteaptă la o creștere a vizibilității și poate numărului de clienți, însă orașul nostru rămâne totuși departe de a fi o mare atracție gastronomică, motivele fiind diverse.

21191915_1972133819467075_4500390788749239783_n

”Eu mă bucur de recunoașterea pe care o primim mulțumită ghidului Gault & Millau, cu siguranță ne va ajuta în promovare, dar trebuie să rămân realist, totuși este Sibiu. Povesteam și cu cei din București prezenți la gală, Sibiu are cât un cartier al Bucureștiului populație, turismul este puțin supraevaluat, dacă ne uităm pe cifre Brașovul are de trei ori mai mulți vizitatori, în condițiile în care Sibiul are o rată de ocupare a spațiilor de cazare de peste 90%. Să zicem că citește un turist ghidul și vrea să vină din Brașov până la Sibiu să mănânce la noi, vede că sunt vreo 150 de kilometri. Credeți că îi convine să facă trei ore pe drum, poate dublu dus-întors pentru o masă? Nu avem infrastructură, acestea sunt condițiile reale în România. Haideți să fim serioși, nu am pus noi coada la prună, totul este destul de limitativ. Nu mă aștept să am coadă la restaurant când deschid...”, a explicat Ioan Bebeșelea.

În România mersul la restaurant rămâne un eveniment deosebit și nu o rutină. Tocmai de aceea apariția unui ghid gastronomic, precum Gault & Millau, crește foarte mult așteptările oamenilor, majoritatea făcând o comparație cu mult mai celebru ghid Michelin.

”Apre chiar și un fenomen invers, multe restaurante ajung în timp să facă presiuni pentru a fi scoși din astfel de ghiduri și clasamente. Lumea își face niște așteptări ieșite din comun, se așteaptă să fie o epifanie, să fie extraordinar și de cele mai multe ori sunt doar mâncăruri făcute corect și bine. Mănânci bine dar nu o să coboare îngeri. Eu am mâncat la restaurante cu stele Michelin, conduse de chefi renumiți și trei sferturi din mâncare a fost prezentare de modă”, mai spune Ioan Bebeșelea.
Nu în ultimul rând, bucătarul șef de la SyndicatGourmet este de părere că apariția acestui ghid ar trebui să facă restaurantele din Sibiu să-și dorească mai mult și să folosească mai multe ingrediente locale, altfel bucătăriile sunt pline de ”supe la plic” și ”vegeta”.

Revenind la clasament, cel mai bun restaurant din conform ghidului Gault & Millau este Maize din București, care a primit 15 puncte și trei bonete. Cel mai bun restaurant din Cluj-Napoca este Baracca – 14 puncte și două bonete. 32191254_451252948642864_5255020953422790656_n

 

Sursa foto / Sursa video

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

14 comentarii

un sibian

Acum 5 ani

cel putin MAX e numai o poveste...preturi MARI si restul mai incet...
Raspunde

Doc

Acum 5 ani

Mănânci bine dar nu o să coboare îngeri
Dacă mânânc bine din partea mea poate să treacă prin fața restaurantului Arhanghelul Mihail, cu spada lui de foc cu tot.
Raspunde

Porfir Radauteanu

Acum 5 ani

Kon Tiki? Prima? de ce nu? asta e un afront clar
Raspunde

Ion ionescu

Acum 5 ani

Cel mai obiectiv comentariu despre Sibiu pe care l-am auzit de multa vreme. Bravo!!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Zero

Acum 5 ani

''Sibiu are cât un cartier al Bucureștiului populație, turismul este puțin supraevaluat'' Deci mergem pe cantitate, nu calitate ! Bine de stiut, sa nu-ti calc pragul vreodata ! Cu circa 200,000 e cam cat un sector mic al B. nu cartier, dar fie...detalii, detalii. Problema la voi este vadul, nu populatia orasului. Daca e sa fim si mai obiectivi, faci fata la macar 500 clienti/zi ?! I seriously doubt it ! Ma indoiesc ca ai fi facut mare branza fara ''supa la plic si vegeta'' undeva in Barcelona...
Raspunde

Beowulf

Acum 5 ani

Un comentariu frunstrant din partea unui frustrat!!! Pentru tine si de primea 20 de puncte tot nu era bine!
Raspunde

Ricardo Ceptura

Acum 5 ani

E suficient de adevărat și conform cu datele urbanistice la zi afirmația legată de populație... Sibiul are în total cu toți cei ce nu au încă buletin pe municipiu, dar locuiesc în aria acestuia, undeva la 165.000 de locuitori + Șelimbăr și Cisnădie (incluzând aceași situație a buletinelor) undeva la 25-30.000 maxim. Un sector “mic” din București (1 din cele 6 în total), nu are cum să aibă mai puțin de aprox. 600.000 de locuitori. Cartierele Rahova și Drumul Taberei au undeva la 200-250.000 fiecare, Militari are 300.000 (deci aproape cât Clujul), iar cartierul (atenție, nu sector) Titan, are 400.000 de locuitori deci mai mulți decât orice alt oraș din țară... e importantă cantitatea în afaceri, inclusiv în cele culinare. Printr-o analize generală, din să zicem cei aproape 200.000 de oameni ai Sibiului, nu cred că sunt mai mulți de 1000 care să își permită să frecventeze săptămânal câte un restaurant “de top”, iar probabil cei care să își permită ieșiri la restaurant în general, nu depășesc 20.000 deci cam 10%. Ori 10-15% din masa aceea de populație a Bucureștiului înseamnă cam minim 200.000 de oameni, deci cât tot Sibiul. Mie cel puțin mi se pare pertinentă afirmația din articol.
Raspunde

P. Beaucuse

Acum 5 ani

Recomand restaurantele Apfelhaus/Cisnadioara si La Sepp/Turnisor.
Raspunde

mihai

Acum 5 ani

Apfelhaus/Cisnadioara????? :)))))) Poate cu 10-15 ani in urma. Acum mai merg acolo doar bisnitarii si turistii care nu s-au informat inainte. Verificati pe site-urile de turism (amfostacolo, gustos, tripadvisor), sa vedeti ce pareri au clientii DUPA ce-au fost de acolo.
Raspunde

S

Acum 5 ani

Brașovul are atâția turiști pt că sunt București și Prahova in apropiere , cu populații mari Ia sa vedem la turiști străini care e diferența. Și ce treabă are mărimea populației? În Franța e plin de restaurante Michelin in orășele, care , la fel, concurează cu cele din orașe mari mult mai turistice decât București Ce legătură are deci populația Sibiului? Galațiul sau Ploieștiul sunt mai mari? Și? Cu ce le ajuta? La infrastructura , da, e bai. Deși exemplul cu turistul care vine dinspre Brașov...sunt destui care vin cu mașina dinspre vest și cu avionul la Sibiu. Pe adus oameni cu avionul trebuie sa ne concentram la Sibiu , daca autostrăzile și trenurile depind de autorități centrale super incompetente.
Raspunde

Ricardo Ceptura

Acum 5 ani

Recunosc că nu am stat mai mult de 2 ore în Ploiești și asta, doar în tranzit, însă deși orașul poate că nu e tocmai strălucit ca aspect (no, e comunist și cam gri), populația de acolo pare să o ducă foarte bine din punct de vedere financiar. Sunt sigur că nu poate fi vorba de o generalizare în masă, însă la o simplă privire în mall-urile de acolo, aglomerate chiar și în timpul săptămânii, poți observa prezența unor branduri internaționale cum nici în Cluj nu găsești într-un singur loc. Să nu mai vorbim de ce mașini vezi în generla prin oraș și nu vorbim de SH-uri cu numere de VL. Înțeleg că nouă aici ne place să ne credem superiori, însă nu ne putem arunca în comparație cu orice oraș cu nume “nașpa” și cu vreo 50-100.000 de locuitori în plus. Sibiul e okay, da, dar doar dacă îl compari cu orașe gen Alba, Vâlcea, Târgu-Mureș, Deva, etc. (Orașele morte gen Galați nu pot fi într-o comparație serioasă).
Raspunde

luk

Acum 5 ani

Omul vorbeste bine! A evaluat corect orasul si potentialul! Astia suntem,asta e nivelul...mergem inainte!
Raspunde

io

Acum 5 ani

No, ca pardon-ul lipseste din clasament. Si-o spart omu' inca o usa de intrare, tot pe naspa si aia si tot nu-l baga nimeni in seama... Poate observa cei care se ocupa de monumentele istorice ca apar tot mai multe usi la pardon si salut. Cam toate fara autorizatie, ca asa-i place "patronului", mai pe ilegal ;)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus