X
morti neidentificati (1)

Slujbă atipică azi la Sibiu: Un preot din Sibiu îngroapă decedații neidentificați

O slujbă atipică a avut loc astăzi la Cimitirul Municipal din Sibiu. Trei bărbați decedați de câteva luni, dintre care unul persoană neidentificată, au fost îngropați deodată, de preotul Cătălin Dumitrean. Costurile întregului proces au fost suportate de parohia preotului, împreună cu Asociația Femeilor Ortodoxe.

Preotul Cătălin Dumitrean a descoperit acum câteva luni că morga Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, „găzuiește” de ceva vreme persoane decedate care nu au fost revendicate sau identificate. Printre aceștia s-a numărat și un bărbat care era în frigiderul de la morgă de nu mai puțin de doi ani de zile. Aflând de această situație, preotul a decis imediat că toți acești oameni ai nimănui trebuie să își găsească liniștea. Iar pentru ca acest lucru să fie posibil, ei trebuie înmormântați.

„Este vorba de trei oameni ai străzii pe care îi înmormântăm astăzi, alături de alții, necunoscuți, oameni ai nimănui, pe care i-am îngropat în urmă cu câteva luni. Dumnezeu a rânduit să descoperim un decedat, mort de câteva luni și atunci imediat, fără să stăm pe gânduri, am decis că îi vom face noi o slujbă, pentru că este obligația noastră, obligația mea ca preot, dar și a conștiinței în primul rând, să facem o faptă creștinească și să ajutăm ca sufletele lor să ajungă în Împărăția lui Dumnezeu”

Preotul Dumitrean a reușit să creeze o adevărată comunitate de credincioși care îl însoțesc la aceste slujbe, pentru ca cel care urmează să fie înmormântat să aibă parte de toate condițiile.

„Am realizat un parteneriat cu Asociația Femeilor Ortodoxe și ne-am asumat împreună o parte din cheltuieli, începând de la cumpărarea sicriului, vestimentația mortului, slujba, pomana, așa cum ar trebui să fie pentru fiecare om. Partea locului de veci și transportul ni le-a asigurat primăria”

20180516_125428

Rugăciune pentru sufletele celor plecați dintre noi

Imediat după moarte, la 40 de zile, sufletul merge la judecată. Pe baza faptelor bune sau a celor rele, i se stabilește locul în Rai sau în Iad, spune preotul. Pentru ca persoana respectivă să aibă parte de iertare de Sus, cele două slujbe, cea de înmormântare și parastasul, sunt esențiale.

„Dacă sufletul beneficiază imediat, la trei zile, cum toți creștinii beneficiază de slujba de înmormântare, iar la 40 de zile beneficiază de slujba de parastas, este posibil ca pe baza dezlegării pe care preotul o dă la cele două slujbe, sufletul să ajungă în Rai. Ei bine, acești oameni nu beneficiază tocmai de acest ajutor fundamental, fapt pentru care ne întrebăm dacă nu cumva sufletele lor sunt acum în Iad. Atunci, cum putem lăsa noi, creștinii, ca sufletele lor să ajungă într-un loc al pedepsei veșnice. Ei stau chiar de doi ani unii dintre ei, la morgă, înghețați în acele frigidere. Noi vom merge până la capăt, îi vom lua pe cei de la morgă și îi vom înmormânta. Sper ca pe viitor să nu se mai întâmple așa ceva”

Oamenii vin și se alătură preotului în demersul său.

„Venim cu sufletul deschis, să le fim alături. Îmi imaginez că aș fi putut fi chiar eu în această situație. Nu știi niciodată unde ajungi. Și nu ar fi bine să fie cineva acolo, căruia să îi pese de sufletul tău? De aceea vin, ca cei care au fost uitați sau neidentificați să aibă parte de o înmormântare cum se cuvinte”

„Așa am simțit nevoia. Am adus chiar și un mic buchet. Merită fiecare dintre noi o slujbă așa cum fac familiile pentru cei dragi. Dacă eu nu aș fi avut pe cineva lângă mine? Dacă aș fi fost eu în situația lor? Nici nu vreau să îmi imaginez de cât timp stau acolo, înghețați, la morgă”

Până astăzi, la morga Spitalului Județean Sibiu erau șase persoane. Dintre acestea, trei au fost preluate astăzi, iar alte două vor fi înmormântate mâine.

„Pentru persoanele decedate care nu au aparținători sau nu sunt identificate, procedura pentru înhumare este îndelungată, de circa două luni și presupune formalități derulate în colaborare cu Poliția. Conform legii, formalitățile de înhumare vin în sarcina primăriilor locale unde a avut loc decesul. Există însă multe asociații care acte de caritate și se ocupă de înmormântarea în astfel de cazuri, practic orice persoană poate face demersuri în acest sens, dar numai după încheierea formalităților legale, mai exact după ce Poliția atestă că nu a identificat aparținători”, spune Decebal Todăriță, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un sibian

    Dumnezeu sa-i odihneasca! Totusi de identificati sunt foarte identificati…e numele scris pe cruce…toti nefericitii ajung sa scrie prin ziarele online…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact