Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
13°C

Absenteismul la Sibiu. De la ”copiii care vin la școală cu BMW-ul lui tata” până la navetiștii cu trenul

Absenteismul la Sibiu. De la ”copiii care vin la școală cu BMW-ul lui tata” până la navetiștii cu trenul

O serie de instituții școlare din județul Sibiu prezintă o situație îngrijorătoare la capitolul absenteismului elevilor de la lecții. În unele cazuri se înregistrează peste 1.000 de absențe nemotivate, potrivit Inspectoratului Școlar Județean. Totuși, acest lucru nu împiedică Sibiul să aibă o medie generală mai mică decât cea înregistrată pe țară.

Recent, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu a centralizat datele privind absențele înregistrate în instituțiile de învățământ din județ în semestrul al II-lea. Instituția a remis, totodată, tuturor directorilor o notă prin care îi informează să respecte legea - adică să implementeze prevederile care să ducă la diminuarea eșecului școlar, precum și a abandonului.

Absenteismul în mediul urban și rural

Dacă e să ne uităm la media generală privind fenomenul absenteismului în școli, atunci putem afirma că județul Sibiu este unul exemplar - oricât de straniu ar suna, în județ se înregistrează mai puțin de o absență nemotivată la un elev. Dacă e să privim situația la modul concret, atunci apar probleme, pe care le recunosc și autoritățile. „În primul semestru al anului școlar 2017-2018, fenomenul de absenteism s-a manifestat în aproximativ aceiași parametri ca și în anii școlari precedenți. Cu toate că gradul de participare la educație a înregistrat procente mai ridicate față de anul școlar precedent și decât media pe țară, la majoritatea nivelurilor de școlaritate fenomenul absenteismului rămâne o problemă nerezolvată pentru multe dintre unitățile școlare, atât în mediul urban, cât și în cel rural”, ne-a spus inspectorul Constantin Dincă, purtător de cuvânt al IȘJ Sibiu.

Astfel, potrivit IȘJ Sibiu, printre instituțiile de învățământ care înregistrează un număr mare de absențe nemotivate se numără atât cele de primar/gimnazial, cât și cele de nivel liceal/profesional. Din prima categorie fac parte Școala Gimnazială nr. 10 Sibiu, Școala 11 Sibiu (structura a Școlii Gimnaziale „Ioan Slavici”), Școala Gimnazială nr. 5 Mediaș, Școala Gimnazială Nocrich, Școala Gimnazială Bazna, Biertan, Blăjel, Brateiu, Școala Gimnazială Jina, Laslea și Merghindeal. În a doua categorie se numără Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Terezianum” Sibiu, Colegiul Tehnic „Independența” Sibiu, Liceul Tehnologic „H. Coandă” Sibiu, Liceul Tehnologic „Automecanica” Mediaș, Colegiul Tehnic „Mediensis” Mediaș și Liceul „T. Cipariu” Dumbrăveni.

„Situația nu e edificatoare”

Am dorit să aflăm ce cred directorii despre acest fenomen și ce măsuri întreprind aceștia pentru a ieși din statistica nefavorabilă. Marian Solomon, directorul Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară „Terezianum”, ne-a spus că măsurile pe care le ia instituția sunt aceleași pe care le-a luat dintotdeauna:

„Nu putem decât să informăm părinții, la început telefonic, apoi în scris, în condițiile în care la noi sunt foarte mulți elevi care fac naveta. Dacă aceștia vin, bine, dacă nu vin, asta este situația. Nu avem posibilitatea să ne deplasăm la ei acasă”. Solomon ne-a mai spus că se fac ședințe periodice cu părinții, cu elevii, care au ore de dirigenție speciale săptămânale, „în care le atragem atenția că la un anumit număr de absențe pierd bursa profesională, pierd alocațiile etc. li se scade nota la purtare sau li se spune că pot rămâne repetenți”.
Directorul colegiului crede însă că situația prezentată de IȘJ Sibiu nu este întotdeauna edificatoare și explică ce are în vedere:
„Din 750 de copii 500 și ceva sunt copii navetiști. Noi suntem furnizori de educație și pentru cei din rural, nu numai pentru cei care stau în zonele rezidențiale ale orașului Sibiu sau care vin la școală cu BMW-ul sau cu șoferul lui tata. La noi vin la școală cu autobuzele, cu trenul. Trebuie să avem în vedere aceste circumstanțe”. Chiar și așa Marian Solomon recunoaște că unii pot profita de acest lucru, chiar și în ciuda altor oferte ale instituției.

„Noi, de exemplu, avem un cămin și le oferim posibilitatea să stea în cămin și să mănânce la cantină - cu 15 lei pe zi trei mese. Veniți să vedeți condițiile. Dar nu putem să-i obligăm să stea aici. Dacă ar sta, ar fi ok, ar fi supravegheați de pedagogi, n-ar întârzia la ore”, concluzionează directorul.

„Unii pleacă din țară cu părinții”

Și conducătorul Școlii gimnaziale nr. 10 Sibiu, Mihai Mihăilă, recunoaște existența fenomenului absenteismului. „În primul rând, se ia legătura cu părinții ca să aflăm de ce lipsesc copiii. Dacă aceștia continuă să lipsească, se ia legătura cu protecția Copilului, cu Poliția, pentru ca ei să meargă la familiile respective și să vadă ce se întâmplă și de ce nu frecventează școala”, spune directorul. L-am întrebat pe director ce răspuns a primit de la autorități și ne-a spus că nicio veste: „N-au reușit poate să termine anchetele”.

În ceea ce privește motivele absenteismului, în viziunea lui Mihai Mihăilă acestea sunt câteva: ori unii dintre ei spun că au plecat din țară cu familia la lucru, ori se întâmplă din cauza situația materiale precare.

Elevii cu absențe nemotivate pierd bursele

Potrivit IȘJ Sibiu, elevii de la liceu care acumulează zece absențe nemotivate și sunt beneficiari de burse „bani de liceu” pierd această bursă în următoarea lună. Cei din învățământul profesional beneficiază de o bursă în valoare de 200 lei pe lună și, la fel, o pot pierde în următoarea lună dacă nu vin la zece ore nemotivat.

„Proporțiile acestui fenomen sunt reflectate în sancțiunile aplicate pentru absențele nemotivate, în conformitate cu Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, și anume: scăderea notelor la purtare sau exmatriculare”, a explicat Constantin Dincă. La nivelul județului Sibiu, 1958 de elevi nu au avut situația încheiată la sfârșitul semestrului I și 25 de elevi au fost exmatriculați, atât în învățământul liceal, cât și cel profesional.
Precizăm că în învățământul obligatoriu nu pot exista cazuri de exmatriculare.

La capitolul abandon școlar, fenomenul s-a menținut în anul trecut la nivelul ultimilor ani – adică la aproximativ 0,6%-0,7%. Astfel, în anul școlar 2016-2017, 291 elevi au abandonat școala. În anul școlar 2015-2016 - 297 de elevi, 305 elevi au renunțat la studii în anul școlar 2014-2015, iar 428 în anul școlar 2013-2014.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

9 comentarii

Păstean

Acum 5 ani

Nu cred ca in învățămîntul actual exista metode de incurajare a elevilor de a frecventa si a absolvi o scoala.Eu am un copil la un liceu bun din Sibiu cu o medie semestrială peste 9,fara absenteism si care din cauza ca a solicitat "bursa"pentru mediul rural nu mai are dreptul si la bursa de merit decit la alegere între cele doua. Si se pune problema abandonului mai ales in mediul rural! Vina este doar a noastra a părinților, a dascălilor, a locuitorilor.
Raspunde

un pedagog de scoala noua

Acum 5 ani

Da, e vina parintilor ca le-au cumpart toate prostiile de telefoane si i-au incurajat sa dispretuiasca profesorii care vin la scoaa pe jos sau cu autobuzul...
Raspunde

Janos

Acum 5 ani

Ar fi frumos sa ne zica domnul inspector si cate absente sunt motivate. Mii si mii de absente motivate cu 10-20-50 lei/scutirea. Cum s-au mutat subit zeci de elevi de la vechii doctori de familie la cei mai atenti cu "nevoile" lor. De ce nu luati scutirile si verificati cam ce doctori le elibereaza pe banda rulanta, ca nu sunt multi? Ma intreb cum pot dormii linistiti noaptea stiind ca pentru 10 lei contribuie la indobitocirea treptata a noilor generatii de elevi.
Raspunde

profu

Acum 5 ani

Exact! Medicii le dau scutiri pe banda si chiar parintii incurajeaza aceasta practica... Un exemplu> elev la scoala profesionala cu zeci de absente. Sunt anuntati parintii, vin la scoala si ce intreaba> Mai trebuie sa aducem vreo scutire? Nu de note, nu de comportament... Asa parinti, asa copil...
Raspunde

Parinte indignat

Acum 5 ani

Pt domnul Janos: problema aceasta a acutirilor o poate rezolva doar DNA. Nici Colegiul Medicilor nu vrea sa auda de acest lucru desi au fost sesizati. Si ami sunt si directori care au scutiri mesicale, unul are deja peste 80 zile!
Raspunde

alt parinte si mai indignat

Acum 5 ani

Cand un elev are peste 60% absente la o materie, chiar motivate, ar trebui lasat repetent pt. ca nu stie nimic... Dar profii il trec ca sa fie la numr... de vina sunt cei care trateaza invatamantul, educatia ca pe sectorul zootehnic, adica aloca bani pe cap de elev... Rusine!!!
Raspunde

Comenius

Acum 5 ani

Elevii nu mai sunt atrași de școală. Au telefoane de ultimă generație și butonează pe sub bănci. Cine le cumpără oare aceste telefoane ? Nemaiavând obligația de a purta uniforme, pot intra liniștiți prin baruri în timpul orelor. Ceea ce se și întâmplă. Puteți verifica prin centru și prin Hipodrom. Și de ce să mai învețe, dacă ne conduc tot semianalfabeții ?
Raspunde

Leya

Acum 5 ani

In mediul rural sunt foarte multi copii care nu vin la scoala, mai ales in zonele defavorizate. Unii elevi din cls. V-VIII lucreaza cu ziua si refuza sa mai vina la scoala, desi se iau masuri de catre scoli in colaborare cu primariile si politia. Alti copii pleaca impreuna cu parintii in strainatate sau in alte localitati fara sa anunte conducerea scolii, fara a cere acte de transfer la alta scoala si revin dupa cateva luni sau la inceputul anului urmator scolar. Bineinteles ca li se inregistreaza absentele in cataloage si nu au situatia la invatatura incheiata. Sunt fete care parasesc scoala traind in concubinaj inca de la varste fragede si de cele mai multe ori parintii spun “nu avem ce sa le facem” si aceepta situatia. Sunt etnii care casatoresc copiii de tineri. Fetelor nu li se mai permite sa urmeze scoala. Ele sunt inscrise la scoala, dar nu vin pentru ca “legile nescrise”, traditionale nu le permit asta. Absentele sunt luate in calcul de catre diriginti. Exista tot felul de situatii si cazuri particulare care trebuie luate in considerare. Absentele trebuie trecute in cataloage, trebuie raportate corect, desi numarul lor poate fi unul foarte mare. De asemenea, toate scolile au luat masuri pentru reduce absenteismul si abandonul scolar si sunt ajutate de catre serviciul asistenta sociala din primarii si de catre politie. Se aplica chiar si amenzi parintilor care nu-si trimit copiii la scoala, insa unora dintre ei nu le pasa nici de aceste masuri.
Raspunde

fara discriminare

Acum 5 ani

Hmmm... adevarul e undeva la mijloc. cei defavorizati sunt de regula cei de etnie rroma... dar ei vor dsa fie defavorizati> stau acasa asteptand ajutorul social si alocatia copiilor... Regele sau regii si imparatii lor de ce nu-i ajuta in loc sa cheltuiasca sute de mii de euro cu nunti si paranghelii in strada?!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus