X
jurnalisti excursie bucuresti (2)

Periplu prin lumea presei centrale – jurnal de student la Jurnalism

Tocmai m-am întors dintr-o călătorie cu miză profesională. Două zile și jumătate, 15 persoane, 12 ore petrecute în tren, cinci instituții de presă, 21 de km parcurși cu metroul și nu mai puțin de 47 de etaje urcate. Cantitativ, acestea sunt cifrele excursiei la București. Partea matematică e simplă, partea sentimentală nu e. Ce a însemnat această excursie pentru noi nu se poate exprima doar numeric.

Entuziasmul de pe fețele tuturor când am pășit în studiourile de filmare, mândria și speranța pe care le-am simțit când am stat în scaunul prezentatorilor, curiozitatea nestăpânită în fața sutelor de butoane din camerele de montaj nu pot fi cuantificate în vreun fel. Deși zilele noastre au început la cinci-șase dimineața și s-au încheiat la unu-două noaptea, oboseala dispărea instant în fața ușilor sediilor de televiziune și radio. Ne-am mobilizat, am mai furat două-trei minute de somn între stațiile de metrou și am mers mai departe.

Turul de forță a început luni dimineață, mult prea dimineață pentru marea majoritate dintre noi. Pe această cale, ținem să mulțumim Căilor Ferate Române, pentru scaunele din trenul interegional de pe ruta Sibiu-București, datorită cărora am reușit să mai recuperăm puțină odihnă. Odată ajunși la București, ne-am cazat și am început excursia. Prima oprire a fost la Centrul Pentru Jurnalism Independent, unde ne-am întâlnit cu directorul executiv, Ioana Avădani. În timpul pe care l-am petrecut cu ea, am vorbit deschis despre presa de astăzi, despre generațiile de consumatori de mass-media și despre jurnalism. Ioana ne-a răspuns clar și direct la toate întrebările pe care i le-am adresat, ne-a vorbit cu exemple despre realitatea în care trăim, promovând valorile pe care CJI le urmează, printre care se numără profesionalismul, transparența și responsabilitatea. Discuția de câteva ore a trecut repede și, presați de timp, am pornit spre următoarea destinație, TVR.

jurnalisti excursie bucuresti (1)

Deși mulți dintre noi nu eram la prima întâlnire cu Dragoș Pătraru, cu toții am avut emoții în momentul în care am intrat în studioul de filmare și l-am văzut. Din fericire, Dragoș filma pentru emisiunea Starea Nației, episod pe care l-am văzut câteva ore mai tărziu, ajunși în camera de hotel, mândri că am asistat la filmare și producție și că noi am fost primii care l-au văzut. Mereu energic, plin de umor și cu un profesionalism uriaș, Dragoș a povestit cu noi în timpul pauzelor de filmare, ne-a împărtășit detalii din culise și ne-a promis că urmează să ne mai viziteze la Sibiu cât de curând. Curiozitatea a apărut în momentul în care am ajuns în “camera de control”, unde am văzut cum se montează, cum se editează și am înțeles, de fapt, că munca celor din spatele camerelor nu e atât de ușoară precum pare. Chiar dacă am fi fost în stare să dormim acolo numai pentru a mai asista la filmări, foamea și-a spus cuvântul și am plecat.

Ziua următoare am pornit devreme. Prima pe listă a fost Europa FM. Aparatura nouă și modernă, studiourile de înregistrare utilate complet, atmosfera plăcută și colectivul tânăr și dinamic ne-au făcut pe toți să ne schimbăm părerea despre radioul din România. Iulia Nagy și Teodor Tița, nume sonore pentru comunitatea presei radio, ne-au prezentat sediul Radioului, ne-au povestit cum au început să lucreze în acest domeniu și ne-au dat un pont important – nu oricine poate să facă radio. Trebuie să ai pasiune, vocație, să fii perseverent și, desigur, să ai răbdare. Surpriza zilei a venit din partea lui Moise Guran și a Andreei Esca. Uimiți și încântați de întâlnirea neașteptată și de norocul de care aveam parte, nu am mai știut cum să reacționăm, iar întrebările pregătile în prealabil au dispărut. Și pentru că timpul este prețios și munca într-o redacție este continuă, am fost nevoiți să plecăm spre următoarea destinație, nu înainte să schimbăm câteva vorbe și cu băieții de la Virgin Radio.

jurnalisti excursie bucuresti (2)

Următoarea vizită a fost la ProTv. Surprizele au continuat când am aflat cine este ghidul nostru: Cătălin Radu Tănase ne-a însoțit, ne-a prezentat locul și ne-a răspuns la toate întrebările. Am văzut studioul lui Cătălin Măruță, camerele de editare și oamenii din spatele camerelor de filmat. Am reușit să vedem și studioul știrilor și, pentru câteva secunde, am stat pe scaunul prezentatorului. Ne-am intersectat scurt cu Oana Cuzino, înainte de filmare, și am schimbat câteva impresii. Sentimentele sunt greu de descris dar, cu siguranță, nu vor fi uitate. Fetele au fost entuziasmate să intre în garderoba prezenatoarelor ProTv și să vadă ținutele pe care acestea le poartă, iar doamna care se ocupă de ele a avut grijă să le răspundă la toate întrebările, dar și în camera de machiaj care era ticsită de produse.

Ca o ultimă surpriză, ne-am întâlnit cu Elena Lasconi care, cu foarte multă deschidere a venit spre noi să ne cunoască.

jurnalisti excursie bucuresti (4)

Ultima oprire de pe listă a fost la sediul Antenelor. Aparatura ultra-modernă, studioul de filmare al Observatorului despre care ni s-a spus că este cel mai modern din țară și oamenii dispuși să ne răspundă la toate întrebările, ne-au șters ca prin minune orice senzație de oboseală și ne-au reactivat senzorii curiozității.

Redacția Antenei3, foarte bine organizată, ne-a introdus în atmosfera unei zile de lucru. Reporterii răspundeau la telefon, preluau declarații, scriau articole și aveau ședințe cu privire la subiectele de weekend. Am asistat și la două transmisiuni în direct.

Vizita la Antene s-a încheiat cu o discuție liberă cu Carmen Moise, reporter la emisiunea În premieră, și cu Dan-Alexandru Duca, șeful diviziei online, despre emisuni de televiziune, despre tehnici ale jurnalismului online și despre viață, dar și despre compromisurile din lumea presei. Vocea caldă a lui Carmen, felul în care ne-a povestit episoade inedite din munca de reporter și micile sfaturi presărate printre întrebările noastre ne-au cucerit pe toți și am fi fost dispuși să mai rămânem cu ea încă trei ore, dar pentru că munca de jurnalist nu se termină niciodată, a trebuit să ne luăm la redevere de la Carmen, cu promisiunea că urmează să ne viziteze la Sibiu. Din fericire, Dan a reușit să mai rămână cu noi să mai povestim. Și excursia noastră a luat sfârșit. Obosiți, înfometați și ghidați după miros ne-am oprit să mâncăm și să recapitulăm experiențele din ultimele zile.

Am vizitat cele mai mari redacții ale televiziunilor din România, am făcut cunoștință cu oameni minunați, ne-am rătăcit la metrou, ne-am plimbat în miez de noapte pe străzile Bucureștiului, am speriat profesorii însoțitori, cale pe care dorim să ne cerem scuze și să îi rugăm să nu le lase cu restanțe, și am avut una din cele mai frumoase experiențe ale vieții. Mulțumim sponsorului nostru Moara Cibin și, în special, lui Mircea Ureche, director general, care ne-a oferit cazarea și nu am fost nevoiți să dormim în gară, ci lângă, la un hotel minunat. Mulțumim instituțiilor care au acceptat ca 13 studenți gălăgioși și curioși să le calce pragul. Mulțumim profesorilor de la facultate care au fost îngăduitori și ne-au lăsat să chiulim cu un motiv bine întemeiat. Dar cel mai mult le mulțumim profelor noastre dragi, Adina Pintea și Minodora Sălcudean, care au organizat excursia de studii și fără de care nu am fi avut ocazia să ajungem în toate aceste locuri.

jurnalisti excursie bucuresti (3)

Cătălina Dragomir

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

3 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Dani

    Frumos, mi-a placut. Succes in continuare.
    O mica intrebare, daca tot a fost ultimul, sediul Antenelor nu puteati sa il sariti si sa mergeti la o inghetata?

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    raspandache

    Felicitări, tocmai ați descoperit cum NU se face presă! Măruță? Pătraru? Antena 3? Pro tv? Europa Fm? Și ziceți că a fost o excursie de studiu? Da’ ce-ați studiat, lecții de slugărnicie? De antiromânism? După părerea mea (negreșită, zic eu) excursia prin canalele media românești ar trebui ghidată după principiul “așa nu!” În caz contrar, nu reușiți decât să mai distrugeți o generație de posibili buni jurnaliști.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Silviu

    Bravo Catalina! Felicitari pentru articol, chiar mi-a facut placere sa-l citesc! Mult succes in viata (grea) de jurnalist!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact