X
profesori

Proiect de 6,6 milioane de lei pentru peste 350 de profesori din Sibiu

Mai bine de 350 de cadre didactice din unități de învățământ defavorizate din județul Sibiu fac parte din grupul țintă al unui proiect din fonduri nerambursabile europene.

Proiectul „Dezvoltarea și implementarea de instrumente motivaționale și didactice inovatoare pentru școala sibiană incluzivă” a fost lansat zilele trecute de Universitatea “Lucian Blaga“ din Sibiu, proiectul având un buget total de 6,65 milioane de lei și un termen de implementare până în octombrie 2020. În parteneriat cu Inspectoratul școlar județean, reprezentanții ULBS își să vină în sprijinul cadrelor didactice din opt unități școlare defavorizate. “ Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea competențelor pentru 358 de cadre didactice și de sprijin, din care 25 personal managerial, prin dezvoltarea și implementarea de instrumente motivaționale și didactice inovatoare, în vederea asigurării de servicii educaționale de calitate și a incluziunii școlare pentru elevii din cadrul a 8 unități de învățământ preuniversitar defavorizate din județul Sibiu”, se arată într-un comunicat remis redacției Turnul Sfatului.

În cadrul proiectului vor fi acordate și 50 de burse în valoare totală de 60.000 de euro, dar și 50 de premii în valoare totală de 15.000 euro. “Activitățile proiectului se vor derula în Municipiul Sibiu, la sediile ULBS și ale ISJ Sibiu, precum și la sediile instituțiilor de învățământ: CSEI 1 Sibiu, CSEI Turnu Roșu, CSEI Dumbrăveni, Școala Brădeni, Liceul Iacobeni, Școala Biertan, Liceul Dumbrăveni, CSEI Mediaș“, mai anunță reprezentanții ULBS.

Rezultatele asteptate ce vor fi obținute în cadrul proiectului sunt următoarele:
– Cursurile „Scoala incluzivă în societatea actuală” şi „Învăţarea interactivă şi dezvoltarea gândirii critice” dezvoltate;
– 14 serii de formare pentru cursul „Scoala incluzivă în societatea actuală” și cursul „Învăţarea interactivă şi dezvoltarea gândirii critice;
– 358 cadre didactice formate din care 215 (60 %) femei;
– Program de mentorat didactic furnizat către 358 cadre didactice, din care 25 personal de sprijin;
– Rețea de mentori la nivel local, creată pentru a asigura suport continuu personalului din școlile țintă;
– Instrumentele de sprijin acordate pentru minim 160 cadre didactice, în valoare de 80.000 euro;
– 8 workshop-uri cu părinții, cate unul în fiecare școală asociată;
– 50 de burse acordate prin proiect, conform Metodologiei (valoare totală 60.000 euro);
– 50 premii în valoare totală de 15.000 euro;
– Cursul „Elemente de educaţie încluzivă pentru managerii şcolari” furnizat;



Sursa: comunicat ULBS

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact