Marţi,
16.04.2024
Cer Senin
Acum
15°C

Informația că Mircea Cazan va candida la europarlamentare din partea PNL Sibiu, dezmințită de Raluca Turcan

Informația că Mircea Cazan va candida la europarlamentare din partea PNL Sibiu, dezmințită de Raluca Turcan

Un loc eligibil de europarlamentar este garantat în regiunea Centru pentru senatorul Mircea Cazan, susținut de PNL, scria săptămâna trecută site-ul stiripesurse.ro. ”Și pe celelalte regiuni, locurile eligibile par a fi deja antamate.  Sprijinit de  liderul PNL Sibiu, Raluca Turcan,  senatorul Mircea Cazan ar putea candida  din partea regiunii Centru”, a scris site-ul. Informația a fost dezmințită de președintele organizației județene, Raluca Turcan, în cadrul unei conferințe de presă, dar și la emisiunea Turnul Sfatului TV. ”Unu: Mircea Cazan nu a vorbit absolut nimic cu mine pe acest subiect. Doi: nu am avut nicio discuție  despre acest subiect în cadrul organizației județene. Trei: Raluca Turca nu-și permite ca în niște alegeri atât de importante cum sunt cele pentru Parlamentul European să se spună că are un protejat sau altul”, a declarat Turcan la TSTV.

Deputatul de Sibiu susține însă că ar fi normal ca organizația PNL Sibiu să primească un loc eligibil pe lista liberalilor pentru alegerile europarlamentare, datorită performanțelor electorale. ”Voi milita la nivel național ca Sibiul să aibă un loc de europarlamentar pe poziție eligibilă. Suntem organizația locală cu cel mai bun scor la alegerile trecute. Punct. E un fapt, nu poate fi comentat. Evident că atunci când vom afla de la nivel central care va fi algoritmul candidaturilor, voi veni în organizația județeană și voi spune care sunt șansele noastre. E foarte posibil să intrăm într-o competiție regională și într-o competiție regională nu te poți duce cu oricine. Trebuie să ai o propunere grea politic și uman”, a mai spus Raluca Turcan.

https://youtu.be/ED7HtEWYDMY

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Alzara 1918

Acum 5 ani

Deci : Raluca in PE !
Raspunde

GEO

Acum 5 ani

ATENTIE LA BANII LUI CAZAN. CU BANII LUI POATE FI ORICE. RALUCA E BINE SA FIE MAI REZERVATA CU DECLARATII. ATENTIE SI LA POPA.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus