X
exercitiu accident autostrada, pompieri, ambulanta, incendiu, salvare smurd raniti (67) (Copy)

La o sută de ani de la Marea Unire, 100 de sibieni vor învăța să acorde primul ajutor

Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire, reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță Sibiu vor oferi în mod gratuit cursuri de prim ajutor pentru 100 de sibieni.

La curs pot să ia parte persoane care au vârsta peste 18 ani, cu domiciliul stabil în județul Sibiu și care nu au mai beneficiat de o asfel de instruire. În cadrul cursurilor, participanții vor învăța atât manevre de bază (resuscitare cardio-pulmonară, manevra Heimlich și poziţia laterală de siguranţă), cât şi tratamentul urgențelor din viața de zi cu zi (fracturi, traumatisme, hipoglicemie, şoc anafilactic, epilepsie, spasmofilie etc). Cursurile vor avea o durată de șase ore și vor fi oferite de formatorii din cadrul Asociației de la Noi pentru Noi Ambulanța Sibiu. Grupele vor fi formate din maxim 20 de persoane și vor fi organizate în perioada iunie-septembrie 2018.

„În ultimii trei ani, voluntarii asociației, printre care sunt și angajați în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Sibiu, au format mii de persoane din cadrul mai multor instituții  (Prefectura Sibiu, Inspectoratul Județean de Poliție, Ocolul Silvic, primării, instituții de cult, școli, licee, precum și instituții private). Scopul cursurilor este acela de a îmbunătăți cultura medicală a populației, de a-i învăța pe cei care au curajul și își doresc să știe ce trebuie să facă și mai ales ce nu trebuie să facă până la sosirea ambulanței. Aștepările noastre? Scurtarea timpului de intervenție în cazul urgențelor, astfel încât, împreună, să transformăm minutele în secunde și să putem salva cât mai multe vieți. Chiar dacă obiectul muncii noastre este reprezentat de omul bolnav, dezideratul nostru este <cât mai mulți oameni sănătoși>’’, spune dr. Alina Tărnăuceanu, manager în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Sibiu.

Cei care doresc să beneficieze de cursul gratuity trebuie să sune la numărul de telefon 0747.415.102, persoană de contact Liliana Blaga, și să spună de ce își doresc acest curs, să lase datele de contact și vor fi anunțați care sunt pașii următori. Toți participanții vor primi certificate de absolvire și cărți de prim ajutor oferite de către Asociația De la Noi pentru Noi Ambulanța Sibiu.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    lacrimi de fericire

    Mare dreptate aveți cu titlul acesta extrem de ofertant pentru comentarii. Anume , mai bine mai târziu decât niciodată. Sau. e adevarat ca ardelenii sunt lenți, da nici chiar asa. Sau, daca învățau imediat după 1918, cine stie cate vieti salvau de atunci si pe câți îi invățau mai departe…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact