X
mall redimensionat

VIDEO FOTO Au început lucrările la primul mall al Sibiului

Cu o investiție inițială estimată la peste 128 de milioane de lei, echipele de muncitori angajate de fondul de investiții NEPI au demarat lucrările de construire a centrului comercial Festival Centrum, primul mall ridicat pe teritoriul administrativ al municipiului Sibiu.

Lucrările pe terenul din zona Podului Gării au început de câteva zile, iar în această primă etapă sunt vizate doar fundațiile viitorului centru comercial. Lucrările din această primă fază, realizate de antreprenorul general SBR Solentache Bachy Fundații SRL, sunt de amploare, având în vedere faptul că fundațiile fostei fabrici de pe strada Lector ajung până la cinci metri adâncime. Totodată, în cadrul acestei etape va fi și coborât nivelul pânzei freatice, având în vedere că locul viitorului mall era o zonă mlăștinoasă.


Autorizația de construire pentru viitorul centru comercial a fost eliberată la finele anului trecut și are un termen de execuție a lucrărilor care expiră în 30 ianuarie 2021. Totuși, după cum au anunțat investitorii, lucrările sunt planificate a fi terminate mult mai devreme, mai precis în toamna anului viitor.

au inceput lucrarile la mall
Valoarea inițial declarată a investiției este de 128.425.500 de lei, taxa de eliberare a autorizației de construire fiind de 1,54 milioane de lei. Până la final, investițiile vor ajunge la aproximativ 70 de milioane de euro, anunțau investitorii prin intermediul unui comunicat de presă emis de Primăria Sibiu în primăvara acestui an. “Proiectul mall-ului din Sibiu se bucură de apreciere și interes, fapt confirmat de faptul că dezvoltatorii proiectului au reușit să atragă deja nume importante din retail care vor deschide magazine aici. Dintre aceștia amintim: Zara, Stradivarius, Pull&Bear, Berska, H&M, New Yorker, Kaufland și alții. Cinegold va deschide în incinta mall-ului un cinematograf cu nouă săli care vor oferi proiecții 3D, 4D și o sală de realitate virtuală”, se mai arată în comunicatul emis de Primăria Sibiu. Sursa citată arăta că viitorul centru comercial va avea aproximativ 160 de magazine cu o suprafață totală de aproximativ 45.000 de mp.

au inceput lucrarile la mall pano au inceput lucrarile la mall 6 au inceput lucrarile la mall 5 au inceput lucrarile la mall 4 au inceput lucrarile la mall 3 au inceput lucrarile la mall 1
Noul mall va avea aproximativ 1.100 de locuri de parcare, amenajate atât la suprafață, cât și la subsol. Regimul de înălțime va fi S+P+2E.

simulare mall 5 simulare mall 4 simulare mall 3 simulare mall 2 simulare mall

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

15 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Considerand ca este in zona centrala, multi o sa mearga si pe jos, nu e aceeasi situatie ca la Shopping City. Ah, da, am uitat ca romanasul in general nu-si prea misca dosul pe jos nici 20m si avem deja plin de grasi, la naiba !

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Metron

    De ce sa isi miste fundul pe jos sau cu transportul in comun ? Ei s-au nascut toti in masini , nu isi pot arata fata decat din masinile de 500 de euro aduse din Germania .

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Hapciu

    Facut doar pentru incasarea impozitelor de administratia locala.CIne se mai gandeste ca traficul va fi unul de vest salbatic!!Frumoasa Romanie pitoreasca!!

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Diana

    In sfarsit era si timpul sa dea drumul sa-l faca prea mult o durat(10 de cand se promitea)…merita si Sibiu un adevarat mall ca ajunsesem de rasul lumi..

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Mitica

    Cosul ala de fum arata ca se arunca in aer multa poluare. In loc sa puna filtre o arunca la inaltime si se raspindeste pe o suprafata mai mare si nu se simte asa de mult. Nu se simt dar gazele nocive sunt acolo in atmosfera.
    In alte tari la subsol se fac 1-3 etaje de parcari ca sa nu lasa omul masina in strada.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      @Mitica

      Zona Gării este o zonă mlăștinoasă și dificil de săpat în adâncime + stabilizat. Și acel unic etaj de parcare, dacă se va sub întregul complex construit, este o realizare în subteran sincer. Așa este și la AFI în București, doar că prin faptul că parcarea se află sub întregul complex, o face suficient de mare încât să fie imensă. Cel mai probabil vor mai construi pe lângă parcarea anunțată pe acoperiș si 2-3 etaje de parcare la suprafață, într-un colț al mall-ului. Anunța totuși 1000 de locuri de parcare. Mai mult de 400 de mașini sub mall nu cred că au loc, iar pe vreo 200.

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    cititor

    Trafic, trafic, trafic…. ati uitat ca aveti picioare? Sau sunteti handicapati si nu va puteti deplasa doar cu masina? Sau nu va permit burdihanele sa mergeti mai mult de 50 metri pe jos?

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Știința Craiova

    Tot Dumbrava mall, micii si ciorba de burtă rămân sufletul sibienilor. Nu aveti valoare! Noroc cu noi ca va civilizam.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Lupul cel Rau

      Cand Sibiul era deja un mare centru comercial, cultural, militar, cu trei centuri de aparare, voi abia descopereati amestecul de paie cu balegar.De acest tip de ,,civilizatie” ne putem lipsi si noi sibienii si toata Europa.Incercati la sud de Meditterana sa civilizati pe cineva!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      !

      pe cindva au venit o gramada de studenti din strainate la Craiova.
      Au ventit destepti, au plecat prosti
      Nimenea are nevoie de Olteni

Lasă un răspuns către altul Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Economie
  • Contact