X
locuri de munca

Câte trei reguli odată, încălcate de agenții de muncă temporară

Unii agenți de muncă temporară din Sibiu nu respectă câte trei reguli odată. Inspectoratul Teritorial de Muncă a depistat 27 de neconformități la nouă agenți în mai puțin de 3 luni.

Securitatea și sănătatea în muncă, evaluarea riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională, precum și instrucțiunile proprii de securitate și sănătate în muncă sunt printre cele mai des întâlnite încălcări în rândul agenților de muncă temporară pe care le-a depistat Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu. Acestea au fost identificate în cadrul unor unei campanii naționale privind respectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă, desfășurată de la mijlocul lunii februarie până la sfârșitul lunii aprilie. Cei vizați au fost agenții de muncă temporară, dar și utilizatorii salariaților temporari.

Ce înseamnă agent de muncă temporară

Noțiunile de agent de muncă temporară, salariat temporar și utilizator de salariat temporar sunt prevăzute în Codul muncii. Relația dintre cele trei părți este bazate pe două tipuri de contracte: unul de natură comercială încheiat între utilizator și agentul de muncă temporară și unul de muncă încheiat de acesta din urmă cu salariatul temporar, în vederea punerii la dispoziția utilizatorului a salariatului temporar pe durata unei misiuni temporare.

La modul concret, agentul de muncă temporară este persoană juridică, autorizată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, care încheie contracte de muncă temporară cu salariaţi temporari, pentru a-i pune la dispoziţia utilizatorului, pentru a lucra pe perioada stabilită de contractul de punere la dispoziţie sub supravegherea şi conducerea acestuia.

Sancțiuni aplicate

În cadrul campaniei cei nouă agenți de muncă temporară care au admis nereguli au fost sancționați contravențional cu avertisment, fiind impusă și o amendă în valoare de 3.000 lei pentru completarea registrului general de evidență a salariaților cu date eronate și incomplete.

De asemenea, au fost verificați nouă utilizatori ai salariaților temporari dintre cei cu care agenții de muncă temporară au încheiate contracte de punere la dispoziție, fiind dispuse măsuri de remediere pentru 33 de neconformități constatate și au fost aplicate sancțiuni de tip avertisment.

„Controalele efectuate au evidenţiat, în principal, deficienţe privind dispozițiile legale de evidența muncii, termenul de transmitere a registrului general de evidență a salariaților la inspectoratul teritorial de muncă în raza căruia societatea are sediul social, sau acordarea repausului săptămânal. De asemenea, inspectorii de muncă au constatat neconformități privind clauzele contractuale referitoare la securitatea și sănătatea în muncă, evaluarea riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională, instrucțiunile proprii de securitate și sănătate în muncă”, a mai menționat Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu.

În județul Sibiu activează aproape 25 de agenți de muncă temporară autorizați.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact