X
street food

Street Food Festival: Experiențe culinare inedite, în centrul orașului

Street FOOD Festival se întoarce la Sibiu cu patru zile pline de culoare și preparate delicioase. În perioada 31 Mai – 3 Iunie gurmanzii sunt invitați în Piața Mare să se bucure de o experiență culinară care a ajuns în acest an la peste 250.000 de persoane, în cadrul turneului Street FOOD Festival.

Peste 35 de vendori de mâncare, patru filme cu tematică culinară, zece trupe care vor încânta publicul și multe spații inedite vor invita publicul la relaxare. Experiența va fi completată de sute de preparate cu specific din întreaga lume și de ingeniozitatea bucătarilor care vor oferi momente de neuitat.

„Ne place să spunem că am creat deja o strânsă relație de prietenie cu Sibiul și că datorită acestei relații reușim să creștem un proiect la care muncim zi de zi extrem de mult. În spatele fiecărui element din festival stau ore întregi de creație și muncă și totodată investiții importante. Ne bucurăm enorm să vedem atât de mulți entuziaști care se dedică conceptului de bucătării mobile și care acceptă această provocare ce vine bineînțeles cu multe greutăți dar și cu rezultate frumoase. Totodată, dacă tot am adus în discuție și grupul oamenilor care cred în pasiunea lor și muncesc pentru asta, trebuie neapărat să transmitem pe această cale și mulțumiri speciale Asociației Focus Sibiu care ne este alături deja de 3 ediții și ne ajută, alături de autoritățile locale, să ne îndeplinim misiunea festivalului. Abia așteptăm să ne reîntâlnim în perioada 31 Mai – 3 Iunie în Piața Mare din Sibiu.” – Nely Borza, Project Manager Street FOOD Festival

Show-ul culinar Street FOOD Festival va fi completat și cu ajutorul unui program bine ales la scenă și cinema outdoor.

street food

Ce filme vedem la Street FOOD Festival?

31.05.2018, ora 21:30  – No Reservations

01.06.2018, ora 21:30  – Haute Cuisine

02.06.2018, ora 21:30  – Chef

03.06.2018, ora 21:30  – Big Night

Ce muzică ascultăm la Street FOOD Festival?

31.05.2018 Rockabella/CeZar

01.06.2018 Dimitri’s Bass/Ana and the Changes/FiRMA

02.06.2018 Melting Dice/JazzyBIT/E.M.I.L

03.06.2018 Ligia Hojda/The Mono Jacks

În toate cele patru zile de festival, iubitorii domeniului culinar sunt invitați să profite de experiența Street FOOD Festival. Atât cei mici cât și cei mari vor avea pregătite activități special gândite astfel încât festivalul să fie pe placul tuturor.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ciprian Nedelcu

    “Peste 35 de vendori de mâncare,” dupa asa rahat lingvistic, ca de jurnalism nu poate fi vorba, ce mai poti comenta??? Cristina Balau….numele spune tot

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    unu

    Nu mai masacrati limba romana. Atat timp cat exista corespondent in limba noastra, nu are sens folosirea unui termen din alta limba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact