X
stanciu CJ (21)

PSD Sibiu a votat ”împotrivă”: ”noul spital județean va sugruma dezvoltarea economică a Sibiului”

Cei 12 consilieri județeni aleși pe lista PSD Sibiu au votat împotriva completării Strategiei de dezvoltare a județului cu proiectul unui nou spital județean amplasat pe Calea Șurii Mici. Motivul acestui vot este legat de amplasamentul propus: construirea unui spital în apropierea Zonei industriale vest va limita dezvoltarea industriei.

Conducerea CJ Sibiu a propus în ședința din ultima zi a lunii mai completarea Strategiei de dezvoltare a județului până în 2020 cu proiectul unui nou spital județean, care să fie construit pe cei 194.750 de mp pe care județul i-a primit în administrare pe Calea Șurii Mici. Odată cuprins acest proiect în Strategie, autoritățile județene ar putea depune și proiecte pentru obținere de finanțare nerambursabilă, în cazul în care ar fi identificate astfel de linii de finanțare.

Grupul de consilieri social-democrați nu a fost, însă, de acord cu modul în care conducerea CJ Sibiu a propus introducerea acestui proiect în Strategie. Mai precis, consilierii PSD nu au fost de acord cu faptul că spitalul este propus a fi ridicat doar pe terenul de pe Calea Șurii Mici, fără să fie prevăzută și o alternativă. ”Vorbim de o investiție majoră care va depăși valoarea modernizării Aeroportului. Și peste 100 de ani acel viitor spital va dăinui. Noi nu agreăm amplasarea aceste investiții în zona Căii Șurii Mici, deoarece este situată în apropierea Zonei industriale vest, care este singura zonă cu potențial de dezvoltare economică a municipiului Sibiu. Amplasarea noului spital pe Calea Șurii Mici va impune restricții pentru ceea ce ar putea urma”, a vorbit Cătălin Stanciu (foto), liderul grupului de consilieri județeni din partea PSD Sibiu. El susține că investitorii care aleg Zona industrială nu se vor mai putea dezvolta pe teritoriul Cristianului, din cauza gropii de gunoi. ”La mai puțin de un kilometru de acest depozit de deșeuri nu se poate construi. Deci, singura zonă viabilă pentru dezvoltarea de noi investiții rămâne cea dinspre Calea Șurii Mici”, a mai susținut Cătălin Stanciu.

El a readus în discuție terenul de aproximativ 130 de ha de pe Calea Poplăcii, care este solicitat de municipiul Sibiu de la Ministerul Apărării Naționale. După un ping-pong întins pe ani de zile între administrațiile locale și cele centrale, pentru respectivul teren folosit în prezent ca poligon de antremanent a fost demarat procesul de transfer al proprietății către Primăria Sibiu. Procesul este, însă, unul care va mai dura, având în vedere că Primăria Sibiu nu are o suprafață de 130 de ha de teren pentru a fi oferită în schimbul suprafeței de pe Calea Poplăcii. În acest sens, în ultimele luni au fost purtate negocieri și adoptate hotărâri de Consiliu local în vederea obținerii unor noi terenuri de la Arhiepiscopia Sibiului și de la Parohia Evanghelică din Gușterița. Terenurile acestor biserici ar urma să completeze o suprafață de 130 de ha de teren, în apropierea poligonului din zona Dealului Dăii, suprafață care să fie folosită în tranzacția cu MapN.
”Autoritățile locale trebuie să se ocupe de acest schimb de terenuri. Știm că există acel studiu de mediu care arată că poate fi construit spitalul pe terenul de pe Calea Șurii Mici. Dar datele din acel studiu nu avem cu ce să le comparăm. Dacă terenul de pe Calea Poplăcii oferă condiții de mediu mai bune. Să vedem dacă varianta propusă de noi este mai bună, în condițiile în care varianta de pe Calea Șurii Mici ar sugruma dezvoltarea economică a Sibiului în Zona industrială vest”, a mai spus Stanciu. El consideră că trebuie luat, în continuare, în considerare terenul de pe Calea Poplăcii ca loc de ridicare a unui nou spital județean, motiv pentru care în Strategia de dezvoltare a județului nu trebuie inclusă în mod expres Calea Șurii Mici ca loc al investiției.

Vicepreședintele CJ Sibiu, Marcel Luca, cel care a condus ședința, a încercat să scurteze discuțiile. ”Dezbaterile nu cred că ar mai trebui să continue aici. Se respectă toate criteriile de mediu pe Calea Șurii Mici. Deocamdată acesta este singurul teren disponibil pe care CJ Sibiu îl deține. În ceea ce privește terenul de pe Calea Poplăcii, îl dorim, dar aici este o poveste care durează de mai bine de zece ani. Dacă așteptăm după acest teren, noul spital nu se va construi nici peste 20 de ani”, a replicat Luca.

Completarea Stategiei de dezvoltare a județului în varianta propusă de conducerea CJ Sibiu a fost adoptată, în cele din urmă, cu 18 voturi ”pentru”. Cele 12 voturi ”împotrivă” au fost ale reprezentanților PSD Sibiu. Nu este prima dată când PSD Sibiu se opune proiectului de amenajare a unui nou spital pe Calea Șurii Mici. În cursul anului trecut, aceeași organizație de partid a susținut că terenul de pe Calea Șurii Mici este într-o zonă improprie ridicării unei instituții spitalicești, din cauza poluării generate de activitatea economică, aeroport și groapa de gunoi de la Cristian. Ulterior, conducerea CJ Sibiu a prezentat un studiu care a contrazis argumentele de mediu ale social-democraților.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

19 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    m

    pai…. daca nu e o lege proinfractori de toate rangurile ,nu vor vota pentru…..

    PSD reprezinta un grup infractional organizat cu nume de partid …asadar vor vota doar ce este in favoarea intereseleor acestei minoritati de mafioti si evident in defavoarea binelui general,asa cum fac si la nivel central

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      @m

      PSD reprezinta tara asta ! Nu pe voi, sibieni ingamfati, voi sunteti de pe alta planeta ! Cum sa construiesti spital langa groapa de gunoi ?????? Care sunt, de fapt, interesele celor 2 mimoze careNU FAC NIMIC !!!!

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        Petre

        PSD nu reprezinta tara asta. PSD reprezinta 3.6mil voturi. 3.6mil sunt o minoritate. Reprezentatii PSD din ziua de azi sunt o rusine pentru doctrina social-democrata, sunt niste personaje interesate doar de propria buna-stare si prosperitate, care promoveaza non-valorile si prostia, pentru a le conduce cat mai usor.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      sibianul realist

      Nu-s mai multi infractori decat in celellate partide… Toti care s-au perindat pe la conducere nu s-au gandit decat la buzunarul lor…

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ion

    indiferent ce vor sa faca unii resping altii indiferent autostrazi scoli spitale gradinite.nu sunt deacort si baga bete in roate dar daca se propune Pt. biserici asa ceva se poate construii. asa trec luniile anii trece mandatul si la sfirsit nu sa facut nimic.

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Analugojana

    santaclaus a blocat din 2006 construcția noului spital de urgenta cu heliport pe motiv că nu sunt….locuri de parcare..

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    cetateanul neturmentat

    Consilierii PSD au avut dreptate de data aceasta! Nici ca se putea un loc mai nepotrivit pt. spital decat Calea Surii Mici… Cautati in alta parte… pana cand primaria a dat unda verde asa-zisilor dezvoltatori care au achizitionat terenuri si au construit niste orori de blocuri de ce nu s-a gandit si la un loc pt. un spital?

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    gigea

    Au votat asa fiindca stiu ca nu sunt bani la buget pt sustinerea unei asemenea investitii. Cand incerci sa furi de la pilonul II, de peste tot, normal ca nu sunt bani! Nefiind bani, nu votezi finantare pt asemenea investitii absolut necesare sibienilor!

    Mergeti si vizitati ortopedia din sibiu, vedeti ce cladire au … ce conditii …

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ToTo

    se vede treaba ca injurati sau nu , tot pesedistii sunt mai cu picioarele pe pământ. Pnl- ca de obicei , fără viziune de viitor. taie și apoi măsoară,

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Militaru Gheorghe

    Faceti morga mai bine dragi PSD-isti si mariti salariile la medici legisti pentru ca asta este viitorul in Romania. Si sper sa nu dureze 100 ani pana la disparitia PSD-ului.

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ac

    As fi dorit sa se detalieze, mai pe intelesul omului de rand, de ce un spital incurca activitatea economica din jurul lui. Nu cred ca e vorba doar de suprafata ocupata de el (care ar fi putut fi data vreunui viitor investitor). E cumva vorba de zgomot, sau praf, sau limita de inaltime in constructie, gabarite la transport, sau ce exact?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact