X
csu deplasare cluj (2)

BC CSU Sibiu pierde primul meci din finala mică. Scor final 94-89

Au luptat până la final, dar oboseala și-a spus cuvântul. BC CSU Sibiu a pierdut în această seară partida disputată împotriva jucătorilor lui Mihai Silvășan. Meciul s-a încheiat la o diferență de cinci puncte în favoarea U BT Cluj Napoca. 

Sibienii au început timid prima partidă din finala mică, împotriva celor de la U BT Cluj Napoca. Reticența nu a ținut însă prea mult. După doar câteva minute de joc, sibienii erau deja în avantaj iar diferența de puncte de pe tabelă era în creștere. La finalul primului sfert, vulturii conduceau cu 11 puncte (31-20). Sfertul al doilea i-a menținut în avantaj pe jucătorii lui Dan Fleșeriu. Cu toate acestea, până la finalul celor zece minute de joc, gazdele au reușit să mai scadă din diferență. Jucătorii au plecat la vestiare cu trei puncte în favoarea sibienilor, 48-45 pentru baschetbaliștii galben-albaștri.

Întorși din pauză, sibienii nu au mai reușit să se detașeze de gazde, iar scorul s-a menținut la o diferență foarte mică pe toată durata sfertului al treilea. Înainte de debutul sfertului IV, punctajul era în favoarea clujenilor, 70-69. Din păcate, sibienii nu au reușit să se mențină pe poziții până la finalul partidei. Jucătorii lui Fleșeriu și-au arătat oboseala și nu au mai reușit să înscrie așa cum au făcut-o în prima parte a jocului. Meciul s-a încheiat cu un scor care i-a întristat pe fanii vulturilor, 94-89 pentru U BT Cluj.

Următoarea partidă dintre BC CSU Sibiu și U BT Cluj Napoca se va disputa miercuri, 6 iunie, de la ora 18:00. Meciul va avea loc la Sala Transilvania din Sibiu.

Foto: arhiva TS

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Silviu

    Felicitari echipei sibiene pentru ca a ajuns in “finala mica”. Dar comentariul TS, aiurea ca de obicei: “Au luptat până la final, dar oboseala și-a spus cuvântul.”. De ce ar fi mai obositi jucatorii sibieni, care au jucat 4 meciuri in semifinale, decat clujenii care au disputat 5 partide???

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sport
  • Contact