Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
8°C

Grevă la Poșta din Sibiu. Un angajat câștigă 1200 de lei salariu

Grevă la Poșta din Sibiu. Un angajat câștigă 1200 de lei salariu

Peste 50 de poştaşi din Sibiu au oprit lucrul luni şi au ieşit în curtea instituţiei, spunând că nu mai pot accepta să lucreze fără să îşi poată lua concediu de odihnă şi pe salarii mici. Un angajat cu 30 de ani vechime câştigă 1.400 de lei.

Vasile Helgiu, lider de sindicat al poştaşilor din Sibiu, a spus că toţi angajaţii Poştei din oraş, respectiv puţin peste 50 de oameni, au hotărât luni să oprească lucrul, fiind vorba de un protest spontan.

”Avem nevoie de mai mulţi oameni, însă nimeni nu vrea să vină pe salariile pe care le primim. Anul acesta nu ne-am putut lua concedii, că rămânem neacoperiţi. Salariile sunt foarte mici, un poştaş cu vechime de 30 de ani câştigă 1.400 de lei net. Nu se mai poate. Noi nu mai lucrăm în aceste condiţii”, a spus Helgiu, citat de Mediafax.
Potrivit acestuia, un angajat care lucrează de 10 – 15 ani câştigă 1.200 de lei şi trebuie să lucreze de dimineaţa până seara, cel puţin 12 ore zilnic, pentru a acoperi zone din ce în ce mai mari, din cauza lipsei de personal.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

9 comentarii

Hell-Town

Acum 5 ani

Salariile sunt de mizerie... Dar serios acum - in judetul Sibiu, unde angajatorii sunt DISPERATI dupa oameni de orice varsta si orice calificare, aceste persoane de la Posta nu-si pot gasi alt loc de munca..? Sau e vorba de comoditate si victimizare?
Raspunde

Torcica

Acum 5 ani

Dar cine va veni in locul celor plecați nu vor lua tot salariu mic ? Sau sunteti vreun patron de firma de curierat si oferiți mai mult si aveti interes sa distrugeri posta
Raspunde

David

Acum 5 ani

Din păcate salariații poștali sunt victima unui sistem. Un sistem care profita de naivitatea și bunul simt al salariaților. În maxim doi ani efectivele salariaților poștali se vor înjumătăți deoarece foarte mulți vor pleca din sistem, preferând un alt loc de munca mai bine plătit și fata stres. LEGI EXISTA ÎNSĂ NU SE POT APLICA ȘI LA C N POSTA ROMANA !!! Cine sa controleze statul?? Concediile neefectuate orele suplimentare lucrate nu le vede nimeni? Iar sindicatele sunt mina în mina cu administrația... Nu fac nimic pentru salariați... Trist pentru o companie care avea o prestanta și un renume cândva.... .
Raspunde

Matyas Andrei

Acum 5 ani

Posta trebuie privatizat cum suntnsi in occident!
Raspunde

marius

Acum 5 ani

nu e vorba de comoditate, nici de victimizare ci de faptul ca dupa 33 ani de lucrat la Posta Romana esti bataia de joc a conducatorilor postei de vreo 20 ani incoace.
Raspunde

cititorul

Acum 5 ani

Or fi salariile de mizerie, dar si serviciile postei lasa de dorit. O scrisoare expediata din Sibiu a ajuns la Talmaciu dupa 9 zile! Si cu postalionul ajungea mai repede!
Raspunde

Veturia Ionescu

Acum 5 ani

Sunt întru totul de acord cu colegii mei poştaşi din Sibiu.aşa este suntem victime abuzate de un sistem bolnav .din păcate grila de salarizare a rămas aceeasi din 2009 nimic nu sa schimbat sindicatul nu ne apără interesele sunt mînă în mînă degeaba platim contribuția la Sindicat .noi nu avem cui să ne plîngem nu ne măresc salariile pe premiza că ne luăm şpagă de la pensionari aşa mi-a spus doamna Violeta de la Sindicatul Posta Judeteană Ilfov .degeaba spunem nu ne aude nimeni .
Raspunde

Carare Ginuta

Acum 5 ani

Atata vreme cat nu se vrea lucrul organizat si competitiv , concomitent cu munca depusa , iar smecherii incaseaza si fraierii muncesc pe salarii de 2 lei...nimic nu se va schimba . Aici suntem si noi vinovati si prea lasi sa luam masuri...Pui geanta jos si sa mearga smecherii din birouri pe teren... sa vada diferenta...
Raspunde

Carare Ginuta

Acum 5 ani

Noi putem face diferenta...ne-am obisnuit sa ne tot ajute altii . Suntem singurii care putem schimba ceva in tara asta cu conditia sa luam atitudine...dar nu ca cei care se ascund pe sub birouri si comenteaza contra doar afara la tigara si cand intra directorul in sala toti sunt muti...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus