Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

În ziua protestului PSD de la București, sibienii sunt chemați la un marș “cu miros de mici“

În ziua protestului PSD de la București, sibienii sunt chemați la un marș “cu miros de mici“

Cu două ore înaintea protestului pe care principalul partid de guvernământ l-a anunțat sâmbătă la București, sibienii sunt chemați la un protest al cărui inițiator promite participanților “miros de mici“.

“Protest și marș «cu miros de mici»: Dragnea, Dăncilă & PSD nu sunt România!“ este numele manifestației la care Doru Apostol – sibianul care a notificat toate marile proteste sibiene de la începutul anului trecut – cheamă locuitorii municipiului Sibiu și nu numai. “Noi nu suntem acel partid care cheamă oamenii să le dea mici. De aceea, la protestul nostru va fi doar miros de mici, pe care îl vom produce într-o manieră inedită. Dar mesajul este acela că ne-am săturat de miștocăreală. Să o înlocuiască odată Dragnea pe Dăncilă, care e un izvor continuu de gafe și mișto-uri, și să ne mai apucăm să și construim. Căci dacă nu terminăm toată tevatura asta cu mișto-uri, ne prăbușim ca țară. Trebuie să ne apucăm să și construim“, spune Doru Apostol, pentru Turnul Sfatului.

Protestul notificat de el autorităților este programat să înceapă sâmbătă, 9 iunie, la ora 18:00, pe platoul din fața magazinului Dumbrava, din Piața Unirii (locul tradițional de întâlnire, Piața Mare, este ocupat de Festivalul de teatru). Participanții vor fi invitați, mai apoi, să pornească în marș pe traseu Calea Dumbrăvii – bulevardul Mihai Viteazul și retur. În ziua de sâmbătă, 9 iunie, dar de la ora 20:00, PSD va organiza la București, în fața Guvernului, un protest a cărui temă a fost schimbată din “pentru Guvernul Dăncilă“ în “împotriva abuzurilor din Justiție“.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

cei carora li se apleaca si de la mici, si de la mirosul lor

Acum 5 ani

Dl. Apostol e chiar revolutionar de profesie! Daca a r fi mai intelepti, nu s-ar agita tocmai cand marsaluieste pesedeul... Asta dovedeste ca rezistentii si sefii lor nu sunt mai presus nici cu o jumatate de ceas decat pesedisti... Totusi, dl Apostol n-a raspuns la o intrebare> Ce-a facut in ultimii sase ani? In ultimul an stim, in cei 5 dinainte am fi curiosi sa aflam.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus