Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
9°C

Anthony Bourdain s-a sinucis. Avea 61 de ani

Anthony Bourdain s-a sinucis. Avea 61 de ani

Anthony Bourdain, considerat unul dintre cei mai pricepuți bucătari din lume, s-a sinucis la vârsta de 61 de ani. Anthony Borudain era cunoscut mai ales pentru emisiunile gastronomice pe care le realiza, dar și pentru cărțile pe care le-a scris, anunță Digi24.ro.  „Cu deosebită tristețe confirmăm decesul prietenului și colegului nostru, Anthony Bourdain”, transmit colegii lui de la CNN.

Anthony Bourdain a fost găsit fără suflare în camera lui de hotel, din Franța, de un coleg. Apreciatul bucătar filma un nou episod din emisiunea gastronomică pe care o realiza. „Iubirea sa pentru aventuri, noi prieteni, mâncare și băutură bună și poveștile lui remarcabile l-au transformat într-un orator unic. Talentele lui n-au încetat niciodată să ne uimescă și o să ne fie foarte dor de el. Gândurile noastre se îndreaptă spre fiica și familia lui în această perioadă incredibil de dificilă”, transmit colegii lui, de la CNN.

El a filmat inclusiv în România. În 2008, Bourdain a ironizat dur experienţa trăită drept călător în România, într-un episod al emisiunii difuzat de Travel Channel. Atunci, a ieşit la iveală faptul că Ministerul Turismului, condus la acea vreme de liberalul Ovidiu Ioan Silaghi, a pus la cale mai multe "evenimente" care să facă bine imaginii ţării şi pe care Bourdain urma să le folosească în documentarul său. Autorităţile române au cheltuit 20.000 de dolari cu emisiunea lui Bourdain.

 De asemenea, producătorii emisiunii au acceptat următorul troc: să nu filmeze şatre sau comunităţi de ţigani din România, iar în schimb autorităţile române să le asigure costuri reduse la cazare şi la transport. Cu toate aranjamentele, filmul final a constat într-o serie de ironii şi glume usturătoare la adresa diverselor locuri şi obiceiuri cu care echipa lui Bourdain a avut de-a face în România.

Sursa foto

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

master chef

Acum 5 ani

Despre morti numai de bine, dar de ce a fost asa pervers? ori accepti si iti tii gura, ori renunti si iti vezi de ironii mai departe...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus