Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Chiriac:  Am avut 127.000 de spectatori într-un oraş care are 170.000 de locuitori  FOTO

Chiriac:  Am avut 127.000 de spectatori într-un oraş care are 170.000 de locuitori  FOTO

Directorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), Constantin Chiriac, a declarat ieri noapte, după prima zi de festival că oraşul aproape şi-a dublat populaţia, fiind 127.000 de spectatori într-un oraş care numără 170.000 de oameni.

FITS (1)

Unul dintre cele mai grandioase spectacole a avut loc în centrul Sibiului, în noaptea deshiderii FITS, "Pasiunea focului", a adunat mii de oameni. După opera pusă în scenă de Compagnie Carabosse, din Franţa, a urmat un foc de artificii care a durat peste 15 minute.Mii de oameni au participat la deschiderea oficială, scrie Mediafax. „Suntem la cea de-a 25-a aniversare a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, într-un an Centenar, într-un an în care trebuie să gândim cum construim, cum dăruim, cum creştem. Nu întâmplător am făcut un foc de artificii exemplar. Am vrut să arătăm că, iată, oamenii cântă pe stradă La Mulţi Ani pentru FITS. Au fost, astăzi, cuantificat, în tot oraşul, la toate evenimentele, 127.000 de oameni. Dragii mei, frumosul i-a scos în stradă, bucuria de a se întâlni, de a visa. Nu i-a forţat nimeni să vină. Au venit să se bucure. Este extraordinar că putem să arătăm lumii întregi că, dincolo de orice opţiune politică, România poate să construiască, poate să arate lumii întregi că aici e un centru unde se întâlnesc marile universităţi ale lumii. Faptul că am avut atâţia oameni, 127.000 de spectatori, într-un oraş care are 170.000 de locuitori e uimitor! Au venit atât de mulţi turişti de peste tot", a spus Constantin Chiriac, directorul FITS.

O transmisie 3D cu spectacolul de deschidere din Piața Mare poate fi văzută aici:

https://youtu.be/d5gmuxfWUxg

 

FITS (3)

„Un program care să uimească Europa şi lumea”

Chiriac a dezvăluit şi că FITS va avea un program special pentru anul 2019, când în Sibiu va avea loc Summit-ul UE, „un program care să uimească Europa şi lumea”. "Răspund pe ceea ce va însemna anul viitor partea culturală a Summit-ului. Fiţi convinşi că dacă liderii europeni vor vedea o asemenea bucurie şi calitate vor înţelege de ce neamul acesta e special şi că i se poate ierta, uneori, unele păcate, dar că trebuie stimulată zona de creativitate. Am propus un program pentru Summit. Îl au Ministerul Culturii şi Ministerul Afacerilor Externe, de joi. Eu am propus un lucru care să uimească Europa şi lumea", a mai spus Chiriac.

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu are buget de aproape 13 milioane de euro, pentru ediţia din acest an, care se desfăşoară sub patronajul Prinţului Charles al Marii Britanii şi al Preşedintelui României.

FITS (5)

Este cel mai mare festival de artele spectacolului din Europa, ca amploare, dimensiune şi calitatea evenimentelor.

În organizarea celei de-a XXV-a ediţii sunt implicaţi 468 de voluntari locali, 24 naţionali şi 34 internţionali.

Anul acesta, la Sibiu sunt 3.300 de invitaţi din 73 de ţări, iar producătorii se aşteaptă ca în cele 10 zile de FITS piesele indoor şi outdoor să fie văzute de 690.000 de spectatori.

FITS se desfăşoară în perioada 8 – 17 iunie, urmând să fie prezentate 525 de evenimente.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

12 comentarii

tibi

Acum 5 ani

Chiriac a luat-o razna rau de tot. De unde a adunat atata lume? Hotelurile nici macar nu sunt pline ca in alti ani. Daca se face cautare pe Booking, gradul de ocupare al hotelurilor si pensiunilor din Sibiu este de 70%. Chiar daca vrei o camera pentru deseara, gasesti la oricare hotel
Raspunde

Claudiu

Acum 5 ani

Serios ???? Zi sa mori tu!!!?? De unde i ai adus? Cum i ai numarat?
Raspunde

motanul garfield

Acum 5 ani

Ati numarat si clientii de la Biilla, si pe cei de la inghetata!
Raspunde

gigi

Acum 5 ani

bei fra', cum i-a numarat? , clic dreapta, properties... wikipedia: Population (2011 census[1]) • Total 147,245 pristanda era un rol traznet!
Raspunde

gigi

Acum 5 ani

adevarul ca am fost cam rau, oricum felicitari pentru continuitatea initiativei...
Raspunde

carcotasul de serviciu

Acum 5 ani

Oare dl Chiriac cum l-ar interpreta pe Pristanda? Asta cu conditia sa vrea sa joace o piesa clasica, nu suoeravangardismele dlui...
Raspunde

Ricardo Ceptura

Acum 5 ani

Domnule gigi, cu toată stima, statistica la zi pe anul 2017 indica un grad de locuire sub forme legale și nelegale (a nu se confunda cu ilegale- e vorba doar de lipsa unui buletin sau a unei vize) de aproximativ 169.800 de locuitori. Și fără a lua în calcul studenții unde e discutabil, câți dintre cei aproximativ 20.000 de studenți de la toate facultățiile din Sibiu, sunt deja locuitori ai orașului. Asta în orașul Sibiu, deoarece în Șelimbăr se estimau undeva la 18.000 de locuitori. Cam în jur de 18.000 de locuitori se estimau și pentru Cisnădie, din care vreo 5.000 au reședința într-un cartier lipit de orașul Sibiu... dar mai simplu decât statistica, este să vă puneți la volan în jurul orei 7:50 dimineața și să spuneți dacă traficul din 2018 seamană în vreun fel cu cel din 2011 (anul cu recensământul publicat pe wikipedia). Eu vă spun doar că am ajuns de la 15-17 min atunci, să fac minim 25 de min pe aceași rută, într-un trafic care se oprește adesea din 10 în 10 m. Să nu vă mai spun câte mașini cu numere de VL, OT, GJ, DJ, AB, PH, BZ, etc. mi-a fost dat să văd într-o zi. Cât despre estimările legate de audiență ale domnului Chiriac, chiar nu aș vrea să mă pronunț. Au mai fost și alții care la ceva numit Forza, au anunțat un public de 80.000 de persoane în Piața Mare, când acel spațiu nu permite accesul a mai mult de 32.000 de persoane (dacă nu este ocupată cu căsuțe și brazi și scene). De fapt chiar am discutat cu cineva care mi-a prezentat matematic că nu ar încăpea mai mult de 25.000 de persoane, dar a fost generos cu mp alocați fiecărui potențial participant.
Raspunde

Gogo

Acum 5 ani

Zuzu people.... Gheorghe si Leana merg la 3 evenimente = 6 turisti
Raspunde

Maximus

Acum 5 ani

T.S . Va rog mai scoateti-l din priza pe directorul "nila". Bai frate voi tot il promovati pe nebunel asta ..care ne crede niste naivi si boi si care crede ca daca ne a adus el arta lui, la rang de festivalul de tocat bani ,noi am fi si obligati sa credem tot ce spune el. Saraca tara asta ."unde mergem noi Niculaie ???;" ...tot mai multi "exagerati " apar ,iar politicienii sunt la fel de imbecili , crezand si ei , in esenta ,la fel ,despre noi .
Raspunde

Stefan

Acum 5 ani

Am fost voluntar-insotitor pentru cativa cetateni straini ajunsi in Sibiu cu prilejul FITS. Cu toata responsabilitatea vreau sa spun ca acest Chiriac, seara de seara consuma alcool in exces. Are un comportament de om cu probleme psihice.
Raspunde

Ridichie Iglesias

Acum 5 ani

Numaratoarea a inceput acum multi ani,probabil ca a ajuns la cifra asta.Cred totusi ca au venit si din alte planete din univers spectatorii celui mai mare festival din lume. Grandios,nicaieri in lume nu mai vezi asa ceva doar aici in buricul targului. Cultura e la ea acasa,cu cel mai cultivat om din lume, Costi Chirie.
Raspunde

marius

Acum 5 ani

Obsesia asta cu nr. de participanti devine cronica de la an la an.A ajuns sa fie specifica FITS-uli si mitingurilor.Inainte de a se mai pronunta asupra acestor aspecte se impune un dus rece prelungit celor chestionati.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus