X

Centenarul Marii Reuniri

Bogdan Brylynski

Sunt 100 de ani de când existăm ca stat. 100 de ani în care ne-a fost rău mai mult decât ne-a fost bine. În cei 100 de ani ne-au murit străbunici pe front, bunici în închisorile comuniste, părinți la revoluție. A venit apoi generația care nu mai moare de frig, de foame sau de glonț ci căreia îi moare sufletul, strivit de tăvălugul corupției. Ultimii 20 de ani n-au fost mai grei decât primii 80 dar nici ușori n-au fost. Uitați în ce hal suntem astăzi.

Când au început pregătirile pentru marele miting al puterii împotriva puterii primul gând care mi-a trecut prin minte a fost de bucurie. M-am bucurat de necazul oamenilor aduși cu arcanul de primar și de partid de la sute de kilometri distanță. M-am bucurat că își primesc în sfârșit răsplata pentru votul pe care l-au dat. Și-au votat vătaf, să nu se plângă acum că îi roade jugul. După care m-a apucat tristețea. Pentru că, sincer, îmi e milă de ei. Universul lor e atât de restrâns, educația lor atât de precară încât nu îi putem învinui că își vând votul pentru un kil de ulei și unul de zahăr sau își sacrifică duminica pentru 25 de lei, un sandwich și o excursie moca la București. La 100 de ani de la înființarea statului român ăștia suntem, că ne place sau nu. Atât de departe am reușit să ajungem.

Trebuia să fie un an de sărbătoare. România trebuia să fie pe buzele tuturor. Dar Anul Centenarului e un fâs. Guvernul e prea preocupat cu albirea colegilor de partid ca să își piardă vremea cu organizarea unui an festiv pentru țara pe care o conduce. În memoria colectivă, 2018 va rămâne un an trist, al dezbinării, nicidecum vreo mare sărbătoare. Dar în toată tristețea și dezamăgirea s-a întâmplat și o minune. Că măcar minunile nu ne-au ocolit în suta asta de ani. Și s-au întâmplat destul de multe, adesea ne-au scos la suprafață când totul părea lipsit de sens. 2018, anul centenarului, și-a lăsat toată greutatea și însemnătatea acestor ani pe umerii unui singur om. Unui boț de om, de 1 metru 68 și 60 de kilograme, care în ciuda tuturor piedicilor pe care România i le-a scos în față, lipsa infrastructurii sportive, indiferența arătată de autorități, miile de specialiști care au umplut-o de noroi la fiecare înfrângere, a reușit imposibilul. A dus din nou România sus, pe treapta supremă, prin muncă și determinare, știți, chestiile alea care nouă deobicei nu ne prea plac dar pe care, din când în când, le admirăm și apreciem. Deseară, Simo revine acasă ca să sărbătorească acest titlu imens alături de ai ei. În fața trofeului Roland Gaross nu vor fi pesediști sau rezistența, corupții sau principialii. În mijlocul dezbinării naționale, o fată modestă și muncitoare din Constanța ne unește pe toți în mândria de a fi români. Iar dacă istoria va fi dreaptă, asta își vor aminti generațiile următoare despre anul centenarului. Că sus, pe ultima treaptă, te pot duce doar munca și ambiția nu abuzul și autocarele tocmite cu japca.

Câteva ore mai târziu, informații venite de la București spun că Primăria capitalei i-a refuzat Simonei Halep accesul într-una din piețele orașului pentru prezentarea trofeului și a trimis-o pe scările Arenei Naționale. Bine că pentru Ponta s-a putut rezerva Arena Națională. Bine că pentru Dragnea s-a putut rezerva Piața Victoriei. Trimiteți-o pe scări cu vaza ei cu tot.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

5 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    S

    Pe bune, existam ca stat de 100 de ani? Romania există ca stat din 1859 și că stat complet independent din 1878. In 1918 doar și-a mărit suprafața, cu noi și cu alții, unii nemaifiind cu noi.
    Dar , serios, ne trollezi? Cum sa nu știe un ziarist așa ceva?

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    rosu

    Ce treaba are PSD-ul cu minoritatile, “Simo” facand parte din comunitatea aromanilor, iar psd-istii din cea a romanilor adevarati, curati si ortodocsi.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact