X
iohannis si dancila

Cel mai mare eveniment din istoria orașului. Imaginea Sibiului depinde de premierul Viorica Dăncilă

36 de delegații oficiale venite fiecare cu propria aeronavă, 27 de șefi de stat și de guvern, 400 de invitați de rang înalt și aproape 1.000 de jurnaliști. Acestea sunt doar câteva din cifrele summit-ului european pe care Sibiul îl va găzdui peste zece luni. Turnul Sfatului a solicitat autorităților publice să explice cum pregătesc orașul pentru găzduirea evenimentului care va aduce Sibiului vizibilitate la nivel global. Cu atât mai mult cu cât subiectul summit-ului este cel de a identifica viitorul post-Brexit al Uniunii Europene.

În chiar primele pagini ale regulilor de organizare a summit-urilor Uniunii Europene este specificat faptul că acestea au loc la Bruxelles. Doar ca urmare a unei propuneri excepționale și cu acordul celorlalți participanți la summit, această reuniune are loc în alt loc. O astfel de propunere a lansat șeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cel care acum patru luni lansa și #EURoadToSibiu, hastagul folosit în rețelele sociale pentru a lega toate veștile despre summit-ul care va avea loc la Sibiu în ziua de joi, 9 mai 2019.

Aeroportul are nevoie de “upgrade“

Primul contact direct pe care șefii de state și guverne, oficialitățile și jurnaliștii îl vor avea cu Sibiul va fi în Aeroportul Internațional Sibiu (AIS). Cel puțin 36 de aeronave sunt așteptate să aterizeze la Sibiu cu o zi înainte de summit și să plece înapoi pe 10 mai. Un astfel de flux de aeronave, fără precedent pentru Sibiu, îi obligă pe cei din Aeroport să lucreze cu timpi foarte scurți.
“Aeroportul Internațional Sibiu a identificat o serie de necesități suplimentare legate de echipamentele pentru deservirea aeronavelor și asigurarea securității, nivelul de securitate impus de profilul pasagerilor pe perioada Summit-ului UE, fiind vorba despre șefi de state și demnitari de rang înalt, depășind nivelul măsurilor de securitate îndeplinite în prezent de aeroport, în conformitate cu standardele de bază comune în domeniul aviației civile. În prezent, echipamentele existente pe Aeroportul Internațional Sibiu sunt dimensionate pentru deservirea traficului comercial existent, respectiv acestea pot deservi simultan maxim trei aeronave de tip Boeing B737/Airbus A320“, arată reprezentanții AIS pentru Turnul Sfatului.

Peste două milioane de euro

Pentru a mări capacitatea de procesare a zborurilor și pasagerilor, AIS are nevoie de investiții de peste două milioane de euro, estimează oficialii. Potrivit lor, este nevoie de un număr suplimentar de echipamente de deservire a aeronavelor, de suport pentru acestea, dar și de procesare a pasagerilor. “Este vorba de echipamente precum scară de pasageri, bandă bagaje, grup GPU (Ground Power Unit), remorci bagaje, air starter, în valoare totală de 4.675.575 de lei. Dotarea Aeroportului Internațional Sibiu cu aceste echipamente poate asigura capacitatea operațională de deservire a cinci aeronave de tip mediu curier, concomitent. Astfel, considerăm a fi necesară suplimentarea echipamentelor de deservire a aeronavelor, aflate în prezent în dotarea Aeroportului cu câte o bucată din fiecare tip de echipament, pentru a se evita riscul de suspendare a procesului de deservire și, implicit, de reducere a calității serviciilor oferite, ce poate conduce la potențialele disfuncționalități“, arată reprezentanții AIS.

parcare-aeroport-51

Investiții și mai ample sunt necesare pentru a spori măsurile de securitate, astfel încât acestea să aibă o capacitate mai mare. “Considerăm a fi necesară «upgradarea» aparaturii necesare asigurării unei capacități de coordonare, decizie și reacție specifice acestui tip de evenimente. Totodată, ținând cont de caracterul special al operațiunilor de aviație destinate șefilor de stat/guvern, pentru care îmbarcarea/debarcarea pasagerilor se va efectua, de regulă, direct de la aeronavă și pentru care se pot solicita efectuarea unor controale suplimentare pentru bagaje, este necesară asigurarea unui echipament de control cu raze X de tip mobil, precum și a unor echipamente mobile de detecție a urmelor de explozibili. De asemenea, pentru fluidizarea și reducerea timpilor de control a vehiculelor și persoanelor, altele decât pasagerii, este necesară amenajarea și dotarea unui punct de control acces. Costul estimat pentru aceste dotări este de 5.487.000 de lei“, calculează reprezentanții AIS.

În atenția premierului Viorica Dăncilă

Nici Consiliul Județean Sibiu și nici bugetul AIS nu pot suporta investițiile suplimentare estimate la peste zece milioane de euro, arată reprezentanții Aeroportului. În aceste condiții, autoritățile locale au apelat la sprijin guvernamental. “Consiliul Județean Sibiu, autoritate publică tutelară a RA Aeroportul Internațional Sibiu, a transmis solicitările centralizate de către aeroport în atenția primului ministru Viorica Dăncilă, precum și în atenția Ministerului Afacerilor Externe, care coordonează efortul organizatoric, în vederea solicitării sprijinului din partea Guvernului României“, mai arată, pentru Turnul Sfatului, reprezentanții AIS.

Parcarea va fi mărită

În afara investițiilor pentru care este așteptată susținere de la nivel central, autoritățile locale au demarat și o serie de lucrări la AIS. La începutul lunii a fost lansată licitația pentru încredințarea contractului de reorganizare a terminalului de pasageri, lucrare estimată la peste jumătate de milion de lei, fără TVA. “Obiectivul specific al proiectului constă în optimizarea fluxurilor de procesare a pasagerilor, în vederea reducerii timpului de așteptare al acestora“, explică cei de la AIS rostul investiției (detalii mai multe despre acest contract găsiți aici).

Alți 180.000 de lei, fără TVA, vor fi cheltuiți pentru reamenajarea parcării și reabilitarea drumurilor de acces. “Obiectivul principal al proiectului constă în fluidizarea traficului de autovehicule. Totodată, proiectul urmărește creșterea capacității parcării, astfel încât aceasta să poată acomoda mai multe vehicule. Reabilitarea drumurilor de acces are ca scop reconfigurarea corespunzătoare a carosabilului, în concordanță cu volumul de trafic și specificul acestuia. Mai mult, acest proiect urmărește asigurarea unui grad de confort mai ridicat persoanelor care utilizează parcarea“, explică reprezentanții AIS.

O a treia investiție aflată în curs de pregătire este înființarea unei unități de stingere a incendiilor, pentru a crește capacitatea și a scădea timpii de intervenție în cazul unor situații de urgență. Proiectul implică și amenajarea unui spațiu pentru aterizarea și decolarea elicopterelor SMURD, eliminarea interferențelor dintre aceste zboruri și cele comerciale. Reprezentanții AIS plănuiesc și instruiri comune cu instituțiile de intervenție în caz de urgență, în vederea organizării Summit-ului UE.

Turnul Sfatului a solicitat detalii despre proiecte și planuri și celorlalte instituții publice care au sau ar putea avea un rol în organizarea celui mai mare eveniment internațional din istoria Sibiului. Aceste informații vor face subiectul mai multor articole care urmează a fi publicate de Turnul Sfatului.

Sursa foto principală: Administrația Prezidențială

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

21 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Nicu

    Să le suporte cheltuielile cine vrea să facă Summitul!Nu sunt bani publici de aruncat pe ambiția unui SAS ! Parcă este împotriva lui Dancila și a PSD!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ciprian Nedelcu

    adevarul e ca esti prost. Niciun SAS nu a cerut summit la Sibiu. Conducerea Consiliului Europei a facut propunrea, dar pentru psd-ei si slugile lor e prea multa informatie de procesat.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Nicu

      Este o propagandă electorală pe bani publici acest Summit, inteligenta voastră lasă de dorit!Voi îl vedeți pe SASU că pe un Zeu,dar nu este așa! Este exact că toți politicienii indiferent de partid,avid de putere și baniCand va maturizați o sa va convingeți de asta!Daca nu l ați cunoscut sau n ați avut de face cu el, înseamnă că nu știți nimic,chiar absolut nimic!Cu regret pentru voi și pentru România!

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ek

    Esti un prost! Dar ce aduce bani de.acasa viorica? Is banii psd.ului? Investitiile se fac in Romania cu bani din Romania. Sibiul se afla in primele 5 judete care aduc bani la bugetul statului, iar la impartirea bugetului se afla in ultimele 5. Teleormanul este in frunte la primit. Sa.ti fie rusine!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Nicu

      Numai trebuie finanțat excesiv Sibiul deoarece o parte din bani ajung la FDGR și numai scăpăm de gașca sașilor bătrânei!Ne putem trezi cu primar în vârstă de 80 de ani!! Guvernul sa folosească banii pentru investiții!

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cristi

    Si pe langa toate astea mai e nevoie de o investitie….translatori ptr Viorica ca altfel… a pus-o…. va dati seama ca o vor durea mainile de la atata vorbit?

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    gogu

    Hopa! Poate pana atunci dna Viorica nici va mai fi prim-ministru… Poate va fi un om de-al dlui Johannis si va face lucrurile pas cu pas sa mearga ceas!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      dancp2

      da banii de investitii si inbunatatiri in aeroport unde suunt? astept raspuns de la m.botesch,i.cindrea,tante cimpean si fostele conduceri politice ale aeroportului!

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ac

    Daca e vorba de echipamente specifice aeroportului, cum s-a zis GPU, remorci bagaje, etc, si daca necesarul ete pt o perioada scurta de timp (sub 1 luna), oare nu s-ar putea imprumuta acesteaparate (distribuit, din mai multe aeropoarte) pt o luna, aduse de ex. pe tir/tren ? Asta ca sa nu avem dupa acea data critica un exces de aparate care nu vor mai fi folosibile, pt ca se revine la fluxul mic, specific aeroportului Sibiu. Nu zic neaparat toate imprumutate, dar in functie de previziunile de viitoarea crestere a aeroportului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact