X
dragnea (2)

Demisia lui Liviu Dragnea. Cine sunt sibienii care cer acest lucru

120 de organizații, personalități și grupuri civice din țară cer demisia lui Liviu Dragnea din  funcția de președinte al Camerei Deputaților, semnând textul unei scrisori deschise inițiate de grupul civic „Vă Vedem din Sibiu”.

„După a doua condamnare a lui Liviu Dragnea; după discursul urii pe care el l-a revărsat, cu toată forța partidului pe care-l conduce, asupra societății; după escaladarea tensiunii sociale la un nivel pe care România nu l-a mai cunoscut din anii ’90 încoace – prezența lui Liviu Dragnea ca înalt demnitar al statului are efecte nocive enorme asupra României”, anunță semnatarii apelului public.

Aceștia au identificat cel puțin patru motive care pot servi drept argument pentru șeful social-democraților de a pleca din una dintre cele mai importante funcții în stat:

1. Liviu Dragnea sabotează credibilitatea internațională a României. Parlamentul este al României, nu al unui partid. Pentru România, faptul că una dintre camerele Parlamentului este condusă de un recidivist are un efect distrugător. Rămânând la conducerea Parlamentului, Liviu Dragnea sabotează simultan și instituția Parlamentului – și credibilitatea României.

2. Liviu Dragnea devine, din al treilea om în stat, singurul om din stat. Parlamentul trebuie să rămână o instituție funcțională și activă a României, controlând decisiv procesul de legiferare. Decizia de a guverna prin OUG, cu scopul (formulat explicit de către Liviu Dragnea) de a evita dezbaterea parlamentară, are drept efect anularea funcției Parlamentului – și transformarea guvernului într-o instituție deopotrivă executivă și legislativă, aflată sub controlul exclusiv al lui Liviu Dragnea. El devine și autorul legilor, și cel care le pune în practică, și beneficiarul lor direct.

3. Liviu Dragnea devine și unica instanță a actului de justiție. După ce a confiscat integral puterea executivă și cea legislativă, Liviu Dragnea atentează și la puterea judecătorească. El vrea să dicteze singur cum se dau sentințele, când și cum se pun în aplicare, cine trebuie să se supună deciziilor judecătorești și cine nu. Având sub control direct și personal toate puterile din stat (executivă, legislativă, judecătorească), precum și presa, Liviu Dragnea instaurează o dictatură în interiorul Uniunii Europene.

4. Liviu Dragnea periclitează destinul european al României. Din 1820 și până azi, ne-am construit având setul de valori europene drept model și ideal. În aceste două secole, s-a muncit și s-a murit pentru ca România să fie un stat european. Numai dictaturile au putut încetini sau opri temporar destinul nostru european. Transformând un om în statul însuși, precum și în unica instanță a actului de justiție, Liviu Dragnea construiește un model de dictator care e total incompatibil cu tot ceea ce înseamnă Uniunea Europeană.

Astfel, membrii comunității „Vă Vedem din Sibiu” au reușit să atragă de partea lor o serie de personalități din țară care să susțină cererea de demisie a președintelui Camerei Deputaților de la București. Printre sibienii care au semnat această declarație se numără artiștii vizuali Lia și Dan Perjovschi, scriitorul și publicistul Dragoş Varga, alpinistul Teodor Tulpan, publicistul Miron Damian, viceprimarul municipiului Sibiu Răzvan Pop, arhitecții Michael Engel și Tudor Popa, fotograful Gicu Șerban, regizorii Bogdan Sărătean și Radu Nica, precum și activistul Doru Apostol. Iar una dintre organizațiile locale care s-au alăturat semnatarilor este și AnimalLife Sibiu.

Din lista semnatarilor fac parte cunoscuți scriitori, profesori, foști miniștri, jurnaliști, istorici sau ongiști:

Ana Blandiana, scriitor
Gabriel Liiceanu, filozof, scriitor
Andrei Pleșu, filozof, scriitor,
Mircea Cartarescu, scriitor
Oana Pellea, actriță
Radu Filipescu, dizident
Vladimir Tismăneanu, politolog, profesor
Dan Grigore, pianist concertist, profesor
Gabriela Adameșteanu, scriitor
Alexandru Dabija, regizor, actor
Monica Macovei, europarlamentar
Livius Ciocârlie, scriitor, critic literar
Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătăţii
Mihaela Miroiu, profesor, scriitor
Andrei Oişteanu, scriitor, profesor
Andreea Pora, jurnalist
Mădălin Hodor, istoric, cercetător CNSAS
Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu
Ruxandra Cesereanu, scriitor, profesor
Ada Solomon, producător de film
Marius Chivu, scriitor, critic literar
Florian Mihalcea, jurnalist, inițiator Proclamația de la Timișoara
Vlad Zografi, scriitor
Andrei Cornea, filozof, profesor
Rodica Culcer, jurnalist
Caius Dobrescu, scriitor, profesor
Tereza-Brîndușa Palade, scriitor
Ioan Stanomir, scriitor, politolog
Magda Cârneci, scriitor
Brîndușa Armanca, jurnalist
Raluca Știrbăț, pianistă
Şerban Alexandrescu, director de creație
Mona Dîrțu, jurnalist
Cosmin Bumbuț, fotograf
Elena Stancu, jurnalist
Cristina Cioabă, traducător, scriitor
Petruț Calinescu, fotograf
Cristian Neagoe, manager cultural
Marius Vintilă, realizator emisiuni radio-tv
Sabin Orcan, jurnalist
Ramona Ursu, jurnalist
Daniela Rațiu, scriitor, jurnalist
Smaranda Vultur, scriitor, profesor
Ștefan Radu Crețu, artist vizual
Egyed Ufó Zoltán, fotograf
Mircea Gherase, fotograf
Adrian Vălean, alpinist
Vlad Gliga, antreprenor
Alexandra Răzvan-Mihalcea, avocat
Diana Filimon, ongist
Mihai N Tudorica, ongist
Ramona Strugariu, jurist
Alexandru Cristian Surcel, avocat
Daniel Troancă, ironman
Sorina Stallard, activist
Bogdan Piroska, secretar general Societatea Timișoara
Adriana Vidroiu Stanca, scriitoare
Gabriela Delona Gassner, activist
Janeta Stanca, pensionară
Maria Elena Vanghelatou-Dumitrescu, traducător
Aniela Lenz, activist
Angi Șerban, activist
Violeta Rosu, activist

Alături de organizațiile și grupurile civice:

Grupul pentru Dialog Social
Societatea Timișoara
Corupția Ucide
#REZISTENȚA
Inițiativa România
Uniunea Salvați România
Partidul Național Liberal
Platforma România100
Geeks for Democracy
Uniți Salvăm
Frontline Club Bucharest
Forum Apulum
Inițiativa Timișoara
Umbrela Anticorupție Cluj
VeDem Just
Aradul Civic
Oradea Civică
Asociația Cu Verdele-n Sus
Acțiunea Civică Galați
Rezist Lyon
Brașovul Civic
Reset
Rezist Constanța
Diaspora Franța solidară cu România
Rezist WmW
#activAG Pitesti
#Reset
Rezist Bruxelles
Ștafeta Steagului Uniunii Europene
Asociația Rezist Zürich
Procivic Baia Mare
#rezist Milano
Protest #rezist Sibiu
Alba Iulia Civică Rezistă
Grupul civic CETĂȚEAN IMPLICAT
Asociația Culturala Noul Horizont Valencia
Rezistența în Valencia
Vă vedem din Iași
Grup civic #insist
#Văvedem din București
Rezist Dublin
Rezist Berlin
Rezist Râmnicu Vâlcea
Rezist Marseille
Rezist Paris
Rezist in Bacău

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

3 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      raspandache

      Tu crezi că Dragnea e Ceaușescu ca să aibă intelectualii lui? Mai sus e o înșiruire de oameni care plâng și acum că nu și-au putut trăi întreaga viață în Epoca de Aur. Atât.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact