X
36283156_2162992870598029_3074325749251964928_n

FC Hermannstadt 1-1 în Slovenia. Primul amical

Sibienii au terminat la egalitate primul meci de verificare susținut în cantonamentul din Slovenia. După 90 de minute, amicalul dintre FC Hermannstadt și Kukesi, vicecampioana Albaniei, care va juca, în acest sezon, în preliminariile Champions League, s-a încheiat cu scorul de 1 – 1. Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă. După ce Kukesi a deschis scorul, Ștefan Blănaru a restabilit egalitatea în minutul 75.

Antrenorul Alexandru Pelici a început partida cu ”unsprezecele” Cătălin Căbuz – Alexandru Coman, Ionuț Stoica, Alexandru Dandea, Daniel Tătar – Răzvan Dâlbea, Ilja Antonov – Andrei Hergheligiu, Bogdan Rusu, Petrișor Petrescu – Tsoumou Juvhel. Au mai intrat Toma Niga, Răzvan Began, Cătălin Pîrvulescu, Lucian Dumitriu, Claudiu Pamfile, Cosmin Neagu, Alexandru Curtean și Ștefan Blănaru. ”Sunt mulțumit de modul în care ne-am comportat. Pentru noi a fost primul amical din această perioadă, în vreme ce adversarul se află pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru noul sezon. Avem condiții bune de pregătire și sunt bucuros că întâlnim în această perioadă adversari buni”, a declarat, la finalul meciului, antrenorul Alex Pelici.

Următorul amical pe care-l va susține FC Hermannstadt în cantonamentul din Slovenia va avea loc vineri, 29 iunie, în compania echipei Vardar Skopje din Macedonia, ocupanta locului 2 la finalul sezonului 2017/2018, formație care va evolua în Europa League.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sport
  • Contact