Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Micile afaceri. Mama a trei copii ține un salon în picioare, de una singură

Micile afaceri. Mama a trei copii ține un salon în picioare, de una singură

De cinci ani, o tânără mămică a trei copii ține în picioare o afacere de una singură. Părăsită de soț, fără pensie alimentară pentru micuți și cu un salon de masaj în care lucrează singură, Antoaneta Lazăr spune că tot ce își dorește este ca atât copiii ei cât și clienții care trec pragul salonului să se simtă bine, să primească atenția cuvenită și să fie fericiți.

Salonul se numește „Eta Confort” pentru că Eta, cum o numesc prietenii, și-a dorit să le ofere clienților săi în primul rând un mediu confortabil. După ce a lucrat mai mulți ani în contabilitate, a decis să își schimbe domeniul întrucât banii nu îi ajungeau să își întrețină cei trei copii.

„Am deschis salonul în 2013, la îndemnul și încurajările unui mentor care m-a și învățat arta masajului, un om orb care a „văzut” mult potențial în mine. Mi-a oferit mult suport psihic, cât și încrederea necesară ca din nimic să pot deschide o afacere proprie în care să am un program flexibil încât să am timp de copii, dar să nu uit nici de clienții mei”, spune Eta.
Serviciile salonului sunt pe partea de masaj, respectiv masaj de relaxare, masaj anticelulitic și masaj terapeutic, dar și cosmetică.
„În paralel am urmat și cursurile de cosmeticiană și make up pentru că mi se păreau un fel de artă. Partea de cosmetică merge pe microdermabraziune, un tratament cosmetic cu un aparat cu particule de diamant, care curăță în profunzime tenul, se elimină toate celulele moarte cât și impuritățile pe care le adunăm zi de zi pe față. Ajută și la estomparea ridurilor fine și a petelor. Clienții mai pot beneficia de epilare cu ceară de unică folosință, pensat și vopsit gene și sprâncene. La make up execut machiaje pentru mirese și nu numai. De asemenea, recent am achiziționat un tunel cu infraroșu pentru slăbit”
eta confort micile afaceri (5)

O familie fără tată și fără pensie alimentară

În ceea ce privește viața personală, Antoaneta s-a confruntat cu mai multe greutăți de-a lungul anilor. A rămas fără tatăl copiilor ei, apoi și fără pensia alimentară. A fost nevoită să găsească o cale de mijloc, în așa fel încât copiii să primească atenție iar în același timp afacerea să prospere.

„Am divorțat în 2011, iar micuții au rămas în grija mea, tatăl lor divorțând pe parcurs și de ei. La acea perioadă acesta încă era ofițer MapN, dar de acum trei luni când a fost condamnat pentru mai multe acțiuni destul de grave, pensia a fost sistată. Locuiesc singură cu copiii, deși părinții mei locuiesc în Sibiu, pentru că vreau ca ei să știe că suntem o familie unită, noi patru. Eu și copiii formăm deja o echipă, sunt crescuți și educați frumos, sunt premianți la școală, vârstele lor fiind în prezent 13, 11, respectiv 9 ani. I-am învățat să fie responsabili, uniți și știu să se descurce singuri. Sunt oglinda mea, motivația mea pentru a merge înainte, cât și bucuria mea de zi cu zi”
eta confort micile afaceri (1)

Și-a asumat rolul de mamă și la salon

Dedicată și prietenoasă din fire, Eta are tendința de a se deschide în fața clienților săi, care îi devin chiar prieteni cu timpul.

„Sunt o fire optimistă, deschisă, comunicativă, eman energie pozitivă. Când am deschis salonul, nu am știut că voi dezvolta și această latură spirituală, să îi spun așa, cu clienții mei. Am observat încet că lumea e tristă, nemulțumită, închisă. M-am deschis eu în primul rând în fața clienților mei. Acest lucru a fost apreciat, iar ei au început să se deschidă și să vorbească despre viețile lor, probleme, îmi cer sfaturi..”
Tocmai pentru că simte că poate să facă mult mai mult pentru cei din jurul ei, Antoaneta a decis să urmeze cursurile Facultății de Psihologie în viitorul apropiat. Până atunci însă, cele mai importante aspecte ale vieții ei sunt copiii și afacerea, pe care încearcă să le țină în balanță.

Salonul „Eta Confort” poate fi găsit pe facebook, acolo unde găsiți toate informațiile necesare, precum și câteva sfaturi pe care Eta le postează aproape zilnic.

eta confort micile afaceri (4) eta confort micile afaceri (3)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

8 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

sibian 100%

Acum 5 ani

Foarte interesant articolul,reclama ieftina platita cu 2-3 sedinte de masaj
Raspunde

Nicework

Acum 5 ani

Din păcate exista și oameni ca tine... Te mai dai și sibian 100%!! E un articol care promovează munca și inițiativa privată , tot respectul pentru o mama care muncește pt copiii ei și nu sta cu mâna întinsa la stat , așa cum stai tu, asistatule social!
Raspunde

Adriana Anghel

Acum 5 ani

Recomand cu drag salonul!!!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

AGNES

Acum 5 ani

...o batista va rog frumos !
Raspunde

Vecina

Acum 5 ani

Bravo mult succes si putere pt ca are nevoie .Si un sfat nu lăsați reduși sa va influenteze
Raspunde

Cristi

Acum 5 ani

Felicitari ptr articol. E foarte bun exemplul. Felicitari si ptr mama copiilor si succes in tot ce face.Bravo
Raspunde

Antoaneta Lazăr

Acum 5 ani

Mulțumesc frumos pentru toate mesajele si va astept cu drag la salon! Mă puteți gasi pe site-ul salonului de facebook Eta Confort cu acelasi nume!
Raspunde

Ionica

Acum 5 ani

Sunt foarte incurajat de exemplul Antoanetei.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus