Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Se închid centrele medicale de permanență. ”Noi tocmai ne-am mutat într-o locație nouă!”

Se închid centrele medicale de permanență. ”Noi tocmai ne-am mutat într-o locație nouă!”

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunțat ieri că intenționează desființarea centrelor medicale de permanență, considerând că nu a scăzut numărul prezentărilor în unităţile de primiri urgenţe, în ciuda existenței acestor centre. În județul Sibiu sunt patru astfel de centre, unul în municipiul Sibiu, la Cedonia, iar alte trei în Agnita, Avrig și Săliște.

Conform ministrului, centrele de permanenţă din localităţi nu au dus la scăderea numărului prezentărilor în urgenţă ci, din contră, la creşterea lor cu aproximativ 30 la sută. „În ultima perioadă, am făcut o analiză a acestor centre pentru că, în ultima perioadă, tariful crescând foarte mult, din punctul meu de vedere, şi responsabilitatea celor care lucrează acolo trebuie să crească. Făcând o analiză la nivelul ţării, numărul prezentărilor în urgenţă, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a crescut aproximativ cu 30 la sută, ceea ce este strigător la cer, nu mă feresc să o spun, în condiţiile în care, categoric, la numărul de cazuri crescute, creşte finanţarea unităţii de primiri urgenţe, creşte şi finanţarea centrelor de permanenţă. Eficienţă zero şi atunci urmează să promovăm un proiect de act normativ în care să şi desfiinţăm aceste centre pentru că în primul proiect era vorba doar de înfiinţare”, a declarat Sorina Pintea, conform Mediafax.

Ministrul Sănătăţii a adăugată că aceste situaţii vor fi prezentate odată cu promovarea actului normativ. „Sunt nişte criterii pe care trebuie să le respecte, nişte termene de raportare. Mărturisesc că nu le-a urmărit şi nu le-a cerut nimeni, până acum. Dar, în momentul în care eu am declarat că avem bani, trebui să-i cheltuim eficient, trebuie să facem şi chestia aceasta. Deci, vom promova proiectul de act normativ, avem situaţiile pe care le vom prezenta, ca să justific promovarea acelui proiect, le vom da publicităţii şi o să vedeţi. Sunt cifre care ar trebui să le dea multora de gândit”, a mai spus Sorina Pintea.

Cu toate acestea, tot ieri, Ministerul Sănătății a anunțat că va solicita suplimentarea cu peste 25 milioane de lei pentru asigurarea finanţării necesare acestor centre. În prezent, un număr de 352 de centre de permanenţă în toată țara care se află în relaţie contractuală cu CAS și de asemenea, un număr de 27 de centre de permanenţă au primit aviz de înfiinţare din parte Ministerului Sănătăţii şi şi-au exprimat intenţia de a intra în relaţie contractuală cu CAS", se arată în poziţia Ministerului Sănătăţii.

”După revoluția fiscală din ianuarie, asta ne mai trebuia acum”

Adrian Dumitru David, primarul orașului Avrig este total nemulțumit de intenția ministrului Sănătății. ”Noi avem un centru de permanență mutat într-o locație nouă de anul trecut, cu dotări, tocmai acum lucrăm dintr-o sponsorizare de peste 80 de mii de lei. Rămân foarte surprins. Întrebarea mea e ce pune în loc, pentru că e ușor să distrugi. Cred că e necesar acest centru de permanență în orașul Avrig”, a declarat primarul.

David crede că intenția ministrului este de a transfera responsabilitățile financiare ale acestor centre în sarcina primăriilor, în condițiile în care acestea vor dori menținerea lor. ”Sunt aici 8-9 medici care fac garda, plus trei asistente. Funcționează de la ora 15 la 7 dimineața. Tocmai ce am investit anul trecut o sumă considerabilă pentru a-l muta într-o locație nouă, pentru că am stat în chirie ani de zile. Ori trecerea acestei responsabilități financiare, pentru că probabil că asta va veni, vor spune că dacă autoritățile locale vor să mențină aceste centre de permanență, atunci vor trebui să plătească toate cheltuielile. Trecerea acestora în grija primăriilor ne-au omorât. După revoluția fiscală din ianuarie, asta ne mai trebuia acum. Nu vă supărați, un medic ca să-ți lucreze, îi dai salariu. Și vezi numai într-un an de zile la cât se ridică salarizarea. Eu cred că cineva nu mai facem investiții, să ne ocupăm de funcționare, că e mai bine dacă nu avem nimic. Iar primăriile să fie arătate permanent cu degetul că nu se fac investiții. Cum să faci investiții? Când noi la nivel național dăm legi: se decontează naveta profesorilor. Plătește consiliul local. Se face aia, plătește consiliul local. De unde atâta resurse financiare la o primărie?”, se întreabă primarul Avrigului.

Cifrele centrelor de permanență din județ

În anul total, în anul 2017, în cele patru centre de permanență din județ au fost prezenți 42 de doctori și 31 de asistente medicale și s-au efectuat peste 25 de mii de consultații, în urma cărora sau acordat peste 11.000 de tratamente.

La Centrul de permanenţă Sibiu – Cedonia lucrează 11 medici și 10 asistente, iar în cursul anului trecut s-au făcut 12.027 de consultații și s-au acordat 2.984 de tratamente. La Centrul de permanenţă Sălişte lucrează 9 medici și 7 asistente, s-au făcut 2.952 de consultații în 2017 și s0au acordat 1.330 de tratamente medicale.

Centrul de permanenţă Agnita are 8 medici și 7 asistente. S-au făcut anul trecut 4.049 de consultații și s-au realizat 2.988 de tratamente.

La Centrul de permanenţă Avrig sunt 14 medici și 7 asistenţi medicali. Au fost făcute 6.519 de consultații și 4.550 de tratamente medicale. (sursa: Raportul Direcțiai Județene de Sănătate Publică pe anul 2017)

cedonia

Serviciile medicale sunt gratuite pentru pacienţi, atât asiguraţi, cât şi neasiguraţi

Conform Ordinului nr. 1.484 din 21 decembrie 2017 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice cu privire la asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă, emis de Ministerul Sănătăţii şi publicat în Monitorul Oficial nr. 1 din 3 ianuarie 2018, pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare în regim de gardă se poate înfiinţa un centru de permanenţă prin voinţa liber exprimată a minimum doi medici de familie, titulari de cabinete de medicină de familie, indiferent de forma de organizare, care pot coopta alţi medici de familie pentru a se constitui un grup de şapte medici. În situaţia în care se doreşte înfiinţarea unui centru de permanenţă, dar numărul medicilor din zonă este mai mic decât numărul minim de cinci, atunci pot fi cooptaţi medici de familie care nu sunt titulari de cabinet pentru a constitui echipele de gardă necesare funcţionării centrului de permanenţă.

Serviciile care pot fi acordate pacienţilor în cadrul unui centru de permanenţă constau în: asistenţă medicală în afecţiuni acute şi urgenţele medico-chirurgicale (cod verde), în limitele competenţei medicului de familie şi posibilităţilor tehnice; trimitere la specialişti în vederea internării în afecţiunile acute şi urgenţele medico-chirurgicale care depăşesc competenţele medicului de familie; administrarea medicaţiei necesare tratamentului de urgenţă care se asigură din trusa de urgenţă a centrului; eliberarea unei adeverinţe medicale pentru pacient, cu care se va prezenta a doua zi la medicul de familie pentru prescrierea reţetei. S-ar rezolva astfel urgenţele minore şi tratamentele injectabile în timpul nopţii, în weekenduri şi în timpul sărbătorilor legale, când nu sunt deschise cabinetele medicale. Serviciile sunt acordate gratuit pacienţilor, atât asiguraţi, cât şi neasiguraţi.

Centrele de permanență din județ:

Cedonia – Str. N. Iorga, nr. 50, Tel.: 0369-43510;

Săliște – Str. Spitalului, nr. 29, Tel.: 0269-553663;

Agnita – Str. Spitalului, nr. 10, Tel.: 0269-510490;

Avrig – Str. Gh. Lazăr, nr. 39A, Tel.: 0269-525488.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

11 comentarii

luk

Acum 5 ani

Niste imbecili!!! Si va merge tot judetul la Urgenta aia infecta din Sibiu? De unde iti vine sa fugi imediat ce ai intrat? Bai oameni buni...cine poate lua asemenea decizii?Ce om normal la cap? Cu ce argumente? Unde sa fug cu copiii in miezul noptii? Mizerie peste tot... P.S.Nu am auzit o stire buna dinspre Romania de ani buni...numai si numai autodistrugere....
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Zoro

Acum 5 ani

Scuze ca te intreb.... unde stai? Ca din comentariu reiese ca nu traiesti in Romania.
Raspunde

Alzara 1918

Acum 5 ani

Estimați că 7500 de pacienți ( asigurați și neasigurați , sibieni și din alte localități inclusiv cetățeni străini nonUE ) prezentați in primele 6 luni la Centrul de Permanenta Cedonia au degrevat dau nu nopțile și weekendurile UPU Adulți și Pediatrie ? Sunt județe unde in anii precedenți s-au înființat și finanțat ZECI de centre evident ineficiente .
Raspunde

Nu asa castigam

Acum 5 ani

Se inchid alea neperformante. Ma rog, care si cum sunt criteriile de performanta, e alta discutie. Iete aci stirea de pe flux, corectata: https://www.agerpres.ro/sanatate/2018/06/26/sorina-pintea-urmeaza-sa-promovam-un-act-normativ-pentru-desfiintarea-centrelor-de-permanenta--134516
Raspunde

ptrndlcuc

Acum 5 ani

votati psd in continuare, ne va merge din ce in ce mai bine... la Sfantul asteapta
Raspunde

sb

Acum 5 ani

sa inchida tot. atunci nu se va mai prezenta niciun bolnav nicaieri. ca nu are unde
Raspunde

cetateanul neturmentat

Acum 5 ani

Astia vor sa decimeze populatia! Nicio grija fata de om, nici macar fata de contribuabil.... Mai rau decat in comunism... Macar aia respectau mama si copilul...
Raspunde

Dr. Gheorghe Ovidiu Serbu

Acum 5 ani

Medicii de familie(in cabinetele lor și in centrele de permanenta) trebuie sa se ocupe de hârțogăraie, raportări, sisteme informatice, retete electronice , etc. Orice ! Dar trebuie ținuți departe de pacienți ! Dacă vor fi lăsați sa se ocupe de pacienti, va fi jale, caci vor creste cheltuielile / pacient !!! Iar dacă cresc cheltuielile/ pacient, o sa scadă veniturile speculanților ( pardon, “specialiștilor “) din Casele de Asigurări ! Pacienții care ajung la Unitatea de Primiri Urgente sunt rugați sa -și facă cruce cu vârful limbii pe cerul gurii, și sa se roage la Dumnezeu !
Raspunde

ordin de la shef

Acum 5 ani

trebuie adunati bani de peste tot pentru ca partidul sa nu dea prost de sticla.
Raspunde

Andu

Acum 5 ani

Dati-le mail-uri, scrisori si spuneti-le cat de util va este centru de permanenta langa care locuiti. Doar facand ceva concret, se poate schimba ceva in deciziile celor din spatele birourilor, care chiar nu cunosc realitatea. Uniti suntem mai puternici. Noua centru de la Cedonia ne e vital.
Raspunde

Nicu

Acum 5 ani

Bateți din gura gratis...boc Emil a închis spitale...nu centre de impotenta...unde dorm medicii de familie pe bani grei
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus