Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

GDPR e pentru toți. Câte pensiuni turistice din Sibiu trebuie să se conformeze

GDPR e pentru toți. Câte pensiuni turistice din Sibiu trebuie să se conformeze

Unitățile mici de cazare pentru turiști, pensiunile turistice sau pensiunile agroturistice, nu vor putea evita prevederile legislației care se referă la protecția datelor. Ministerul Turismului promite doar că va identifica metode pentru a evita birocratizarea procesului de cazare a turiștilor.

Pe 25 mai, la nivelul Uniunii Europene a intrat în vigoare Regulamentul privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, cunoscut mai mult ca GDPR. Prevederile acestuia au fost dezbătute de foarte multe ori, existând temeri că firmele mici vor fi afectate.

Recent, subiectul a fost adus în actualitate printr-o interpelare a deputatului Roxana Mînzatu. Aceasta l-a întrebat pe ministrul Turismului dacă GDPR va avea un impact negativ asupra activităților operatorilor din turism, înspecial asupra unităților mici de cazare tip pensiune turistică sau agroturistică. Mînzatu a menționat că în cadrul unei întâlniri cu reprezentnații unor pensiuni, aceștia ar fi reclamat că fac deja eforturi pentru a respecta obligația de a avea un angajat instruit și responsabil în domeniul protecției datelor personale „în contextul în care sectoul turistic se confruntă cu o gravă criză a forței de muncă”. „Ei au propus ca obligațiile menționate în regulament să fie înglobate, de o manieră cât mai simplă, în fișa de cazare existentă și în sistemul electronic sau cel folosit de pensiune pentru evidența turiștilor cazați”, a scris deputatul.

Precizăm că potrivit Normelor cu privire la accesul, evidența și protecția turiștilor în structuri de primire turistică, administratorii acestora sunt obligați să asigure înscrierea tuturor turiștilor în evidențele operative, la sosirea acestora, și completarea formularului «Fișa de anunțare a sosirii și plecării»”. Același document prevede o excepție pentru pensiunile turistice și agroturistice, însă care vor folosi pentru acest scop cărțile de imobil. Aceste informații sunt comunicate ulterior unităților de poliție teritoriale.

În răspunsul dat de ministrul Turismului, Bogdan Trif, funcționarul spune că „propunerea acestora (a administratorilor de pensiuni - n.n.) nu conduce la rezolvarea îndeplinirii obligațiilor ce le revin în speță, întrucât mulți dintre aceștia realizează evidența turiștilor cazați prin utilizarea «cărților de imobil»”. Astfel, Trif dă de înțeles că GDPR este obligatoriu pentru toți și promite că la nivelul ministerului „se vor analiza și identifica” dispoziții legale care să nu permită birocratizarea excesivă a procesului de cazare în unitățile specializate din România.

Menționăm că în județul Sibiu există 22 de pensiuni agroturistice, 273 de pensiuni turistice și trei pensiuni turistice urbane, conform informațiilor actualizate la 22 iunie 2018 de Ministerul Turismului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus