Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Autoritățile îndiguiesc Valea Hârtibaciului pentru a preveni inundarea drumului județean

Autoritățile îndiguiesc Valea Hârtibaciului pentru a preveni inundarea drumului județean

Autorităţile au decis, sâmbătă, îndiguirea preventivă a unor zone de pe Valea Hârtibaciului ca să împiedice inundarea drumului judeţean, potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii Judeţului Sibiu.

"Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Sibiu s-a reunit, din nou, astăzi, pentru a participa la videoconferinţa cu comandamentul de inundaţii convocat de ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan. Judeţul Sibiu se află, în continuare, sub avertizări meteorologice de ploi abundente, cod galben şi cod portocaliu în partea de sud. Cele mai mari probleme sunt pe Valea Hârtibaciului, unde se va interveni, astăzi, pentru îndiguirea preventivă, pentru a împiedica inundarea drumului judeţean. Acţiunea va fi coordonată, din teren, de prefectul Adela Muntean. În calitate de preşedinte al CJSU Sibiu, prefectul recomandă cetăţenilor să respecte indicaţiile autorităţilor şi să se intereseze din timp asupra stării vremii şi a drumurilor pe care urmează să se deplaseze. Populaţia este sfătuită să îşi limiteze activităţile în aer liber pe timpul manifestărilor fenomenelor meteo", se arată în comunicatul de presă al Prefecturii Sibiu.

Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obţinute prin intermediul aplicaţiei DSU şi a Platformei Naţionale de Pregătire pentru Situaţii de Urgenţă "Fiipregatit.ro".

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis cod portocaliu pentru sudul judeţului Sibiu, în intervalul orar 11,00 - 23,00. Se vor semnala averse de ploaie şi descărcări electrice. Cantităţile de apă vor depăşi 50 de litri/metrul pătrat şi, izolat, chiar 60 - 70 de litri/mp. Rămâne în vigoare şi codul galben hidrologic pentru Cibin şi Târnava Mare.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

coralya

Acum 5 ani

Felicitari - montarea si inaltarea malului cu gabioane ar fi o solutie ieftina si cam pe definitiv facuta .Este estetica si extrem de usor de realizat.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus