X
autobuz tursib

Șoferii Tursib reiau negocierile care au dus la grevă. “În ultimele luni au plecat mai mulți colegi“

Sindicatul Dumbrava din cadrul societății de transport public a municipiului Sibiu solicită conducerii deschiderea unor noi runde de negocieri pentru majorarea salariilor. După o grevă japoneză, aceste negocieri au fost întrerupte în aprilie, în așteptarea rezultatelor financiare obținute de Tursib pe prima jumătate a acestui an.

Sindicaliștii au notificat conducerea Tursib pentru a relua negocierile în vederea semnării unui act adițional la Contractul colectiv de muncă pe anul în curs. Revendicările sindicale urmăresc în special creșterea salariului de încadrare pentru personalul de bord la 2.500 de lei.
În cadrul negocierilor, sindicaliștii cer informații despre situația financiară a societății. Asta deoarece, în cadrul negocierilor din primăvara acestui an, conducerea Tursib a respins solicitările de majorare ale salariilor, invocând faptul că, în bugetul societății aprobat de Consiliul local al Sibiului, nu există resurse financiare suficiente. Și că aceste resurse ar putea fi suplimentate după jumătatea anului, în funcție de rezultatele financiare ale Tursib SA.
“Vă solicităm pregătirea documentelor relevante care susțin situația financiară actuală a firmei angajatoare, fără a le exclude pe cele care atestă modificări financiare intervenite după data semnării CCM/2018 între părțile semnatare, având în vedere că acesta a fost motivul pentru care am acceptat prorogarea discutării majorărilor salariale începând cu lunile iunie/iulie 2018“, se arată în notificarea depusă în urmă cu trei zile și semnată de Alin Poabar, președintele sindicatului, alături de Aurel Văcariu și Marian Surdu, vicepreședinți, și de către Adrian Vlad, secretar general.

11.798 de ore suplimentare. Aproape jumătate nu și-au luat concediul pe anul trecut

În 25 aprilie 2018, când angajații Tursib declanșau o grevă japoneză în semn de protest față de evoluția negocierilor, liderii sindicali anunțau că din cauza lipsei de personal șoferii societății au cumulat aproximativ 7.100 de ore suplimentare, neplătite. Între timp, liderii de sindicat anunță că, până la 1 iulie 2018, că numărul orelor suplimentare efectuate la volan și neplătite a ajuns la 11.798.
Datele anunțate intră în ușoară contradicție cu ceea ce au constatat reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă, sesizați de către sindicaliști. Concluziile controlului ITM nu fac nicio referire la aceste ore suplimentare neplătite. “Conform situației prezentată de angajator, la data de 12.06.2018, concediile de odihnă aferente anului 2016 sunt efectuate «în procent de 98%», dar conducătorii de autobuz vor beneficia în cursul lunii iunie 2018 de zilele de concediu neefectuate aferente anului 2016, conform programării întocmite de managerul de transport. Conform situației înregistrată în societate, concediile de odihnă aferente anului 2017 sunt realizate «în procent de 54%»“, semnează inspectorii ITM Sibiu, în răspunsul dat sindicaliștilor ca urmare a controlului efectuat la Tursib.

În aceste condiții, sindicaliștii vorbesc de demisii semnate deja de unii șoferi și de demisii care așteaptă să fie semnate. “Vă învederăm pe această cale faptul că în ultimele luni au plecat din societate mai mulți șoferi, fiind deciși pentru încetarea contractului de muncă și depunerea demisiei alte șapte persoane, iar motivul demisiei îl constituie în toate cazurile nemulțumirea față de cuantumul redus al salariului și programul excesiv, neechilibrat de muncă definit prin raportul dintre contraprestațiile angajator/angajat“, se mai arată în notificarea trimisă de Sindicat conducerii Tursib.

În același document, sindicaliștii lasă de înțeles că eventuale noi forme de protest sindical sunt de așteptat în cazul în care negocierile nu se vor încheia cu un rezultat agreat de ambele părți. “Având certitudinea că veți onora solicitările noastre, respectând legea și drepturile membrilor de sindicat și pentru a preveni acutizarea situației conflictuale și declanșarea unui litigiu, vă mulțumim pentru cooperare și vă asigurăm de întreaga noastră considerațiune“, este formularea dinaintea semnăturilor liderilor de sindicat.

Citește și

Șoferii Tursib intră în grevă

Grevă la Tursib. Concluziile negocierilor

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

4 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Rusine ITS si ITM

    ITM-ul de ce nu intervine? Doua zile libere consecutiv nu am mai avut de mult timp. Cum e posibil ca un angajat sa lucreze 260 de ore pe luna?

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    El Gringo

    Eu consider că ITM ar trebui sa fie desființat deoarece de foarte multe ori face jocul celor ce încalcă legea,iar colac peste pupăză nu știu nici să facă control corect,sunt total pe dinafară,iar amenzile date de ei nu depășesc 5000 de Ron… acceptabil pentru infractori că sa câștige mai mult din infracțiunile ce le fac.,..
    Și că ultimă fază amenzile date se plătesc tot din sacul firmei…
    Normal ar fi că acele amenzi sa fie imputate din buzunarul Directorilor și a consiliului de administrație…Au de unde da,,,

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Andrei

    ITM e plin de incapabili și spagari. La noi au venit în control, după o sesizare, au constatat că se încalcă legea au dat 5000 de lei amenda și au pus în vedere modificarea programului; care nu s-a modificat normal. Nu au venit iar în control și pentru 4 ani de ilegalități au dat amenda de 5000? E un fel de mergeți așa că merită. Nu mai vb de faptul că cei care au făcut sesizarea au fost concediați la 2 săptămâni…așa că trăiască ITM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact