X
gulyas muzeul astra (3)

FOTO VIDEO – Muzeul în aer liber a fost capitala gulyas-ului

Zilele Hungarikum au adus din nou la Sibiu unul din cele mai gustoase concursuri din zonă – competiția de gătit gulyas. 41 echipe au luptat până la ultima lingură de gulyas, pentru titlul de cel mai bun preparat.

41 de rețete de gulyas au fost prezentate la Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului și niciuna nu s-a asemănat cu cealaltă. Zilele Hungarikum au reușit și anul acesta, pentru cea de-a noua ediție, să îi determine pe bucătari, fie ei experimentați sau amatori, să își încerce talentul în marea bucătărie în aer liber.

Bucătarii au încercat să fie cât mai inventivi și să adauge ingrediente speciale, să schimbe tipul de carne sau pur și simplu s-au jucat cu cantitățile.

„Anul acesta am ales carne de vânat, de mistreț. Până acum, am făcut în fiecare an din carne de vită, dar anul acesta ne-am gândit să schimbăm puțin rețeta. Ingrediente secrete sunt câteva, dar nu pot să le dezvălui. Trebuie să păstrăm secretul gustului. Este al patrulea an consecutiv în care participăm și sperăm să mai venim. Anii trecuți am reușit să luăm atât premiul III, cât și premiul II. În fiecare an am crescut câte puțin, iar anul trecut am luat premiul special și am participat la cel mai mare concurs de gulyas din Ungaria”, spune Gabriella Nagy.

„Am urmărit de mult timp acest concurs și anul acesta m-am pregătit din timp, am zis că o să vin aici să particip orice ar fi, așa că mi-am luat liber de la serviciu să vin aici. E un gulyas tradițional cu carne de vită, ceapă, ardei, morcovi, țelină, pătrunjel, untură, boia. Am câteva secrete și cel mai important ar fi că nu se pun multă boia și multă ceapă, se pun foarte multă boia și foarte multă ceapă. La fel și untura. Dacă ai untură bună la început, va da un gust special mâncării la final. Nu prea cred că o să câștig, având în vedere competiția acerbă, dar în fond nici nu e vorba despre asta, e vorba să ne simțim bine, să ne distrăm și să mâncăm un gulyas bun la final”, spune Dragoș Dumitru.

gulyas muzeul astra (5)

gulyas muzeul astra (6)

După aproape 5 ore de gătit, mâncarea a fost gata, iar vizitatorii au început degustările în funcție de preferințe – cu vită, porc, mistreț, gulyas mai dulceag, mai picant, cu murături sau fără.

„Am venit cu stomacul gol, pregătit să gust din toate. Am mâncat gulyas picant de la vreo trei echipe deja și nu știu zău cum o să se decidă juriul. Toate sunt foarte bune și nicio porție nu seamănă cu alta. Când mă gândesc la faptul că sunt 41 de echipe, aproape că-mi fac puțin curaj să gust din toate. Totuși, va trebui să las puțin loc și pentru desert”, spune Marius, un degustător devotat concursului.

„E puțin cam dulce pentru gustul meu gulyas-ul pe care l-am ales, dar e bun. O să merg să mai încerc din vreo două locuri, ca să-mi fac o idee mai clară. E prima dată când vin, dar cu siguranță nu va fi ultima”, spune Nicoleta.

gulyas muzeul astra (2) gulyas muzeul astra (1)

Cu toate că ziua petrecută în aer liber gătind a fost îndeajuns pentru mulți dintre bucătari, unii au așteptat nerăbdători deliberarea juriului, pentru a vedea dacă au făcut sau nu o treabă bună. Premiile au fost oferite pentru cele mai bune rețete tradiționale, reinterpretate sau alte rețete decât gulyas. Dana și Horațiu Armenciu au primit cel mai frumos cadou pentru aniversarea căsătoriei lor – au câștigat primul loc la gulyas tradițional.

„Nu sărbătorim doar premiul I pentru cel mai bun gulyas tradițional, ci și 10 ani de căsătorie. E un sentiment foarte frumos și ne bucurăm că am reușit să gătim cel mai bun gulyas anul acesta. Într-un fel ne gândeam că poate vom câștiga concursul, dar având în vedere faptul că anul trecut nu am reușit, exista și o urmă de îndoială. Totuși, iată că am reușit”, spune Dana Armenciu.

Zilele Hungarikum se vor încheia în această după-amiază, după ce vizitatorii vor gusta din gulyas-ul tradițional realizat într-un ceaun uriaș.

gulyas muzeul astra (7) gulyas muzeul astra (8)

gulyas muzeul astra (4)

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Adriana Hambasan

    Nu avem nevoie de produse ale asupritorilor fratilor ardeleni!!! Suntem romani si ne apărăm neamul, glia si traditiile sfinte! E an centenar, sufletul neamului cel românesc! Sa ne iubim olteni ardeleni si moldoveni ca suntem daci si sa nu ii mai lăsăm pe străini sa ne asupreasca tara!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact