Președintele PNL Sibiu, Raluca Turcan, s-a aflat sâmbătă la Cornățel, pentru a se întâlni la fața locului cu voluntarii care încearcă să repună în funcțiune linia ferată îngustă Sibiu – Agnita. ”Că Statul suferă de o acută lipsă de viziune, că este reprezentat de oameni care nu sunt în stare nici măcar să pronunțe în limba română 2020, mă întristează. Dar nu mă surprinde. Mă revoltă, însă, indiferența cu care autoritățile îi tratează pe cei care, luând act de incapacitatea Statului, chiar încearcă, VOLUNTAR, să miște lucrurile. L-am vizitat la Cornățel pe Mihai Blotor și pe amicii săi din Asociația Prietenii Mocăniței, oameni dedicați de zece ani protejării, revigorării și punerii în valoare a liniei înguste Sibiu-Agnita. Este teribil de emoționant cum oameni bine pregătiți, cu slujbe sigure și bune, își asumă să lupte pentru a salva o părticică din trecutul Văii Hârtibaciului și a face din ea obiectiv de atracție turistică. Singurii lor aliați sunt actualul Consiliu Județean Sibiu și societatea civilă care au înțeles, văzând chiar primele rezultate, importanța unui astfel de proiect pentru zonă”, a postat pe pagina sa de Facebook, Raluca Turcan.
Voluntarii sunt blocați în demersul lor de birocrația din Ministerul Transporturilor, mai precis din cauza proprietății diferite a liniilor și terenurilor căii ferate. ”Instituțiile centrale subordonate sau asociate Ministerului Transporturilor nu sunt în stare să descâlcească situația juridică a liniilor și terenului de sub linii, sunt incapabile să se pună de acord și să aprecieze când cineva face munca pe care trebuia să o facă ei: repară linii pentru Statul Român, schimbă traverse pentru Statul Român, protejează –atenție!- monumente istorice în locul Statului Român! Și toate acestea, fără bani de la Statul Român. Ba mai mult, nepriceperii autorităților de la București li se adaugă de ceva vreme și o serie de șicane pe care alte instituții vigilente le practică împotriva voluntarilor”, a mai spus Turcan.
Deputatul de Sibiu a făcut mai multe interpelări pe această problemă, până acum primind mai multe asigurări că instituțiile statului vor face tot ce le stă în putință pentru deblocarea situației.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Pompieri Agnita , Raluca Turcan , ministerul transporturilor , Antrenorul Eugen Neagoe , Statul Român , mocanita , Vaii Hartibaciului , Mihai Blotor , Consiliu Judeţean Sibiu , Asociatia Prietenii Mocanitei , Că Statul , Pentru Sibiu , Ministerului Transporturilor , Statului Român
Vizualizari: 1348
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
AndreiM
Acum 1 oră
Dragoș Ratiu
Acum 1 oră
O sibianca
Acum 2 ore
Cetatean
Acum 2 ore
Hermann Stadt