X
Foto: Mediafax

Suspendarea președintelui. PSD-iștii așteaptă opinia juriștilor

Opinia social-democraților din teritoriu este că președintele Klaus Iohannis trebuie suspendat, însă se așteaptă un punct de vedere al juriștilor partidului, a declarat pentru Mediafax secretarul general adjunct al partidului, Codrin Ștefănescu. Coaliţia urmează să decidă dacă va demara procedurile de suspendare ale preşedintelui, în contextul în care şeful statului refuză de o lună să pună în aplicare decizia CCR de revocare a Laurei Codruţa Kovesi. Liviu Dragnea anunţa pentru luni şedinţa coaliţiei, însă Tăriceanu a plecat din ţară. “Sigur că dacă îi întrebi pe ai noştri din judeţe şi electoratul nostru, toată lumea ne zăpăceşte la cap cu suspendarea. Este o presiune fabuloasă, inclusiv în spaţiul online. Dar nu poţi să iei decizia aceasta până nu analizezi tot. Tot înseamnă tot, costuri, voturi, procent, în ce dată şi cum, dacă este necesar, nu este necesar, ce spune Constituţia, cât are Iohannis ca să respecte decizia. Toate chestiile acestea nu le poţi gândi cu inima, aşa sufleteşte cum fac eu. Se face o comisie mixtă PSD-ALDE care trebuie să întocmească, nu un raport, că nu suntem la comunişti, nişte puncte de vedere. Astea pot fi gata în seara aceasta, pot să fie gata mâine. O să le discutăm şi vedem despre ce este vorba, punem întrebări «de ce aşa şi nu aşa?». În orice caz, din partea electoratului, partea mare care ne susţine este o presiune fabuloasă pentru suspendare, pentru că deja este bătaie de joc modul în care tratează Iohannis chestiunea aceasta legată de Constituţie e aşa un fel de «hai să luăm la mişto tot poporul».”, a declarat, pentru Mediafax, Codrin Ştefănescu, secretar general adjunct al PSD.

Acesta a mai afirmat că nu va fi o şedinţă a coaliţiei în cursul zilei de luni, aşa cum anunţase iniţial Liviu Dragnea, dar că social democraţii vor citi opinia juriştilor. “După opinia PSD in corpore, are mână liberă (n.r. Liviu Dragnea) să anunţe că mergem la procedura de suspendare. Fără discuţie. Logica spune însă că te uiţi pe punctele de vedere făcute de cei mai buni jurişti şi analişti pe care îi avem în ambele partide şi cred că îi avem pe cei mai buni oricum. Ţinem cont. Din punct de vedere al susţinerii, Dragnea are susţinerea integrală a opiniei publice pro PSD şi pro coaliţie”, a afirmat liderul PSD.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    L

    Obraznicaturi si ordinari de comunisti o sa plecati din istorie pentru totdeauna va garantam noi generatia tanara.
    Puneti in aplicare toate mizeriile voastre si va dam foc comunistilor.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact