X
rmn

Primul RMN, din cele trimise de Ministerul Sănătății, a fost pus în funcțiune la Sibiu

RMN-ul de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu este primul aparat de acest gen pus în funcțiune, din proiectul Ministerului Sănătății prin care 19 spitale din țară au fost dotate cu RMN-uri de ultimă generație. Costurile de amenajare a spațiului în care a fost amplasat aparatul se ridică la 250.000 de lei.

Pacienții ajung de acum mult mai ușor la investigații la RMN, la Sibiu, datorită punerii în funcțiune a RMN-ului primit de la Ministerul Sănătății. Proiectul a presupus dotarea a 19 spitale din țară cu astfel de aparate de înaltă performanță, în mod gratuit. Mai mult, de o săptămână aparatul a intrat și în contractul de investigații paraclinice pe care spitalul îl care cu Casa de Asigurări de Sănătate, ceea ce înseamnă că pacienții vor putea să vină la investigații cu costul decontat.

„Decizia luată de Ministerul Sănătății, prin care s-au dotat 19 spitale cu acest gen de aparat, este o decizie salutară și trebuie apreciată ca atare. Aparatul reușește să intre, începând cu luna iulie, în contractul de paraclinice al spitalului, ceea ce aduce plusvaloare atât serviciilor spitalului cât și beneficii directe către asigurații noștri din județul Sibiu. Valoarea contractului pe paraclinic cu SCJU Sibiu nu include distinct o parte din sumă pentru RMN. Așadar, suma integrală contractată lunar va fi împărțită de către furnizor pe principalele direcții pe care le consideră importante și necesare pentru investigații”, spune Vasile Spinean, directorul Casei de Asigurări de Sănătate Sibiu.

rmn

Amenajarea spațiului, precum și inaugurarea aparatului au durat mult mai puțin decât în restul țării. Cu toate că unitatea sibiană a fost a patra care a primit RMN din România, a fost prima care a reușit să pună în funcțiune aparatul.

„Era absolută nevoie de un asemenea aparat, pentru că, după cum am mai spus, pentru a trata corect un pacient, este nevoie de un diagnostic corect, iar un diagnostic corect poate fi pus cu ajutorul acestui aparat. În sectorul public din județul Sibiu exista un singur RMN care e destul de vechi, la Spitalul Militar, iar în rest totul era doar în sistem privat și cozile erau și sunt destul de lungi pentru a te programa la un RMN. Aducând acest nou aparat și spitalul având contract cu CAS, o mare parte din pacientii spitalului vor fi investigați RMN în spital. Costurile spitalului vor fi reduse, ținând cont de faptul că nu se mai plătesc investigațiile în afară și în viitorul apropiat vom trece și la efectuarea de RMN contracost, la cerere. Până în momentul de față, costurile de amenajare se ridică la 250.000 de lei. 200.000 de lei au fost suportați de Consiliul Județean Sibiu, iar restul din fonduri proprii ale spitalului”, spune Cornel Benchea, managerul SCJU Sibiu.

Aparatul de înaltă performanță a fost un „cadou” multașteptat atât pentru angajații spitalului cât mai ales pentru pacienții care erau pe lista de așteptare de multă vreme.

„Din 2001 lucrez la radiologie și mă bucur că acum am oportunitatea de a lucra în acest centru performant. Ce e foarte important pentru orice aparat RM este faptul că acestea nu sunt nocive pentru noi, pentru pacienți, oferă o gamă largă de investigații, se examinează segmente ale corpului. Pacientul nu are contraindicații multe. Este însă foarte important ca pacientul să nu aibă corpuri metalice introduse în corp chirurgical. Tehnica înseamnă că pacientul va fi introdus în câmpul magnetic și, sub acțiunea unei antene care emite unde de radiofrecvență, se obțin imaginile radiologice. La unele investigații, durata este mai lungă. O investigație medie durează cam 20 de minute dar se poate ajunge chiar și până la o oră și jumătate, depinde de diagnostic și de cooperarea pacientului. Acesta trebuie să stea nemișcat. Numărul pacienților zilnici depinde de programul de lucru. Acest aspect nu a fost încă stabilit exact, dar în medie putem avea cam 10 investigații simple într-o tură”, spune Cristina Tatu, tehnician RM în centrul de imagistică și radiologie al SCJU Sibiu.

rmn3

Beneficiarii spun că era mare nevoie de un astfel de aparat într-un spital de stat.

„Am nevoie de RMN pentru o problemă de articulații. Chiar cred că era nevoie de un asemenea aparat în Sibiu, nu numai pentru mine ci și pentru toți pacienții care au diferite probleme de articulații, de oase și așa mai departe. Consultația mea este decontată prin CAS, ceea ce iarăși este foarte bine. Eu nu am mai avut nevoie de RMN, dar am avut cunoștințe care au avut nevoie și care erau pe o listă lungă de așteptare și au întâmpinat multe piedici până să ajungă în sfârșit la investigații”, spune Stelian Rusu, pacient.

„Este pentru a doua oară cât fac un RMN. E o senzație ciudată și trebuie să ai multă răbdare să stai în aparat. E bine că în sfârșit avem acest aparat, pentru că era o mare nevoie de așa ceva la Sibiu, în mediul spitalicesc de stat. Primul RMN pe care l-am făcut a fost la o clinică privată. Acum însă nu mai trebuie să mergem la privat, pentru că putem să facem aceste investigații aici, la spitalul județean”, spune Ovidiu Gligor, pacient.

În ceea ce privește persoanele care au prioritate la investigații cu ajutorul noului RMN, acest aspect este încă în mare parte în lucru. Deocamdată însă, pacienții internați la Sibiu și cei din spitalele arondate SCJU sunt pe primul loc.

„Aparatul este folosit în primul rând pentru pacienții internați în Spitalul Județean Sibiu, pentru pacienții din spitalele arondate lui și din județele limitrofe, respectiv Vâlcea și Alba, cu care spitalul nostru are relații de colaborare. El completează investigațiile imagistice care se folosesc în acest moment în spital și este foarte important pentru clasificarea spitalului. Este cel mai complex aparat de diagnostic. Solicitările sunt foarte numeroase, avem o prioritizare a pacienților și există o listă de așteptare, dar care nu este așa de numeroasă. Încercăm să rezolvăm fiecare caz cu promptitudine” Florin Grosu, șeful laboratorului de radiologie.

rmn7

Potrivit managerului SCJU Sibiu, în demersurile spitalului s-au implicat inclusiv oameni din comunitatea sibiană.

„Întreaga comunitate s-a implicat în acest mare proiect al spitalului. Spre exemplu, masa personalului care a venit să instruiască personalul nostru a fost asigurată de un restaurant din Piața Mică, de asemenea cazarea a fost oferită de un hotel din centrul orașului unde am avut prețuri speciale, așadar toată lumea a pus umărul și a făcut eforturi chiar și financiare pentru ca Sibiul să beneficieze de acest RMN și aș vrea să le mulțumesc tuturor pentru colaborare” Cornel Benchea, managerul SCJU Sibiu.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    gica

    La data de 29 iunie a fost inaugurat RMN-ul de la spitalul judeţean din Piteşti! in prezenta ministrului. Deci pana la urma care este primul instalat? In plus de asta la spitalul din Sibiu mai este un RMN care este mai performant si sta degeaba de cativa ani. Pana la urma care este adevarul?

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Grigore

    La Pitesti si Brasov aparatele RMN au fost doar inlocuite, spatiile fiind amenajate inca de acum cativa ani. Spitalul din Sibiu a fost primul care a amenajat spatiul si a semnat un contract nou cu Casa de Asigurari de Sanatate. Aparatul RMN existent, este destinat doar activitatii de cercetare , acesta neputand fi folosit in alte scopuri!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact