X
D26R9558

Peste 350 de meşteri populari în Dumbrava. Intrare liberă

Peste 350 de meşteri populari vor promova toate etniile din România la festivalul Astra Multicultural din Sibiu, în perioada 12-15 iulie 2018.

În perioada 12 – 15 iulie 2018, Muzeul ASTRA din Sibiu găzduieşte cel mai mare eveniment al său din an, Astra Multicultural, cu participarea a peste 350 de meşteri populari şi reprezentaţi ai tuturor minorităţilor din România. Astfel, vizitatorii vor putea participa la ateliere de gătit organizate de rromii din Poiană Pelisani sau de către ucrainenii din Mahmudia, vlahii din Timoc, tătari, saşi, sârbi, maghiari, lipoveni, aromâni dar şi demonstraţii practice de meşteşuguri, muzică, dans şi port popular.

Vineri, 13 Iulie 2018, intrarea va fi liberă. Vor fi animaţii culturale în 14 gospodarii, monumente expuse în Muzeu, dar şi 30 de ateliere interactive în care vor participa peste 350 de meşteri, muzicanţi şi dansatori.

D26R8309

ASTRA Multicultural este o iniţiativă dezvoltată în cadrul proiectului Patrimoniu deschis care vine să aducă frumuseţea valorilor multietnice în faţa publicului vizitator prin animaţii culturale în gospodăriile din muzeu, ateliere interactive, muzica şi dansuri, meşteşuguri şi gastronomie.

Sâmbătă şi duminică, în paralel cu ASTRA Multicultural, va continua şi proiectul Satul din spatele frontului, o iniţiativă care aduce în Muzeul în aer liber o serie de animaţii culturale menite să dezvăluie publicului vizitator aspectele complexe ale zonelor rurale din timpul Primului Războiului Mondial. Acest proiect face parte din oferta cultural-turistica pe care Muzeul ASTRA a pregătit-o pentru anul acesta, fiind desfăşurat în cadrul Programului Centenar.

“ASTRA Multicultural transmite mesajul Unitate prin diversitate, unitate în contextul european, unitate realizată prin fenomenul ASTRA. O să fie un maraton de evenimente desfăşurate în toate zonele etnografice prezente în Muzeul ASTRA. Vom avea animaţii culturale în 14 gospodarii, monumente expuse în Muzeu, dar şi 30 de ateliere interactive în care vor participa peste 350 de meşteri, muzicanţi şi dansatori. Vrem să fim prezenţi din ce în ce mai mult în programele sustenabile de dezvoltare regională în segmentul turistic şi gastronomic. Şi vom fi prezenţi prin fapte ! Vom avea ateliere interactive, bucate tradiţionale la Târgul de ţară, dansuri populare. De asemenea, în cadrul proiectului Satul din spatele frontului vor fi redate secvenţele de pregătire a gospodăriilor aflate pe linia frontului din Primul Război Mondial, ilustrându-se modul cum era organizat interiorul unei gospodarii cu încartiruire de trupe. Ca şi componenta gastronomică, vom organiza în Muzeul în aer liber ateliere de gătit cu mâncăruri specifice tuturor provinciilor istorice româneşti. Toate reconstituirile din acest program sunt făcute cu elemente de recuzita similară celor existente în acele vremuri.”, a declarat Ciprian Anghel Ştefan, managerul general al Muzeului ASTRA.

Program_Satul din spatele frontului 14-15 iulie 2018 (1)

Evenimentul este organizat sub egida Anului European al Patrimoniului

Acţiune cofinanţată de Consiliul Local Sibiu şi Primăria Municipiului Sibiu, realizată cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu.

Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact