X
iohannis

Iohannis solicită Parlamentului să nu ignore recomandările Comisiei de la Veneția

Președintele României Klaus Iohannis, consideră că opinia preliminară a Comisiei de la Veneția referitoare la modificările aduse Legilor justiției constituie un semnal extrem de îngrijorător cu privire la independența justiției.

“Prin documentul făcut public astăzi, Comisia confirmă punctele de vedere exprimate de societatea civilă, de Consiliul Superior al Magistraturii, de judecători și procurori, cât și de Președintele României, inclusiv prin sesizările de neconstituționalitate și cererile de reexaminare formulate la aceste legi. Concluziile cuprinse în această opinie preliminară, care are aceeaşi valoare juridică precum opinia finală care va fi formal adoptată în luna octombrie, fără modificări, de către Comisie, indică impactul negativ pe care punerea în aplicare a unora dintre aceste modificări legislative l-ar avea asupra sistemului judiciar” se arată într-un comunicat postat pe site-ul președenției.

Președintele solicită Parlamentului, în calitate de unică autoritate legiuitoare a țării, să nu ignore recomandările organismului european.

Totodată, președintele precizează că recomandările cuprinse în opinia preliminară a Comisiei de la Veneția vor fi avute în vedere cu ocazia sesizării Curții Constituționale cu privire la Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor, recent reexaminată de către Parlament.

Iohannis reiterează faptul că România s-a angajat să respecte normele și valorile europene ale democrației constituționale, iar independența procurorilor și judecătorilor este fundamentul unei justiții corecte, principiu de la care un stat de drept nu poate abdica.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

5 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Zoldi Tibor

    Ce minune!!!Mr. President aputut sa citeasca o scrisoare de 30 de pagini in 2h. si o propozitie nu a putut-o citi in 32 de zile Ce performanta!!!!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        Zorro

        lol, esti varza….este arhicunoscuta lipsa unor notiuni elementare de democratie la cei ca tine si cei pe care voi ii sustineti.
        Voi sunteti doar o cireada de rumegatoare care alearga dupa o fenta.
        Probabil nu o sa realizati toata viata voastra acest lucru si va ve-ti simti impliniti in micimea voastra intelectuala si civica.
        Succes voua TFL-isti!

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact