X
poza Neagu Nicolae - fundal PNL

Deputatul Neagu, despre rezultatele sondajului IMAS: „PSD-ul decontează efectele politicii economice”

Deputatul PNL Nicolae Neagu a comentat rezultatele sondajului IMAS publicat de Newsweek România, potrivit căruia social-democrații au pierdut din încredere.

„PSD-ul decontează efectele politicii economice dezastruoase care a dus la diminuarea coșului zilnic necesar traiului decent și s-a evidențiat prin lipsa totală a investițiilor în infrastructură”, a scris parlamentarul pe pagina sa de Facebook. Acesta se arată încrezător în „puterea românilor de consolidare a valorilor liberale și europene”.

sondaj imas pnl

Rezultatele sondajului arată că PNL a depășit PSD cu 0,8%, ajungând la 29,2% din intențiile de vot, în creștere cu două procente față de luna decembrie a anul trecut. De asemenea, tot în creștere este, conform sondajului realizat de către IMAS, și USR, care a câștigat anul acesta aproape 3% din intențiile de vot ale electoratului român, ajungând la 11,3%. Deși încă nu există oficial ca partid, formațiunea fostului premier Dacian Cioloș, are o intenție de vot de 8%. În același timp, dacă în decembrie 2017, PSD era cotat la 32,4%, în iunie, când Liviu Dragnea, liderul partidului, a primit condamnare în primă instanță și s-a modificat codul penal și codul de procedură penală, social-democrații au ajuns la doar 28,4% din intențiile de vot ale românilor.

„Oamenii percep dincolo de manipulare şi cenzură, oamenii sancționează minciuna şi populismul, iar asta se poate vedea cu ochiul liber”, a comentat la scurt timp de la prezentarea rezultatelor sondajului PNL – la fel, printr-o postare publică pe Facebook.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

6 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Jean Valjean

    Sondaj de rahat (va amețiți cu apă rece )PSD-ul va deconta pentru dezastrul României aşa cum ai decontat tu pentru falimentul Metalcarului!!!

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sica Mandolina si PNL la 99,99%

    Sondaj facut la comanda pt a mai da o gura de oxigen PLL istilor si pentru a-ai convinge sa nu mai fuga la ALDE. Sondaj facut de unu institut controlat de Alin Teodorescu, cunoscut pentru optiunile sale de extrema dreapta.
    Acest individ, s-a inscris in PCR in 1989, de bunavoie si nesilit de nimeni.
    În anul 1990 a fost ales primul președinte al Grupului pentru Dialog Social (GDS), funcție în care a rămas până în 1991 și în perioada 1990-1996 a fost Președinte al Consiliului Fundației Soros.
    A fost fost si parlamentar o perioada de timp.
    Un sondaj e credibil atunci cand esantionul investigat este reprezentativ la nivel national, cuprinzand toate regiunile tarii.
    Daca investighezi 100 de indivizi din Sibiu doar, evident ca iasa PNL la 80%.
    Asta e un sondaj credibil la fel cum este credibila afirmatia ca Sica Mandolina bea doar ceai de fructe!
    Succes la imbatat cu apa rece PNL!

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    gina

    Cine vorbeste!! ((((( Nici ei, dar nici voi! Plecati naibii din viata noastra! Suntem atat de scarbiti de voi toti si de tot ce se intampla, incat nu ne mai intereseaza nimic, nu mai avem sperante. Bleahhhhhhhhh si atat!

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact