X
Un tramvai numit Popescu-71

„Un tramvai numit Popescu”-O călătorie inițiatică din care nimeni nu coboară la prima stație

Una din cele mai nonconformiste familii din teatrul românesc, familia Popescu a revenit pe „scena” teatrului sibian, după cinci ani de pauză. „Un tramvai numit Popescu” și-a reluat drumul în tramvaiul 26, în prima jumătate a lunii iulie.

O minunată tragi-comedie, „Un tramvai numit Popescu” a revenit la Sibiu după o absență de cinci ani și nu oricum, ci într-un tramvai care circulă pe ruta Zoo-Rășinari și retur. Îmbrăcaţi în nuntaşi, bărbaţii cu floare în piept și femeile în rochii de mireasă, având cupe în mână, actorii pregătesc publicul pentru „o călătorie de nuntă”. La plecare, publicul este poftit în tramvai și vagoanele se pun în mișcare, dar nimeni nu îi avertizează că vor avea parte de una din cele mai interesante experiențe teatrale. Fiind atât de aproape de public, actorii reușesc cu mare ușurință să includă fiecare persoană în parte în această călătorie din care nimeni nu coboară la prima stație.

Un tramvai numit Popescu-31

În drum spre Rășinari, membrii familiei Popescu se prezintă pe rând, cu un farmec inegalabil și plini de umor.

„M-am îndrăgostit treptat de mătușă, așa pas cu pas ne-am împrietenit și am un pic din nebunia ei și în viața de zi cu zi. Mătușa e optimistă și nu îi este frică de moarte. E o experiență minunată, ca un vis, așa”, spune Codruța Vasiu, cea care o interpretează pe mătușa Popescu.

Un tramvai numit Popescu-11

După prezentarea întregii familii, facem cunoștință cu Arta Popescu iar toată lumea este poftită la nuntă.

Un tramvai numit Popescu-57

În staţia de la Răşinari, întregul alai coboară din tramvai și se derulează o secvenţă de teatru de animaţie, o parodie în versuri după „Conu Leonida față cu reacțiunea” de I. L. Caragiale.

Un tramvai numit Popescu-40

Pe drumul de întoarcere de la Răşinari se derulează Artele lui Popescu: teatrul, circul, muzica, dansul, pictura şi filmul.

Cunoscutul regizor de teatru, Gavriil Pinte, spune că a avut privilegiul să îl cunoască pe cel care l-a inspirat cu textele și poemele sale, poetul Cristian Popescu, ale cărui poeme aparte se cer plimbate cu tramvaiul.

„Plecăm de la un mare poet, Cristian Popescu, care are un univers fabulos. De fapt așa m-am întâlnit și așa m-am împrietenit cu el, bătându-i la ușă după ce l-am citit și spunându-i că aș vrea să fac un spectacol după poemele lui care se cer plimbate cu tramvaiul. Toată ideea spectacolului e acolo, în text, și faptul că acest spectacol s-a jucat la București câțiva ani și apoi la Sibiu, faptul că acum se reia, e un lucru minunat care vorbește despre puterea acestui spectacol, despre farmecul lui și al acestui autor unic în literatura română. Cristi Popescu are o mitologie întreagă a tramvaiului, a familiei, personajele spectacolului sunt în poemele lui, sunt poeme în proză care au personaje, au replici, situații, de aceea a fost destul de ușor de făcut scenariul, știind că nu plecăm de la o piesă de teatru, ci de la un text care nu e un text dramatic. Dar are multe elemente teatrale, dramatice”, spune Gavriil Pinte, regizor.

Despre actorii Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu și despre modul în care au reușit să portretizeze familia Popescu, regizorul are numai cuvinte de laudă.

„Reușesc foarte bine să portretizeze această familie, pentru că ceea ce fac ei e o mare performanță. E foarte greu de jucat într-un spațiu care e în continuă mișcare, foarte aproape de public și departe sau mai bine zis în absența culiselor, care te protejează ca actor. Chiar dacă nu esti în culise, știi că e aproape acolo refugiul acela și dacă se întâmplă ceva te poți retrage oricând. Ori aici actorul este foarte expus, e foarte aproape de public și e mult, mult mai greu decât pe scenă”, spune Gavriil Pinte.

Multașteptat de publicul sibian și cu un număr limitat de locuri, „Un tramvai numit Popescu”este sold out până în luna septembrie. Având la bază un scenariu inspirat din viaţa şi opera lui Cristian Popescu (1 iunie 1959 – 21 februarie 1995), spectacolul a luat naștere în 2004 la București, fiind mutat mai apoi la Sibiu. Este una din cele mai longevive reprezentații ale Teatrului Național Radu Stanca și, cu siguranță, una din cele mai nonconformiste. Prețul unui bilet este de 30 de lei.

Spectacolul va fi reluat în 22 și 29 iulie, ora 13:00, respectiv în 2 și 9 septembrie, ora 13:00.

 

Regia: Gavriil Pinte

Din distribuție fac parte: Florin Coşuleţ, Veronica Popescu / Arina Ioana Trif, Diana Văcaru Lazăr, Liviu Vlad, Dana Taloş, Cătălin Neghină, Gabriela Pîrlițeanu, Codruţa Vasiu, Vlad Robaş

Decorul și costumele: Roxana Ionescu

 

Foto: Cristi Cojocariu

Un tramvai numit Popescu-61 Un tramvai numit Popescu-59 Un tramvai numit Popescu-58 Un tramvai numit Popescu-53 Un tramvai numit Popescu-21 Un tramvai numit Popescu-25 Un tramvai numit Popescu-7

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact