Marţi,
19.03.2024
Parțial Noros
Acum
1°C

Primarii din jurul Sibiului cer reluarea discuțiilor pentru înființarea Zonei metropolitane

Primarii din jurul Sibiului cer reluarea discuțiilor pentru înființarea Zonei metropolitane

Lansat în septembrie 2016, dar abandonat fără niciun motiv oficial, proiectul înființării Zonei metropolitane Sibiu este cerut a fi reluat de către primarii comunelor din jurul Sibiului.

Primarii de comune au decis să transmită în scris disponibilitatea lor de a fi reluate discuțiile pentru înființarea unei zone metropolitane în jurul Sibiului. Adresa a fost transmisă administrației municipiului Sibiu. “În numele filialei județene a Asociației comunelor din România am transmis o adresă Primăriei Sibiu, prin care ne-am exprimat deschiderea pentru acest proiect. Eu, personal, am avut o discuție cu fiecare primar în parte“, spune Valentin Ivan, primarul comunei Sadu și președintele filialei sibiene a Asociației comunelor din România.

Primarii din jurul municipiului Sibiu consideră că înființarea unei zone metropolitane ar genera baza legală înființării unor servicii publice destinate locuitorilor, primul astfel de serviciu vizat fiind cel de transport public metropolitan. “Principalul beneficiu ar fi dezvoltarea integrată a serviciilor publice din zonă, așa cum sunt acum cele două exemple de bune practici, salubrizarea și operarea serviciilor de apă-canal. Iar primul domeniu în care am vedea o dezvoltare serioasă ca urmare a înființării zonei ar fi transportul public. Un lucru de asemenea benefic ar fi și atragerea de fonduri europene nerambursabile pentru dezvoltarea integrată a zonei metropolitane. Aici, sumele disponibile sunt peste cele care ar putea fi accesate prin programele naționale. Ar putea fi o sursă complementară de fonduri“, apreciază Valentin Ivan.

Un proiect care împlinește doi ani

În septembrie 2016, la invitația primarului Sibiului, Astrid Fodor, 15 primari din jurul municipiului au participat la o ședință în cadrul căreia a fost semnată o declarație de intenție în vederea înființării Zonei metropolitane Sibiu. Întâlnirea a fost urmată de redactarea unui draft de statut pentru asociația intercomunitară prin intermediul căreia să funcționeze zona metropolitană. Draftul statutului a fost transmis tuturor primarilor care au semnat declarația de intenție, dar nimic nu s-a mai întâmplat ulterior.

Discuțiile de acum aproape doi ani vizau ca zona metropolitană să înglobeze, alături de municipiul Sibiu, localitățile Cristian, Gura Rîului, Orlat, Poplaca, Râu Sadului, Rășinari, Roșia, Sadu, Șelimbăr, Șura Mare și Șura Mică.

Citește și Proiectul Zonei Metropolitane Sibiu, blocat într-o discuție. Despre un vot la 20.000 de locuitori

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

6 comentarii

Nicu

Acum 5 ani

Din păcate primărița Sibiului este prea bătrână pentru a mai duce la bun sfârșit acest proiect de zonă metropolitană! Nici in FDGR nu sunt persoane mai tinere care să poată duce acest proiect! După 18 ani tragem concluzia că noi sibienii am fost duși de nas de FDGR!
Raspunde

Nicu

Acum 5 ani

Fodor Astrid și FDGR o mare Dezamăgire!Mare de tot!
Raspunde

dicu

Acum 5 ani

S-au poate zic si eu , astia de la comune s-au crezut zei considerand ca li se convine totul fara pic de contributie .
Raspunde

io de la tara

Acum 5 ani

Astrid Fodor nu vrea/ nu poate sa inteleaga ca extinderea transportului in comun in localitatile invecinate Sibiului ar fi un mare beneficiu pt. Sibiu, ajutand la descongestionarea traficului si reducerea poluarii....
Raspunde

Doc

Acum 5 ani

Din păcate, înainte să avem o infrastructură de transport public la nivel periurban ar trebui să avem una, măcar la stadiul de proiect, la nivel ...urban. Pentru Sibiu, în sine. Există așa ceva? Asta înseamnă ceva mai mult decât să cumperi autobuzie noi, chit că și asta e atât de necesar. Altfel, demersul e salutar.
Raspunde

Bobo

Acum 5 ani

Deci Huja de la Cisnadie nu a vrut in zona metropolitana ? Aviz amatorilor cisnadieni de drumuri late , centuri de sud si transport public sibian, la urmatoarele alegeri poate mergeti la vot nu la bocit la ProTV .
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus