Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
9°C

Legea care măreşte intervalul de plată a amenzilor de la două la 15 zile, promulgată de Iohannis

Legea care măreşte intervalul de plată a amenzilor de la două la 15 zile, promulgată de Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede majorarea, de la 48 de ore la 15 zile, a perioadei în care persoanele pot plăti valoarea amenzilor la jumătate. Legea îşi propune eficientizarea şi facilitarea procesului de achitare a contravenţiilor, transmite Mediafax.

„Prezenta lege reglementează măsuri pentru facilitarea achitării amenzilor contravenţionale prin constituirea unui cont unic de plată şi simplificarea procedurilor de urmărire a încasării amenzilor. (...) Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal”, se arată legea adoptată, decizional, de Camera Deputaţilor, pe 27 iunie, şi promulgată vineri de preşedintele Klaus Iohannis.

Actul normativ mai prevede deschiderea unui cont unic la Trezoreria Statului unde vor fi centralizate toate sumele încasate din amenzi.

„Pentru scopul prezentei legi: a) se constituie un cont unic deschis la Trezoreria Statului, destinat încasării amenzilor contravenţionale; b) se reglementează obligaţia utilizării unei serii de evidenţă unică a proceselor-verbale de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, denumit în continuare proces-verbal de contravenţie; c) se instituie titlul de creanţă electronic cuprinzând datele din procesul-verbal de contravenţie, stabilite de prezenta lege; d) se constituie sistemul informatic de gestionare a titlurilor de creanţă electronice”, potrivit sursei citate.

Actul normativ mai prevede ca timpul pentru achitarea amenzii, la jumătate din suma, să crească de la 48 de ore, la 15 zile.

De la data intrării în vigoare a prezentei legi, "contravenientul poate achita jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege şi în acele situaţii în care actul normativ de stabilire a contravenţiilor nu prevedea expres această posibilitate".

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Silvana Armat

de Silvana Armat

Foto
Telefon:
0741 106 094

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus