Dorin Molnar are 34 de ani, este sibian prin alianță și își dorește să aducă ceva nou în Sibiu. Tocmai de aceea a creat un mic local cu mâncare ”to go”, foarte accesibil tuturor celor care trec grăbiți zilnic pe Bulevardul Victoriei și simt nevoia să mănânce poate ceva proaspăt și făcut rapid. Dodo’s Hot Dog este de fapt un singur om, care face de toate.
A deschis doar de trei luni, iar afacerea merge destul de greoi deocamdată, povestește Dorin. Totuși, pentru că tot ceea ce face, face cu plăcere, nu simte chiar atât de tare greutățile. Și-ar dori însă ca mai multe persoane să îi treacă pragul și să guste unul din preparatele lui.
„De trei luni am afacerea, dar e mai greu, în sensul că încă nu vin oamenii. Nu am apucat încă să <<semnalizez>> corespunzător afacerea, iar după toate investițiile pe care le-am făcut în afacere, acum nu au mai prea rămas bani și pentru publicitate. Oamenii trec în goana lor pe aici în fiecare zi, dar nu știu pe lângă ce trec”, spune tânărul antreprenor.
În ceea ce privește pasiunea pentru gătit, Dorin spune că este ceva ce a descoperit încă din liceu. Să facă mâncare este o activitate care îi face plăcere, așa că în acest fel nu simte niciodată că muncește efectiv.
„Îmi doream un loc de muncă și e mai greu să îți găsești. Aveam niște bani puși deoparte, de gătit gătesc încă din clasa a noua și îmi place foarte mult, așa că tot ce fac aici fac singur și fac cu mare plăcere”
Spicy Dog, Virsli Dog sau Greek Dog, cartofi prăjiți cu sosuri, dintre care două sunt chiar rețete proprii, cartofi spiralați și salate de mai multe feluri sunt preparatele cu care se laudă Dorin și totul este făcut acolo, în fața clientului. Ceea ce face localul să fie practic pentru cei grăbiți este că absolut orice se poate lua „to go” și se poate mânca în drum spre lucru, școală etc.
„Mă descurc, deși sunt doar eu. Caut să fac totul rapid și totuși proaspăt în același timp, chiar dacă poate vin mai multe persoane deodată să își ia ceva „to go”. Mă mișc cât de repede pot și le ofer în același timp calitate”Dorin Molnar poate fi găsit pe Bulevardul Victoriei nr. 13, colț cu Strada Justiției, între 10:00 și 21:00.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Strada Justiţiei , Bulevardul Victoriei , dodo's hot dog , mancare sibiu , Dorin Molnar , Centru Meteorologic Local , Greek Dog , micile afaceri , Spicy Dog , Virsli Dog , proaspăt
Vizualizari: 8923
Ultimele comentarii
Acum 23 minute
AndreiM
Acum 34 minute
Dragoș Ratiu
Acum 34 minute
O sibianca
Acum 1 oră
Cetatean
Acum 1 oră
Hermann Stadt