X
bogdan mihai radu (4)

Artistul Bogdan Mihai Radu s-a întors acasă – „Am emoții” | FOTO VIDEO

Unul din cei mai cunoscuți și apreciați pictori ai momentului, Bogdan Mihai Radu s-a întors acasă, la Sibiu. Aici, în orașul său de suflet, artistul a avut prima sa expoziție importantă, iar acum, după mulți ani, a revenit cu câteva dintre picturile care i-au adus faimă și apreciere internațională.

Invitatul special al acestei luni la Orașul Artiștilor, Bogdan Mihai Radu, și-a început scurta ședere la Sibiu cu vernisajul unei expoziții de excepție. Talentatul artist a adus câteva dintre cele mai reușite picturi ale sale, una din ele fiind chiar expusă la Oxford Art Fair, un eveniment care i-a adus recunoașterea internațională și i-a facilitat mutarea în Marea Britanie.

Cu toate că nu a vorbit prea mult, lucrările sale au vorbit destul în numele său. Bogdan le-a adus pe majoritatea chiar de la Londra, acolo unde s-a și mutat de puțin timp, după câștigarea premiului Oxford  Art Fair, la începutul acestui an. Special pentru această expoziție, BMR a făcut efortul de a fi la Sibiu și de a expune atât în primărie cât și la Orașul Artiștilor. Artistul spune că posibilitatea de a expune în Primăria Sibiu este de fapt o parte dintr-o serie de coincidențe fericite.

„Premiul de la Oxford l-am luat în sediul Primăriei de acolo, unde mi-a fost expus tabloul, în Tălmaciu, localitatea mea natală, sunt expuse multe dintre tablourile mele, cumpărate de administrațiile trecute, iar acum expun la Primăria Sibiu”, spune Bogdan Mihai Radu.

bogdan mihai radu (6)

Vernisaj de expoziție, cu pictură live

Venisajul din sala expo a Primăriei Municipiului Sibiu a fost unul inedit, întrucât vizitatorii nu au avut ocazia doar să vadă câteva dintre picturile marelui artist, ci și să îl vadă lucrând. Folosindu-se de o tehnică ce i-a adus recunoaștere internațională, Bogdan Mihai Radu a pictat în fața iubitorilor de artă.

„Este ceva cu adevărat impresionant. Nu am mai văzut așa ceva până acum și mă bucur mult că sunt astăzi aici. De fapt, noi nici nu știam de acest vernisaj, am nimerit aici întâmplător. Ce frumos este că un artist este dispus să împărtășească din munca sa și să fie atât de aproape de cei care îi apreciază arta”, a spus o turistă.

Chiar cu câteva momente înainte de a începe să picteze, l-am întrebat pe Bogdan cum se simte. „Am emoții”, a spus și s-a îndreptat spre masa plină de vopsele. În doar câteva minute, pânza albă era complet transformată sub ochii privitorilor și căpăta încet încet contur. Un artist desăvârșit, Bogdan Mihai Radu nu și-a pierdut concentrarea, cu toate că era urmărit îndeaproape de toți cei prezenți la vernisaj.

„Cred că e nevoie de mult curaj să pictezi în fața unui public. Cred că pentru un artist liniștea și intimitatea sunt cele mai importante, iar să faci acest lucru <<dezbrăcat>> de globul de cristal în care îți petreci majoritatea timpului cred că este un lucru excepțional, mai ales pentru privitori. Mă simt mai împlinit acum că am putut să văd pentru prima dată în viața mea un artist pictând în fața ochilor mei”, a mărturisit un privitor, încântat de vernisaj.

Sibiul, casa de artist a lui BMR

Unul dintre motivele pentru care a revenit aici cu mari emoții a fost acela că pentru el nu doar Tălmaciul a se simte ca „acasă”, ci și orașul Sibiu. Asta pentru că aici a avut parte de prima recunoaștere ca artist, prin intermediul primei sale expoziții.

Bogdan Mihai Radu s-a născut la Tălmaciu, în primăvara anului 1979. Tot aici și-a petrecut copilăria și a dat primele semne ale unui artist desăvârșit. Despre Sibiu spune că este casa lui „de artist”, unde a făcut liceul și unde s-a format „ca artist și ca om”. Orașul nostru nu a fost doar primul în care a expus vreodată, dar este și primul în care expune după afirmarea pe plan internațional, după succesele de la Oxford și Tokyo.

bogdan mihai radu (5)

Expoziția are loc în perioada 20 iulie – 1 august și face parte din proiectul „Orașul Artiștilor”, proiect al Asociației pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu și cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu.

bogdan mihai radu (2) bogdan mihai radu (1) bogdan mihai radu (7) bogdan mihai radu (3)

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact