X
menta

Grădina mea de la oraș. Menta, salvia, cimbrișorul și oregano și beneficiile lor

O „grădină în balcon”, în care să avem nu doar legume, ci și diferite condimente este esențială pentru o viață sănătoasă, spun specialiștii. Mici plante precum mentă, salvie sau oregano, tăiate proaspete atunci când gătim sau, în cazul mentei, atunci când vrem să bem un ceai, își păstrează toate vitaminele. 

„Asemenea legumelor și fructelor, și condimentele conțin o cantitate remarcabilă de antioxidanți, iar pentru a beneficia din plin de ei cel mai bine e să le consumăm în starea lor naturală, direct din grădină/ghiveci, deoarece în procesul de uscare/deshidratare se pierde o parte din ei. De asemenea, dacă e să ne referim și la gust, acesta este mai pronunțat (aroma este mai intensă) dacă le consumăm astfel”, spune Andreea Echim, nutriționist-dietetician.

Cimbrișorul

Această plantă parfumată are valori nutritive ridicate și este bogată în substanțe care contribuie la menținerea unui corp sănătos. Folosit proaspăt în mâncare, cimbrișorul are proprietăți antioxidante și antibacteriene. Utilizat adeseori ca și condiment, cimbrișorul conține serpilină, acid ursolic, acid oleanic, acid cafeic, acid rozmarinic, flavone, tanin, rezine și uleiuri volatile.

 

Salvia

Salvia este o sursă importantă de vitamina A, vitamina K, vitamina B6, acid folic, calciu, fier, magneziu, vitamina C, vitamina E și tiamină.

Această plantă stimulează fierea și îmbunătățește digerarea grăsimilor. Salvia este de asemenea un antiseptic puternic. Uleiul salviei contribuie la stimularea memoriei.

 

Oregano

Folosit în principal în mâncăruri, oregano are foarte multe vitamine. Această plantă, folosită imediat după ce este ruptă din ghiveci, va oferi consumatorului vitamina A, vitamina C, acid folic, vitamina E, vitamina K, calciu, fier, magneziu, vitamina B6 și potasiu. Un agent activ din oregano este acidul rozmarinic, un antioxidant puternic ce vine în sprijinul sănătății sistemului imunitar.

 

Menta

Menta se folosește cel mai des sub formă de ceai. Demonstrează un efect de relaxare asupra țesutului gastro-intestinal, are afect analgezic și de anestezic asupra sistemului nervos central și periferic. Menta conține calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, vitamina C, acid folic și vitamina A.

Extractul de mentă este antibacterian și antiviral și poate contribui la funcționarea corectă a sistemului respirator, prin mentolul pe care îl conține, un decongestionant aromat natural ce ajută la eliminarea flegmei și a mucusului.

 

Acesta este un material publicat în cadrul proiectului “Grădina mea de la oraș“, inițiat de Turnul Sfatului cu susținerea administrației locale. Scopul proiectului este acela de a determina cât mai mulți sibieni să își amenajeze o grădină de legume în balcon sau în jurul casei. Detalii despre acest proiect puteți găsi aici.

logo municipiul sibiu

“Grădina mea de la oraș“ este o acțiune cofinanţată de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Comunității.

Logo - Oasis

Sponsor principal: Oasis

gradina verde

Partener: Grădina Verde Sibiu

Foto: arhiva TS

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact